Petru Romoșan

Se tot anunţă noi valuri covid pentru toamna-iarna 2022-2023. După cei mai serioşi specialişti, aceste valuri nu pot fi excluse. Dar deocamdată marea interogaţie în jurul covidului ramâne legată de sursa, naturală sau de laborator, şi de locul de unde provine virusul (China/Wuhan sau un laborator din SUA/Fort Detrick ?). Şi, desigur, rămâne în aer şi întrebarea dacă au sau nu vreun amestec la eventuala producere a covidului de laborator Big Pharma, industria farmaceutică, marii beneficiari (foarte multe miliarde de dolari) ai marii crize sanitare.

Deşi s-au făcut unele modeste progrese în clarificarea acestor chestiuni, avem câteva ipoteze încă neconfirmate de anchete temeinice, în fapt, încă nu ştim mai nimic despre locul de unde vine covidul şi despre originea sa (naturală sau artificială). Presa şi media mainstream au făcut tot ce au putut pentru a contracara ipotezele cele mai deranjante, la fel cum au „îngropat” şi personalităţile cel mai greu de domesticit : regretatul profesor Luc Montagnier, premiul Nobel pentru medicină, prof. Didier Raoult, cel mai mare savant european în domeniu şi foarte mulţi cercetători absolut respectabili germani, americani, chinezi sau sud-coreeni.

Două articole recente, unul francez şi unul american, ne fac un rezumat al situaţiei la zi. Concluziile lor sunt mai degrabă înspăimântătoare :

„Recentul anunţ despre validarea Azvudinei în China pentru tratarea covidului pune multe întrebări, mai puţin în presa subvenţionată, care nu face caz de acest lucru dar care s-a străduit din răsputeri să-l ascundă (a n-a oară) pe prof. Luc Montagnier în 2020, cu publicaţia sa care făcea să apară secvenţe din gp120 (o glicoproteină aflată pe suprafaţa învelişului HIV – n.n.) în genomul lui Sars-Cov-2. În august 2020, prof. Montagnier şi matematicianul Jean Claude Perez au publicat o informaţie conform căreia 18 fragmente din ARN-ul lui Sars-Cov-2 erau omoloage cu SIV sau HIV (SIV se referă la viruşii imunodeficienţei la maimuţă – n.n.). Aceste fragmente, compuse din 18 până la 30 de nucleotide, aveau capacitatea de a modifica expresia genetică a Sars-Cov-2. Altfel spus, e vorba de o himeră fabricată în laborator, căci rezultatul acesta nu putea veni dintr-o evoluţie naturală, ci numai dintr-o funcţie augumentată, adică din inginerie genetică […].

Pentru nespecialişti, Azvudine e un nou tratament antiretroviral. Doar că nu e aşa, e vorba de un antiretroviral folosit de mulţi ani pentru a trata pacienţii infectaţi cu HIV (sida). Unii vor fi observat că Azvudine e un inhibitor de protează ca Zidovudine, mai cunoscut sub numele de AZT, care e primul antiretroviral devenit disponibil în Statele Unite pentru tratarea infecţiei HIV şi apoi în toată lumea.

Mă simt obligat să amintesc că, în anii ’60, Zidovudine a fost dezvoltat de National Institute of Health (NIH – Institutul Naţional de Sănătate – n.n.), care finanţează în Statele Unite cercetarea publică în sănătate. Mai întâi a fost dezvoltat pentru a trata cancerul, dar efectele lui secundare importante l-au scos din circuit… până în 1985. Laboratorul Burroughs Wellcome – integrat în grupul GlaxoSmithKline de mai mulţi ani – cumpără brevetul la un preţ foarte mic, după ce dezvoltarea fusese finanţată de sectorul public, deci din impozitele cetăţenilor. Tratamentele aveau să fie apoi facturate la 10 000 de dolari pe an şi pe bolnav de sida. Minciuna costului „cercetării şi dezvoltării” pentru acest produs a permis să se justifice un asemenea tarif. E greu să nu facem analogia acestei poveşti cu aceea pe care o trăim astăzi pentru injecţiile împotriva covidului care îngraşă industria farmaceutică şi îi conferă o putere economică şi politică fără comparaţie în trecut […].

Covidul a fost creat pentru vaccinuri, iar nu vaccinurile pentru covid ; numeroase observaţii vin să confirme de multe luni această afirmaţie, iar China tocmai întăreşte înrudirea dintre HIV şi Sars-Cov-2 introducând în familia tratamentelor împotriva covidului… un antiviral împotriva HIV” (Laurent Aventin – „Pourquoi en validant l’Azvudine pour covid, la Chine donne raison à Luc Montagnier sur le lien entre covid et sida”, lecourrierdesstrateges.fr, 27.07.2022)

Să rezumăm pentru profani, printre care ne numărăm. Covidul ar fi fost creat în laborator şi are o legătură directă cu infecţia SIDA, cea mai teribilă boală apărută spre finele secolului XX, foarte probabil, şi ea creată în laborator. De fapt, ne-am găsi în plin război biologic nedeclarat. Doctorii şi oamenii noştri de ştiinţă nu ne explică nimic şi continuă să-şi încaseze, nesimţit, dividendele de la Big Pharma, industria farmaceutică. Oricum, după deciziile „teroriste” (politicieni-marionete şi medici politruci) luate în timpul crizei sanitare covid, meseria de doctor apare ca grav compromisă sau măcar mai puţin creditabilă. O minoritate de medici corupţi, arivişti, ambiţioşi, mediocri, şantajabili a adus enorme prejudicii străvechii şi superbei meserii de doctor.

