Petru Romoșan

În 24 februarie 2022 s-a întâmplat ceva ce părea cu totul improbabil. Rusia a invadat Ucraina cu o armată de aproximativ 200 000 de oameni. Din 2014, Ucraina a fost pusă sub protectorat american şi al partenerilor din UE şi din NATO asociaţi. Ţările din UE şi din NATO sunt ele însele un foarte întins protectorat american, sunt partea europeană a imperiului american. Bazele şi trupele americane se găsesc mai peste tot în Europa, începând cu Marea Britanie, un fost mare imperiu, până în Germania, Italia, Olanda, Polonia, România etc., etc. Numai pe solul francez nu există trupe americane, dar francezii au fost „ocupaţi”, politic deocamdată, cu Jacques Chirac (al doilea mandat), Nicolas Sarkozy, François Hollande şi, mai ales, cu Emmanuel Macron, larg controversat, aflat azi totuşi la al doilea mandat.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, aflat practic în al 22-lea an de dictatură personală (povestea cu Dmitri Medvedev preşedinte nu e de luat în considerare), după opt ani de umilinţe şi de tratative ratate cu Minsk 1 şi cu Minsk 2, după o întâlnire cu Joe Biden la Geneva, negocieri multiple şi scrisori ultimative, a luat hotărârea vieţii sale şi a sfidat America intrând cu trupe în Ucraina. Va câştiga Putin marele său pariu ?

De ce nu a reacţionat Rusia ferm la teatrul sângeros al „revoluţiei” Maidanului, la crimele odioase din Donbas şi de la Odesa din 2014 ? De ce a aşteptat să se adune 14 000 de morţi din republicile autonomiste din Donbas imputaţi regimurilor de la Kiev (Petro Poroşenko şi Volodimir Zelenski) ? Cea mai plauzibilă explicaţie e aceea că Rusia nu era pregătită să înfrunte SUA şi aliaţii săi din UE şi din NATO. I-au trebuit opt ani ca să se înarmeze până-n dinţi. Ceea ce se pare că a reuşit mult peste aşteptări.

După mai mulţi experţi americani şi occidentali, azi Rusia poate înfrunta SUA şi NATO cu şanse reale de succes. Desigur, Rusia şi-a asigurat şi spatele în toţi aceşti opt ani începând din 2014 : China, India şi Iranul. Şi mai nou aproape toată Africa, o bună parte din America de Sud, multe ţări din Asia. Lumea A, lumea occidentală, e estimată la 15 % din populaţia globului. Lumea B ar constitui restul de 85 %. Dar mai ales nivelul de înarmare al Rusiei nu are egal.

Fără îndoială, propaganda Occidentului (se adaugă Japonia, Australia etc.) e mult mai puternică şi mai bine organizată decât propaganda lumii B. Dar se poate câştiga un război doar cu propagandă şi cu dolari şi euro care nu mai sunt de mult acoperiţi în aur şi nici în materii prime ? La şase luni de la începutul războiului din Ucraina dintre Rusia şi SUA+NATO, cu Ucraina pe post de proxy şi de teatru de operaţiuni, analizele cuprinzătoare s-au înmulţit, mai ales în SUA. Sunt descrise cele şase luni de război, faptele sunt, în general, cunoscute, chiar dacă sunt interpretate foarte diferit de SUA şi de Rusia, şi se fac previziuni, unele mai şocante decât altele.