Într-un al doilea articol, Ron Unz (vezi The Unz Review) compară marea criză covid cu dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986. Acesta ar fi fost decisiv pentru prăbuşirea Uniunii Sovietice. În 2006, la a 20-a comemorare, Mihail Gorbaciov a admis că accidentul de la Cernobîl „a fost veritabilul motiv al prăbuşirii URSS”.

Ron Unz a scris o lungă serie de articole despre originea virusului covid începând din martie 2020. Concluziile sale au fost contrare naraţiunii oficiale, aceea care susţinea că virusul a plecat din piaţa de animale vii de la Wuhan (pangolinul !) ori din laboratorul de cercetări biologice din acelaşi oraş. Primele două ţinte ale noului virus ar fi fost China şi Iranul (elitele sale îmbătrânite din oraşul sfânt Qom – 10 % dintre acei politicieni iranieni ar fi fost infectaţi cu covid). Ceea ce indica SUA ca „agresor”. Ron Unz a compus chiar o carte întreagă (scrisă şi vorbită), care se poate găsi pe Internet (vezi The Unz Review).

Recent, Jeffrey Sachs, profesor la Columbia University, un stâlp al establishment-ului american, a venit să-l confirme pe Unz într-un tweet din iulie devenit viral, tweet extras din conferinţa sa din iunie 2022, ţinută în Spania : „Timp de doi ani am prezidat comisia lui Lancet despre Covid. Sunt convins că virusul a ieşit dintr-un laborator american de biotehnologie […]. Nu avem proba, dar dispunem de suficiente elemente. Totuşi, nu se face nici o anchetă, nici în SUA, nici altundeva” (Ron Unz – „A thousand times greater than Chernobyl nuclear disaster”, unz.com, 11.07.2022).

Dar, dacă Cernobîlul a produs, probabil, 20 000 de morţi, imediat şi în anii următori, în Ucraina şi în Europa, după Ron Unz, covidul este de o dimensiune de 1 000 de ori mai mare decât Cernobîlul :

„Cu totul altfel stau lucrurile dacă luăm în considerare impactul global al epidemiei covid care a început la Wuhan, în China, la sfârşitul lui 2019. După cele mai serioase estimări oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cca 15 milioane de persoane au murit deja ca urmare a epidemiei, fie direct din cauza virusului, fie din pricina efectelor indirecte, iar The Economist a estimat că, adăugând „excedentul de decese”, am fi mai aproape de 20 de milioane. În plus, viaţa de zi cu zi a câtorva miliarde de persoane din toată lumea a fost perturbată grav, deopotrivă din cauza maladiei propriu-zise şi din cauza măsurilor de sănătate publică fără precedent luate pentru a o controla. S-au petrecut şi transformări economice colosale şi schimbări în fluxurile comerciale mondiale.

Cernobîlul e clasat printre evenimentele cele mai importante de la sfârşitul secolului XX, dar statisticile comparate sugerează că epidemia globală de covid a avut un impact social distrugător de un ordin de mărime de 1 000 de ori superior […].

În 1986, media occidentală, care domina lumea, s-a asigurat că dezastrul de la Cernobîl trece drept simbolul incompetenţei şi necinstei sovietice, şi a folosit acest incident pentru a da o lovitură teribilă şi, poate, fatală, Imperiului Sovietic care se clătina. Dar, în zilele noastre, Occidentul continuă să domine media mondială, aşa că Imperiul SUA n-a avut de suferit nici o urmare gravă a rolului său probabil în dezastrul covid, deşi acesta e mult mai amplu. Totuşi, lucrurile sunt, poate, pe cale să se schimbe” (ibidem).

În toate articolele sale, remarcabilul Ron Unz evită sistematic să-l implice pe Donald Trump în catastrofa covid. Singurul pe care-l numeşte şi pe care-l acuză este Mike Pompeo, şeful Departamentul de Stat de atunci, fost şef CIA. E de înţeles de ce Unz nu merge până la capăt. A-l implica pe Donald Trump, preşedinte în 2019, înseamnă a implica direct SUA. Dar, dacă într-adevăr a fost vorba de război biologic între SUA şi China, putea fi ţinut preşedintele deoparte ? Totuşi, Ron Unz merge cât de departe poate : „Nu e improbabil ca o scăpare întâmplătoare din laboratorul din Wuhan să ajungă atât de repede în oraşul sfânt iranian Qom, în cealaltă parte a lumii ?” (Ron Unz – „The covid bioweapon : made in the USA, aimed at China”, unz.com, 15.06.2021).

Comparaţia dintre Cernobîl, care ar fi dus la prăbuşirea comunismului, a URSS, şi declanşarea pandemiei covid în China e întărită de jurnalistul britanic Jasper Baker, timp de 18 ani corespondent la Beijing : „Ruşinea naţională ar putea fi dangătul de clopot pentru jugul de 70 de ani pus de Partidul Comunist Chinez. Aceasta ar provoca un seism politic al cărui epicentru s-ar afla în China dar care s-ar propaga în lumea întreagă” (vezi Ron Unz – „A thousand times greater…” – ibidem). Deci, dacă Partidul Comunist Chinez se făcea responsabil de apariţia covidului, China putea să cadă la fel cum a căzut URSS după Cernobîl. Partidul Democrat al lui Joe Biden, Barack Obama, Hillary Clinton, deşi duşman de moarte al lui Donald Trump şi al republicanilor, nu scoate o vorbă şi evită să intre pe terenul minat al posibilului război biologic dintre SUA şi China.

Dacă într-adevăr URSS s-a prăbuşit după dezastrul de la Cernobîl, imputat incapacităţii liderilor comunişti din epocă, după catastrofa covid se va prăbuşi China sau SUA/Occidentul ?

Petru Romoșan

Lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi. Mai ales când e vorba de cele cu adevărat importante. Să nu uităm că, într-o mare măsură, lumea e condusă de serviciile secrete, care nu întâmplător ţin atât de mult să rămână secrete. Pe lângă marele capital, deţinut în Germania de faimoasele patronate.

După un studiu major recent, „Il neomercantilismo tedesco alla prova della guerra” (publicat în Moneta e Credito, vol. 75, nr. 298, iunie 2022), al lui Joseph Halevi, respectat economist australian, născut la Haifa şi azi profesor în Italia, promovat de jurnalistul italian (şi el autor de cărţi) Marco d’Eramo şi publicat de infatigabilul Bruno Bertez pe site-ul său („Dans la troisième guerre mondiale, les perdants semblent être les Allemands”, brunobertez.com, 24.07.2022), începând din 2005 s-a pus pe picioare un nou imperiu (Reich) german. Autorii sunt, cel mai probabil, patronatele şi puternicele servicii secrete germane şi mai puţin partidele politice. Totuşi, Angela Merkel a fost adusă la putere în 22 noiembrie 2005. Premisele existau încă din anii ’90, după unificarea celor două Germanii (3 octombrie 1990) şi după retragerea Rusiei (URSS) din Europa de Est, din Polonia, Cehia, Ungaria etc.

Războiul în curs din Ucraina dintre SUA şi NATO (UE), pe de-o parte, lumea A, şi Rusia, pe de altă parte, susţinută de lumea B, China, India, Iran, ţările BRICS, mai vechi sau în curs de aderare, beneficiază de un imens zgomot mediatic, de propagandă şi contrapropagandă. Celălalt război, războiul mondial economic dintre SUA, pe de-o parte, şi Germania (noul imperiu german) şi China, pe de altă parte, mult mai important, cu consecinţe care se vor întinde pe decenii, nu se bucură aproape deloc de luminile rampei, media mainstream pare, voit sau nu, să nu aibă habar de el.

Începând din 2005, Germania, având la dispoziţie infrastructura UE, a inventat o „suveică”, un „aparat”, un „imperiu” – adică importuri de materii prime ieftine din Rusia, cu export de înaltă tehnologie la schimb şi export de mare valoare industrială către China. Deci, un lanţ Rusia-Germania-China, din care SUA a fost exclusă. Este cumva şi această creaţie un declanşator al războiului din Ucraina, pregătit de mai mulţi ani de SUA pentru a rupe „lanţurile de iubire” Germania-Rusia şi Germania-China ?

Anticipăm deja o concluzie : marele perdant al acestui neobişnuit al treilea război mondial (economic) poate fi Germania, de fapt, noul imperiu economic german dezvoltat din 2005 încoace. Nimic nou. La fel s-a întâmplat şi în primul război mondial (1914-1918) şi în cel de-al doilea război mondial (1939-1945). În anterioarele războaie, mare câştigător a fost SUA, în amândouă, şi Rusia (URSS) în cel de-al doilea. Franţa şi Marea Britanie şi-au conservat avantaje, ca foste imperii. La SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie s-a adăugat China lui Mao ca membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.

S-a vorbit în exces şi metaforic de o nouă Europă germană, de Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, fără analize concrete, la obiect. Şi totuşi, până la urmă, se pare că patronatele germane, împreună cu serviciile secrete germane, au construit un nou edificiu economic, o zonă foarte întinsă, integrată, condusă şi controlată de la Berlin, de Germania reunită. Fosta RDG a avut rolul ei în noile relaţii cu Rusia şi cu China, ţări foste socialiste.

Aparatul industrial german, explică Marco d’Eramo, s-a îndepărtat de partenerii săi tradiţionali, de Franţa şi de Italia în primul rând, şi s-a concentrat pe noul său bloc economic. Iar China a devenit primul partener comercial al Germaniei, cu un schimb de 246 de miliarde de euro. Din 2005 până în 2021, exporturile Germaniei au crescut cu 67 % în general, iar schimburile sale cu China au crescut de 4,5 ori.