După alte contribuţii neortodoxe („Why the Ukraine crisis is the West’s Fault” – deja în Foreign Affairs în toamna lui 2014), profesorul de la Chicago John Mearsheimer, într-un lung articol publicat în acelaşi Foreign Affairs la 17 august 2022, intră şi el în marea masă a comentatorilor acceptabili pentru mainstream-ul din SUA : „Pentru a înţelege dinamica escaladării din Ucraina, trebuie să începem cu obiectivele fiecărei părţi. De la începutul războiului, atât Moscova, cât şi Washingtonul şi-au crescut considerabil ambiţiile, şi ambele sunt de-acum profund decise să câştige acest război şi să-şi atingă formidabile obiective politice. Prin urmare, fiecare parte e serios motivată să găsească mijloace pentru a învinge şi, lucru încă mai important, să evite înfrângerea. În practică, asta înseamnă că Statele Unite s-ar putea alătura luptelor dacă vor cu disperare să câştige sau să împiedice Ucraina să piardă, în timp ce Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă vrea cu disperare să câştige sau dacă se confruntă cu o înfrângere iminentă, situaţie probabilă dacă forţele americane ar fi angajate în luptă.

De altfel, dată fiind hotărârea fiecărei părţi de a-şi atinge obiectivele, sunt puţine şanse să se ajungă la un compromis semnificativ. Gândirea maximalistă care domină actualmente la Washington şi la Moscova îi dă fiecărei părţi un motiv suplimentar de a învinge pe câmpul de bătălie pentru a putea dicta termenii unei eventuale păci. Într-adevăr, lipsa unei posibile soluţii diplomatice stimulează ambele părţi să crească nivelul escaladei. Ce se găseşte în acest caz la nivelul superior ar putea fi cu adevărat catastrofal : un nivel de moarte şi de distrugere care l-ar depăşi pe acela din al doilea război mondial” („Playing with fire in Ukraine”, foreignaffairs.com, 17.08.2022).

Articolul lui Mearsheimer a atras atenţia şi a încasat deja critici consistente. Scott Ritter, fost ofiţer de informaţii american, într-un articol reluat de neobositul Bruno Bertez pe site-ul său : „Intelectualul american de renume John Mearsheimer a scris un articol important despre conflict, intitulat „Jocul cu focul în Ucraina. Riscurile subestimate ale unei escalade catastrofale”. Articolul descrie un tablou sumbru deopotrivă al naturii războiului din Ucraina (impas prelungit) şi al deznodământului probabil (escalada decisivă a părţilor implicate pentru a evita înfrângerea). Premisele subiacente ale lui Mearsheimer sunt totuşi fundamental greşite. Rusia are iniţiativa strategică – militar, politic şi economic – în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi are un angajament mult mai larg decât NATO în războiul său prin procură. În plus, nici Statele Unite şi nici NATO nu sunt în măsură să intensifice participarea, decisivă sau nu, pentru a contracara o victorie rusă, iar Rusia nu are nevoie de o escaladă similară. Pe scurt, conflictul ucrainean e terminat şi Rusia a câştigat. Nu mai rămâne de făcut decât o lungă şi sângeroasă curăţenie” (Scott Ritter – „Il n’y a qu’un seul vainqueur dans le conflit ukrainien, et c’est la Russie”, brunobertez.com, 23.08.2022).

Gilbert Doctorow, stabilit la Bruxelles, absolvent al Columbia University, este un expert recunosct al relaţiilor Est-Vest şi autor al unor cărţi importante pe această temă. Doctorow dărâmă pas cu pas demonstraţia profesorului Mearsheimer : „Aceasta însă nu-l scuză pe Mearsheimer care se bazează pe aceleaşi surse de informaţii restrânse şi deformate precum cele folosite de media mainstream şi de figurile universitare, ignorând alte surse de informare care ar putea da profunzime analizei sale şi poate că i-ar schimba concuziile în chip substanţial. Ca să fiu mai clar, cred că el ascultă prea atent la previziunile optimiste ale Washingtonului şi Kievului privind o contraofensivă care ar sfârşi într-un impas sau chiar cu o înfrângere a Rusiei, în timp ce nu ascultă rapoartele ruşilor despre evoluţia campaniei lor pe teren care arată o depăşire lentă şi regulată a tuturor obstacolelor în cucerirea regiunii Doneţk, ceea ce înseamnă ocuparea întregului Donbas” („John Mearsheimer’s latest article on Ukraine in Foreign Affairs – a critique”, gilbertdoctorow.com, 20.08.2022).