Marco d’Eramo comentează : „Teza lui Halevi este aceea că, după căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea URSS, Germania a căutat să construiască o serie de economii reciproc interdependente care constituie de-acum, în esenţă, un sistem economic unic. Această grupare are un flanc occidental (Austria, Elveţia, Belgia şi Olanda) şi un flanc oriental (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Slovenia), cu roluri şi sectoare diferite repartizate fiecărei ţări. Olanda funcţionează ca o platformă mondială şi ca o placă turnantă pentru transport ; Republica Cehă şi Slovacia, ca sedii ale industriei automobilului ; Austria şi Elveţia ca producători de tehnologie de vârf ş.a.m.d. Dacă Germania este centrul hegemonic al acestui bloc, trebuie să ne revizuim viziunea despre rolul ei geopolitic şi importanţa ei mondială.

În ansamblu, blocul numără 196 de milioane de locuitori, faţă de cele 83 de milioane ale Germaniei, şi are un PIB de 7,7 trilioane de dolari (7,7 mii de miliarde), faţă de cele 3,8 trilioane (3,8 mii de miliarde) ale Germaniei. Asta face din Germania a treia putere economică mondială – mai mică decât Statele Unite şi decât China, dar mai mare decât Japonia. Această reţea de relaţii devine foarte vizibilă dacă examinăm comerţul. Exporturile germane către Austria şi Elveţia – care au dimpreună o populaţie de 17 milioane de locuitori – se ridică la 132 de miliarde de euro, faţă de 122 de miliarde de euro cât cântăreşte exportul său către Statele Unite şi 102 miliarde de euro către Franţa. În ceea ce priveşte totalul schimburilor cu Germania, Franţa (cu ai săi 67 de milioane de locuitori) se află în urma Olandei (cu numai 17 milioane de locuitori) : respectiv, 164 de miliarde de euro şi 206 miliarde de euro. Italia, la rândul ei, primeşte mai puţin decât Polonia, în ciuda faptului că are o populaţie mai mare (60 faţă de 38 de milioane) şi un venit pe cap de locuitor de aproape două ori mai mare. E vorba de o răsturnare spectaculoasă, dat fiind că în 2005, anul de după aderarea Poloniei la UE, comerţul acesteia cu Germania nu era decât la jumătatea celui realizat cu Italia” (vezi articolul de pe site-ul brunobertez.com indicat mai sus).

Tot după studiul lui Joseph Halevi, în aceeaşi ordine de idei, exporturile directe ale Olandei în China s-au multiplicat de 5 ori din 2005 încoace, iar cele ale Elveţiei de 12 ori, Elveţia devenind al doilea exportator european în China, după Germania, se înţelege. În Europa de Est, exporturile Poloniei spre China au crescut de 5,5 ori, cele ale Ungariei de 6 ori, ale Republicii Cehe de 10 ori, iar ale Slovaciei de 21 de ori. Cehia, la o populaţie de 10,5 milioane, produce 1,5 milioane de automobile „germane”, iar Slovacia, cu o populaţie de 5,5 milioane, produce cca 1 milion de automobile „germane”. Ungaria vecină produce milioane de bunuri de larg consum, frigidere, televizoare, aparate de aer condiţionat, aspiratoare etc.

Joseph Halevi descrie noile conexiuni economice create după 2005 : „Consecinţa naturală a acestui proces este formarea unei zone economice eurasiatice, o adevărată necesitate pentru China deopotrivă din cauza nevoii sale de materii prime ruseşti şi din cauza înmulţirii nodurilor de infrastructură feroviară care traversează Rusia, Kazahstanul şi Ucraina. În cursul ultimului deceniu, primele convoaie de trenuri de marfă au pornit din China spre Dortmund şi spre Olanda, o ştire care a apărut până şi în Financial Times. Germanii aveau intenţia, cel puţin în mediile industriale, de a crea sinergii între China, Rusia, Kazahstan, Ucraina, şi deci Europa şi Germania. Cu alte cuvinte, era vorba de a integra state regrupând zone logistice, productive, exportatoare de energie (Rusia, Ucraina, Kazahstan) şi importatoare de bunuri industriale din China şi din Germania” (ibidem).

Deci, noul imperiu german e compus, în sens strict, „primul cerc”, sub formă de spaţiu economic liber consimţit, din : Germania, Elveţia, Austria, Olanda, Belgia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Polonia. Surprinzător, Transilvania şi Croaţia nu fac parte din primul cerc. Se poate presupune că Transilvania i-a fost lăsată spre integrare Ungariei, iar Croaţia Austriei ? Croaţia (cu splendidul Dubrovnik) a înlocuit plajele Bulgariei şi ale României, ţări ortodoxe nesigure, pentru turiştii germani ?

Am văzut că Ungaria face parte din noul imperiu (economic deocamdată) german. Putem presupune că Viktor Orbán, de la marginea imperiului, spune ceea ce Marea Germanie nu poate spune cu voce tare ? Viktor Orbán e deci doar un mesager al Germaniei ?

Să revenim. Războiul din Ucraina şi cele şapte rânduri de sancţiuni impuse Rusiei rup noua Germanie, noul imperiu german, de materiile prime din Rusia. Şi nu e vorba doar de gaz şi de petrol. Pe lângă îngrăşăminte chimice, produse agricole, Rusia exportă nichel, neon, titan, scandiu, paladiu etc. Toate aceste metale şi gaze rare şi scumpe sunt indispensabile pentru industriile de vârf din Germania.

Unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de materii prime ruse a fost Germania, care, după declanşarea războiului din Ucraina şi aplicarea sancţiunilor economice, a rămas cu ochii în soare. La rândul lor, exporturile germane către China sunt puse în mare dificultate. Aşa se face că balanţa comercială lunară a Germaniei a fost pe roşu pentru prima oară din 1991 încoace. Prima ţintă a SUA a fost, nu întâmplător, Nord Stream 2, blocat brutal (declaraţiile lui Olaf Scholz) după ce Rusia a recunoscut cele două republici din Donbas la 22 februarie 2022.

Se va dovedi până la urmă că principala victimă a războiului din Ucraina e, de fapt, noua construcţie economică germană de după 2005, noul imperiu german „secret” ? De asemenea, cu cât mai mulţi morţi ucraineni şi ruşi, cu atât mai mare va fi ruptura dintre Rusia şi noua Ucraină, mai mică cu 20-40 % decât cea actuală. Este acesta rolul pe care trebuie să-l joace actorul Zelenski (cât mai mulţi morţi ucraineni) ?

În ultimii 10-15 ani, fără să ştie, România s-a găsit izolată între noul imperiu german şi noul (şi vechiul) imperiu rus. Războiul din Ucraina schimbă radical datele problemei. Franţa, Italia, Spania, marginalizate de noul imperiu german, ar trebui să se trezească din pumnii încasaţi de mai bine de 15 ani. La fel şi alte ţări, printre care şi România.

Petru Romoșan

După Boris Johnson, în Marea Britanie, Mario Draghi a fost demisionat şi el, în Italia. Reproşul făcut lui Draghi de Mişcarea 5 Stele (stânga populistă) a fost că acesta nu a ţinut cont de propunerile Mişcării în planul de redresare economică. Dar, mai mult decât atât, Mişcarea 5 Stele, Lega lui Matteo Salvini şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (86 de ani), împreună cu majoritatea italienilor l-au acuzat pe Draghi de prea mare aliniere la sancţiunile economice împotriva Rusiei (Italia importă din Rusia 40 % din gazul care îi este necesar) dictate de Washington şi de Bruxelles, de NATO. În plus, Lega, Forza Italia la guvernare şi Fratelli d’Italia din opoziţie, toate partide de dreapta, sunt foarte interesate de noi alegeri.

Tehnocratul Mario Draghi (a condus Banca Centrală Europeană opt ani, Banca Italiei, a fost director la Banca Mondială şi vicepreşedinte al Goldman Sachs Europa), lipsit de viziune politică şi istorică, nu a fost capabil să-şi depăşească umbra de birocrat disciplinat, ignorând spaimele italienilor pentru iarna viitoare. Italia riscă şi ea să rămână fără gazul ieftin rusesc, la fel ca Germania. S-au anunţat alegeri anticipate, cu şapte luni înainte de termen, pe 25 septembrie.

Pe Mario Draghi l-a adus la putere UE, cu PNRR-ul. Acum se vede clar că marile sume promise de Bruxelles ţărilor UE au fost gândite pentru a păstra controlul, stabilitatea şi unitatea UE. O imitaţie a unor programe americane lansate deja de Administraţia Joe Biden. Mario Draghi, premierul impus de Bruxelles, a crezut că suma promisă Italiei (206 miliarde de euro), cea mai mare, îi ţine loc de partid şi de vot popular. Tehnocratul îngust s-a înşelat şi a fost trimis la pensie.

Cine va mai cădea după Boris Johnson şi Mario Draghi ? Sunt bine plasaţi pe tobogan Mark Rutte în Olanda, Olaf Scholz în Germania, Pedro Sánchez în Spania. Iar la iarnă, prin înlănţuirea inextricabilă a crizelor şi falimentelor, francezii au şi ei o şansă să-l „degajeze” pe Emmanuel Macron, cel impus de Davos, de oligarhii francezi şi de Finanţa mondială. Deocamdată, în România, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, PSD şi PNL sunt stabili şi stabile ca un mormânt politic în marmură neagră. Aflată şi ea la guvernare, doar UDMR se mai agită din când în când. UDMR e mai legată de politica Budapestei decât de cea (inexistentă) a Bucureştiului. Asociaţia (partidul) maghiarilor a fost chiar atacată „curajos” de PSD pentru că serveşte, alături de Viktor Orbán, interese ruseşti.

UE a anunţat, sinucigaş, a şaptea rundă de sancţiuni economice şi politice împotriva Rusiei, printre care interzicerea la vânzare a aurului rus, deşi SUA au ridicat câteva sancţiuni legate de comercializarea produselor alimentare, a grâului, a îngrăşămintelor chimice şi a materialului sanitar. Va răspunde până la urmă Rusia cu tăierea completă a gazului furnizat Europei aflată în mare nevoie ?