Cele două ipoteze majore ale profesorului John Mearsheimer, aceea că SUA ar putea interveni direct cu trupe în Ucraina şi astfel chiar ar câştiga, şi faptul că o Rusie învinsă ar apela la arma atomică vin din cea mai banală propagandă de război. Profesorul din Chicago s-a aliniat şi el disciplinat naraţiunilor establishment-ului american cu surse de informaţii dubioase la Kiev după ce ani la rând şi doar cu câteva luni în urmă livrase o analiză credibilă, chiar radicală a raportului de forţe din Ucraina.

Cele şase luni care s-au scurs de la începutul războiului din Ucraina au schimbat lumea.  Ruptura dintre lumea B şi lumea A (lumea occidentală) pare definitivă. Criza energetică în toamna şi iarna viitoare în Europa, inflaţia catastrofală (record pentru ultimii 40 de ani), penuriile alimentare reale sau doar organizate, prăbuşirea euro, atacul concertat la dolar din partea lumii B (China, Rusia, India, Iran, Brazilia, Arabia Saudită, Republica Sud-Africană, Turcia etc.), anunţata cădere a Burselor în septembrie (vezi Martin Armstrong) sau în octombrie vor da naştere unei „mândre lumi noi”. Ucraina propriu-zisă a devenit deja o miză secundară – atâta doar ca nimeni nu ştie cum se poate sfârşi sau extinde un asemenea conflict delirant.

Petru Romoșan

Cum toată presa (câtă mai există – vai mama ei !) şi toată media mainstream din România dezinformează pe banii guvernului (banii românilor, impozite şi taxe, stupid !) despre războiul din Ucraina vecină, dar nu numai, ne asumăm o sarcină modestă : o revistă a presei internaţionale (mai ales altermedia liberă !) pe subiecte de interes pentru concetăţenii noştri. O facem, de altfel, de o bună bucată de vreme, de aceea folosim în exces citate, traduceri din autori occidentali de valoare recunoscută. Sunt azi presa şi media mainstream din România la fel de odioase şi de detestabile ca „aleşii” noştri politici, cu care se amestecă şi se confundă ? Doar o întrebare deocamdată.

Cum nici serviciile noastre de informaţii, militare şi militarizate, nu par să beneficieze de consultanţi şi de specialişti cu ceva mai multă minte, ei înşişi, marii spioni şi marii contraspioni, nu se ocupă decât cu ventuzarea bugetului public, aşa cum s-a văzut recent la o agenţie militară de informaţii din subordinea fostului ministru al Apărării Ciucă, încercăm să facem şi treaba lor, în mod patriotic, evident. Cineva trebuie totuşi să servească şi România, nu-i aşa ?

Pentru moment, cei care ar trebui să servească patria sunt perfecţi dar într-un singur fel : statul român a învăţat la perfecţie să facă pe mortul. Doar că mulţi ne întrebăm dacă nu cumva acest stat, cu iohannişii, cu ciucii, cu ciolacii, cu hellvigii, cu vlasiii (SIE), cu predoii (diferiţi) lui, nu e chiar mort de-a binelea. Sau, poate, acest stat român, al nostru, a murit deja de pe vremea băseştilor, bocilor, udrelor, videnilor, bercenilor, cioloşilor, dragnilor, orbanilor, cîţilor ?

Andrei Raevsky, rus alb născut în Elveţia şi stabilit în Florida în urma căsătoriei, a fost multă vreme expert militar de vârf pentru ONU. Site-ul său, The Saker (thesaker.is), e azi cunoscut pe toată planeta. În plus, „The Saker” (Andrei Raevsky, care semnează şi Andrei) pare să aibă cele mai bune surse directe din Rusia. În ultimul său articol, publicat simultan în mai multe limbi, România şi românii sunt citaţi în clar cel puţin de trei ori. De altfel, tot articolul lui Andrei despre situaţia la zi din Ucraina ar trebui să fie cunoscut de cât mai mulţi romîni. Pentru că ne priveşte direct :