Italia se apropie de faliment, pe modelul Greciei de acum 10 ani. Datoria Italiei e de aproape 3 000 de miliarde de dolari, adică 150 % din PIB. Banca Centrală Europeană a ridicat joi rata dobânzii (care era negativă) cu 0,50 %, după 11 ani, aducând astfel dobânda la zero. Rata negativă a fost menţinută pe cheltuiala celor care au făcut economii, prin inflaţie. Întârziind prea mult ridicarea ratei şi lupta (imposibilă) cu inflaţia, gestul actual nu va face decât să grăbească intrarea în recesiune a întregii Zone Euro. România nu face încă parte din Zona Euro şi are încă norocul de a avea o monedă naţională.

Din sancţiuni în sancţiuni, din provocare în provocare, cu o inflaţie-record în ultimii 40 de ani, Europa se duce la vale. Susţinută entuziast de democraţii şi neoconservatorii de la Casa Albă şi de la Departamentul de Stat. „Fuck the EU !” (Victoria Nuland). Aşa cum se anticipa în urmă cu mai bine de un an, după ce a pierdut 13 % din valoare, euro a reuşit să egaleze dolarul. Dar nu se va opri aici. Prăbuşirea monedei europene nu mai poate fi oprită, iar ea poate duce chiar la sfârşitul Uniunii Europene. Pericolul cel mai mare vine din Germania, care se poate decide să părăsească mai repede, pe modelul Brexit-ului, un euro şi o Uniune în implozie. În acest moment, nimeni nu mai crede într-o Europă germană, ci doar într-o Europă total aservită NATO. În frunte cu Ursula von der Leyen, care apare ca un comisar NATO, deocamdată fără uniformă. Ţările din Europa de Est, care au integrat NATO după 1997, încep să descopere că istoria lor, diferită de cea a Occidentului, atârnă greu şi contează. Mai bune cunoscătoare ale Rusiei, după zeci de ani de Pact de la Varşovia şi de CAER, ţările est-europene au mari dificultăţi să înţeleagă fanatismul Occidentului împotriva Rusiei. Excepţie fac doar Polonia şi ţările baltice, total aliniate pe înverşunarea lui Boris Johnson. Deşi aparent marginalizat, proiectul politic al lui Viktor Orbán e împărtăşit cel puţin parţial de mulţi politicieni din Estul Europei. Deocamdată activă doar în culise, ruptura dintre Estul şi Vestul Europei este din ce în ce mai palpabilă şi poate avea consecinţe imprevizibile.

Petru Romoșan

În războiul din Ucraina, Rusia înfruntă SUA (şi pe aliaţii săi din NATO şi din UE etc.) folosind marea strategie (Clausewitz, Luttwak…), în vreme ce SUA se folosesc de tactică (mica strategie, strategia pe termen scurt, cu scopuri imediate – bani, furnizare masivă şi în salturi de armament Ucrainei, instructori militari, asistenţă de intelligence, sateliţi etc.) şi de foarte multă propagandă (toată media mainstream occidentală dar şi din ţările Europei de Est, cenzura de pe reţelele sociale). Nu întâmplător, reprezentantul Occidentului în Ucraina e un actor capabil să interpreteze orice rol. De exemplu, poate face un sistem oligarhic să pară cea mai frumoasă democraţie din lume (inexistentă). Marea strategie folosită de Rusia în Ucraina ar avea la bază „doctrina Gherasimov”, care descrie mai degrabă un război de apărare decât unul de cucerire. Cu alte cuvinte, nimic nu e ce pare a fi, de cele mai multe ori e chiar contrariul.

Cele două războaie în curs, cel aproape clasic din Ucraina – o „operaţiune militară specială”, spun ruşii – şi marele război economic mondial dintre Nord-Vest şi Est-Sud, au aceleaşi cauze (financiarizarea Occidentului, judiciarizarea extrateritorială americană, hegemonia) dar au desfăşurări şi participanţi în parte diferiţi. Războiul din Ucraina contribuie doar secundar la declanşarea marii crize. Războiul sancţiunilor economice – şase sau şapte rânduri de sancţiuni ale SUA şi UE împotriva Rusiei, după sancţiunile aplicate de Trump Chinei – aruncă (involuntar ?) lumea, mai întâi Europa de Vest, în recesiune sau chiar mai rău, într-o criză devastatoare (depression).

Ca urmare a sancţiunilor economice nemaivăzute, lumea B, condusă de Rusia, China şi India, răspunde cu o strategie pe termen lung care urmăreşte să lipsească lumea A (SUA, Marea Britanie, UE, Japonia etc.) de principalele ei atuuri, care sunt capitalul, dolarul, euro, yenul etc., susţinute de o imensă armată (NATO). Inflaţia va fi până la urmă un aliat al lumii B. Monedele lumii B nu fac decât să se întărească (vezi cazul rublei). Intuind schimbarea lumii, foşti vasali ai SUA sau ai Marii Britanii, ca Arabia Saudită sau Turcia, se reorientează spre marile puteri din lumea B, spre Asia, spre BRICS. Li se adaugă Iranul, Indonezia, Argentina, Senegalul, alte ţări din Africa, America de Sud, Oceania etc.

Marea strategie folosită de Rusia poate fi uşor observată în lentoarea cu care recuperează teritoriile din Donbas. Ruşii nu se mai grăbesc deloc, par să vrea să prelungească războiul până anul viitor sau chiar mai mult. Între timp, criza gazului şi a petrolului din Rusia, „sancţionate” sinucigaş de UE, va arunca, foarte probabil, Germania în faliment economic. Germaniei îi va urma întreaga UE, care, la rândul ei, va trage în jos SUA etc. În acelaşi timp, ruşii folosesc doar o mică parte din trupele şi armamentul de care dispun. Folosesc însă arme de mare precizie la distanţă pentru a distruge arsenalul militar ucrainean, inclusiv furniturile occidentale, trupe, fabrici, ateliere şi depozite de arme.

China pare să fi găsit un mijloc simplu, greu de acuzat (gândire confuceană, Sun Tzu ?), de a ajuta Rusia şi a dinamita Occidentul. Este vorba de strania sa doctrină „covid zero”. Se închid astfel, total sau parţial, oraşe şi porturi, Shanghai, Wuhan, Hong Kong sau, recent, Macao, dar şi alte porturi sau oraşe-uzină, măsuri ce creează dificultăţi firmelor occidentale, blochează sau încetinesc lanţurile de aprovizionare şi pun pe jar Bursele şi companiile din Vest. Pentru că economiile occidentale sunt foarte dependente de fabricile şi uzinele din China.

La rândul său, India şi-a mărit semnificativ în ultimele patru luni schimburile comerciale cu Rusia, ele folosind şi monedele naţionale. Mai mult, relaţiile, uneori dificile, dintre India şi China au intrat într-un proces de normalizare accelerată. India iese treptat din orbita SUA şi a Japoniei şi se apropie de Rusia şi de China. Recent a început să funcţioneze şi o magistrală comercială, numită Coridorul Internaţional Nord-Sud (Rusia, cu Moscova-Azerbaidjan, cu Baku-Iran, cu Teheran-India, cu Mumbay),  independentă de teritorii care pot aplica sancţiuni.

Spre deosebire de ţările mai mici din Europa de Est, România, de exemplu, total aliniate şi „disciplinate”, în câteva mari ţări occidentale, în primul rând în SUA, îşi fac loc natural în spaţiul public (conferinţe, media) toate punctele de vedere, toate analizele. John Mearsheimer, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Chicago, una dintre cele mai respectate voci în politica internaţională, a ţinut o conferinţă la Florenţa, la 16 iunie 2022, în care a susţinut că principalii responsabili pentru tragedia din Ucraina sunt SUA şi NATO :

„Politica americană are două consecinţe importante. În primul rând, ea creşte considerabil ameninţarea existenţială cu care se confruntă Moscova în acest război şi face victoria sa în Ucraina mai importantă ca niciodată. În acelaşi timp, această politică americană arată că Statele Unite sunt profund angajate în înfrângerea Rusiei. Administraţia Biden a investit de-acum atât de mult în războiul său prin proxy în Ucraina – deopotrivă material şi retoric –, încât o victorie rusă ar însemna o înfrângere zdrobitoare pentru Washington. În mod evident, cele două părţi nu pot câştiga în acelaşi timp. În plus, există o mare probabilitate ca una dintre părţi să înceapă curând să piardă din greu […].

În termeni simpli, conflictul în curs din Ucraina e o catastrofă colosală care, aşa cum spuneam la începutul expunerii mele, îi va obliga pe oamenii din lumea întreagă să-i caute cauzele. Cei care cred în fapte şi în logică vor descoperi repede că Statele Unite şi aliaţii lor sunt principalii responsabili pentru această deraiere a trenului nostru comun. Decizia luată în aprilie 2008 privind aderarea Ucrainei şi a Georgiei la NATO era menită să conducă la un conflict cu Rusia. Administraţia Bush a fost principalul arhitect al acestei opţiuni fatale, dar administraţiile Obama, Trump şi Biden au intensificat şi agravat această politică cu fiecare etapă, iar aliaţii Americii au urmat docil Washingtonul. În ciuda faptului că responsabilii ruşi au arătat limpede că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta încălcarea „celor mai contrastate linii roşii” ale Rusiei, Statele Unite au refuzat să răspundă la îngrijorările profunde ale Rusiei în materie de securitate şi mai degrabă au acţionat neabătut pentru a transforma Ucraina într-un bastion occidental la graniţa cu Rusia” (John J. Mearsheimer – „History will judge the United States and its allies”, southfront.org, 2.07.2022).