„Mai întâi, cei mai mulţi vecini ai Ucrainei ar beneficia de acest deznodământ (spargerea Ucrainei în urma războiului – n.n.). Polonia n-ar obţine intermarium-ul la care încă visează, dar ar recupera teritorii istorice care-i aparţin şi sunt locuite de numeroşi polonezi. Pe această hartă, România ar face şi ea o bună afacere, chiar dacă Moldova ar pierde Transnistria, pe care n-avea oricum nici o şansă s-o controleze cu adevărat. România ar putea deci să absoarbă chiar toată Moldova. E adevărat că, pe această hartă, Ungaria n-ar obţine (mai) nimic, dar aceasta este o chestiune pe care trebuie s-o abordeze cu Polonia şi cu România, iar nu cu Rusia.” […]

„UE e condusă de o clasă compradore, care e total supusă intereselor neoconservatorilor americani. Există deja multe tensiuni interne în sânul UE, iar un asemenea deznodământ ar fi un dezastru pentru toţi aceşti politicieni europeni care s-au înfundat într-un război total împotriva Rusiei dacă, să zicem, polonezii, românii şi chiar ungurii obţin câteva avantaje din această situaţie, situaţia ar fi inacceptabilă pentru derbedeii care conduc acum Germania, Regatul Unit sau chiar Franţa.” […]

„Vă amintiţi ce a spus Putin despre aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO ? A spus că, în sine, nu e o problemă pentru Rusia. Dar a atras atenţia că, dacă aceste ţări găzduiesc trupe şi sisteme de armament americane/NATO care ameninţă Rusia, aceasta va trebui să-şi ia măsuri de precauţie. Cred că aceeaşi este poziţia Kremlinului în ceea ce priveşte viitorul unui eventual Banderastan (Ucraina – n.n.) ca un rest minimal şi orice iniţiativă a ţărilor NATO (inclusiv Polonia, România şi Ungaria) care ar viza să recupereze teritorii ce le-au aparţinut în istorie sau care sunt locuite de importante minorităţi poloneze, româneşti şi maghiare” („L’Ukraine va-t-elle être découpée et, si oui, comment ?”, lesakerfrancophonne.fr, 18.08.2022).

În articolul lui Raevsky sunt multe lucruri care nu pot fi traduse şi publicate în româneşte, deşi nu e vorba anume despre România. Ele pot fi însă citite pe site-ul său în engleză, franceză, italiană, spaniolă şi sârbă.

Câţi cititori de presă mai au serviciile noastre „speciale” care nu cunosc nici o limbă străină ? Pe vremuri, acum vreo 20 de ani, aveau câteva sute de „cititori” de presă românească (Evenimentul zilei, Ziua, România liberă, Cotidianul etc.). Probabil, toţi angajaţi pe „pile”. PCR – pile, relaţii, cunoştinţe.

Petru Romoșan

Noul atac asupra centralei nucleare de la Zaporojie ne arată, dacă mai era nevoie, adevărata faţă a micuţului şi foarte periculosului dictator Volodimir Zelenski. Şi a patronilor săi de la Washington, neoconservatorii în primul rând, Administraţia de paie Joe Biden şi, probabil, a proprietarilor celor 17 milioane de hectare de teren arabil cumpărate în 2021 în Ucraina, cu sprijinul preşedintelui Zelenski, de Cargill, Dupont şi Monsanto, controlate, la rândul lor, de Vanguard, Blackrock, Blackstone etc. Sau poate că Zelenski primeşte ordinele direct de la fantomaticii Joe Biden, Kamala Harris, Nancy Pelosi şi de la „sinistrul” Partid Democrat („sinistra”, în italiană, din latină – românii înţeleg italiana – înseamnă „stânga”).