Rusia pare interesată de prelungirea conflictului şi pentru a evita un răspuns american nuclear la victoria sa foarte probabilă din Ucraina. O Americă în mare criză economică va fi mai puţin agresivă, mai puţin periculoasă, acesta pare să fie raţionamentul strategilor ruşi. Dar lucrurile pot fi şi pe dos. O Americă în mare criză economică şi politică poate accesa mai uşor opţiunea nucleară. Ce vom trăi în lunile următoare va fi şi o înfruntare între strategia lumii B şi tactica lumii A. Propaganda occidentală şi cea din Europa de Est şi-au arătat adevărata dimensiune mistificatoare, jalnică. Propaganda a devenit ineficace, inutilă.

Petru Romoșan

Media de drumul mare (mainstream) din Statele Unite promovează deşănţat mâncatul de insecte şi de viermi : plăcintă cu greieri, pizza cu lăcuste, bomboane cu omizi etc. Cineva ar trebui, cu umor, să propună prin ONU guvernelor din Occident să introducă obligaţia de a lua o masă pe zi cu insecte sau viermi pentru ziarişti, prestatorii media şi pentru guverne şi Parlamente. Progresul ar fi în bună măsură asigurat ! De altfel, belgienii ar vrea să taxeze crescător (de la 6 % la 12 % sau chiar până la 20 %) consumul de carne. Ca să „înverzească” hrana şi să aducă, în acelaşi timp, plusuri la buget.

Miniştrii din guvernul britanic şi-au dat demisia pe bandă rulantă. Nu-l mai suportau pe halucinatul lor prim-ministru. Au lăsat să se înţeleagă că deciziile acestuia sunt incoerente şi compromit grav Partidul Conservator. Boris Johnson a intrat în concurenţă directă cu Volodimir Zelenski, fantascul preşedinte al Ucrainei, pentru titlul de cel mai aberant şef de stat sau de guvern. Fără şanse. Actorul Zelenski e „invincibil”. După ce 60 de miniştri, secretari de stat şi alţi demnitari din guvernul britanic şi-au prezentat demisiile, joi, la începutul după-amiezii, şi-a anunţat demisia şi „clovnul” Boris, zis „Ucraineanul”.

Johnson pare să fie prima victimă politică occidentală a războiului din Ucraina şi a sancţiunilor economice „bumerang” hotărâte de Vest împotriva Rusiei. Vor urma Joe Biden şi Partidul Democrat după alegerile de mid term din noiembrie ? Dar vor cădea şi alţii. Mario Draghi ? Emmanuel Macron ? Olaf Scholz ?

Încă nu ştim răspunsul la câteva întrebări importante care vor schimba lumea în lunile următoare. Când se va încheia războiul din Ucraina şi cât de mult va „elibera” (într-un fel sau altul) Rusia din Ucraina ? Ce se va întâmpla cu industria şi cu economia germană în lipsa gazului ieftin din Rusia ? Vor decide germanii intempestiv, împotriva voinţei SUA, să deschidă gazoductul Nord Stream 2 ? Când va începe prăbuşirea Burselor din SUA şi din UE ? Care vor fi evoluţiile euro şi ale dolarului până la sfârşitul anului ? Câte luni mai rezistă euro ? Populaţiile se vor supune încă o dată mascaradei reînnoite covid şi vaccinurilor aferente ?

În România, în lipsă de subiecte autentice, ne preocupă, în presă, în media, dacă Mircea Geoană va candida la prezidenţialele din 2024 sau dacă le va câştiga concurenta sa, Laura Codruţa Kövesi. Dar ce om serios îl va mai vota pe expiratul politic, „prostănacul” pentru eternitate Mircea Geoană ? Îl va susţine partidul de stânga-dreapta NATO ? Sau cine va vota pentru procuroarea de tristă amintire Kövesi ? Partidul Comisiei Europene ? Sociologii, făcătorii de sondaje şi ziariştii îşi câştigă greu pâinea. De aceea inventează asemenea subiecte penibile, fără vreo legătură cu viaţa din ce în ce mai grea a alegătorilor. Indecenţă şi prost-gust, patologice. Obrăznicie şi obscenitate.

Fermierii olandezi au ieşit cu tractoarele pe autostrăzi. Li s-au alăturat şi automobiliştii. Pescarii din Olanda au blocat porturile. Protestele violente nu sunt specifice nici olandezilor şi nici popoarelor nordice. Acolo, prin tradiţie, totul se discută. Dar Olanda are de prea mulţi ani cel mai „globalist” prim-ministru şi cel mai fanatic adept al Marii Resetări, Mark Rutte, cel care nu-i iubeşte deci pe olandezi, dar nici pe români. Olandezilor le-a ajuns. Cariera superantipaticului Rutte va trebui, probabil, să se încheie, la fel ca mandatul lui Boris Johnson. Deşi Justin Trudeau, în Canada, alt globalist detestat, e încă în post după formidabila mişcare a camionagiilor.

În România, prim-ministrul Nicolae Ciucă e, în schimb, foarte stabil, cel mai stabil. A fost spălat şi de ruşinosul plagiat şi se visează chiar preşedinte. Dupa nulisimul Iohannis, Ciucă ar fi un progres : nu a fost votat direct niciodată de nici un român (votul traficat al liberalilor nu interesează). O culme a democraţiei…