„Conform site-ului Southfront.org : „La 7 august, regimul Zelenski a comis un nou act de terorism nuclear împotriva instalaţiilor de infrastructură energetică ale centralei nucleare de la Zaporojie pentru a provoca o catastrofă umanitară în regiunile Herson şi Zaporojie”, a afirmat ministerul rus al Apărării. Atacul a avut loc spre miezul nopţii. Armata ucraineană a folosit MLRS Hurricane. Fragmente şi motorul unei rachete au căzut la 400 m de unitatea de putere operaţională a centralei. Elementele acestei lovituri au avariat imobile administrative şi teritoriul adiacent zonei de stocare. O creştere a tensiunii în centrală a provocat fum la tabloul de distribuţie deschis al centralei. Sistemul de securitate a oprit alimentarea electrică. În urma bombardamentelor ucrainene, linia de înaltă tensiune de la Kahovskaia, care furnizează curent regiunilor Zaporojie şi Herson, a fost avariată. Unităţile ucrainene aparţinând Brigadei 44 de artilerie au tras asupra centralei nucleare de la Zaporojie din regiunea Marganeţ, aflată pe partea opusă rezervorului Kahovski” (Édouard Husson – „Jours 163-167 – le jeu très dangereux des Ukrainiens (et des Américains) avec la centrale nucléaire de Zaporojie”, lecourrierdesstrateges.fr, 10.08.2022).

Şi, pentru că un accident la centrala de la Zaporojie reprezintă un mare pericol pentru România, ţările din zona Mării Negre şi alte ţări din Europa şi din Asia, merită să mai înregistrăm câteva informaţii : „Stocurile de combustibil nuclear se află în zona lovită. Acum, cca 156 de containere cuprinzând un total de 3 744 de elemente combustibile sunt stocate în aer liber la centrala nucleară de la Zaporojie pe situl de stocare a elementelor combustibile uzate. Aceste atacuri constituie o ameninţare pentru sute de mii de civili de pe teritoriul Ucrainei, precum şi pentru ţări din Europa şi din Asia. […] Mai devreme, vineri 5 august, armata ucraineană a tras în trei rânduri asupra zonei în care se găseşte centrala nucleară de la Zaporojie. A izbucnit un incendiu şi au fost întrerupte două linii electrice necesare funcţionării unităţilor de producţie. […]

Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este situată într-o zonă de stepă, pe malurile rezervorului Kahovski, aproape de Energodar din regiunea Zaporojie, în partea controlată de forţele aliate ale Rusiei şi ale Republicii Populare Doneţk. Centrala are şase unităţi de putere cu o capacitate totală de 6 000 MW. Centrala produce anual cca 40 de miliarde de kWh, adică aproximativ 20 % din producţia electrică totală a Ucrainei. În total, actualmente în Ucraina sunt în funcţiune patru centrale nucleare” (idem).

E ciudat că nimeni nu s-a grăbit să deseneze mustaţa lui Hitler pe pozele lui Zelenski difuzate generos în toată presa mondială. Poate din respect pentru tragedia poporului ucrainean, tragedie dusă la paroxism chiar de fostul şi actualul actor Zelenski (vezi Kvartal 95). Dar e din ce în ce mai clar că nu doar batalioanele Azov, Aidar, Pravyi Sektor etc. sunt mânate în luptă de foarte dubioase teorii neonaziste, ci şi guvernul de „actori” de la Kiev se ghidează după nefastul erou al Ucrainei, Stepan Bandera, în colaborare cu regimul lui Hitler, Goebbels, Himmler etc.

Ucraina e pe cale să piardă tot şi să rămână, eventual, pe hartă, ca un stat nesemnificativ şi nefuncţional agricol subdezvoltat. Celebrul site politico-militar american Moon of Alabama cartografiază dezastrul Ucrainei : „Totuşi, analiza lui SecDev (societate canadiană specializată în riscuri geopolitice) arată că cel puţin 12 400 de miliarde de dolari în zăcăminte energetice, de metale şi de minereuri ucrainene se găsesc de-acum sub control rus. Această cifră reprezintă aproape jumătate din valoarea în dolari a celor 2 209 zăcăminte pe care le-a analizat firma. Pe lângă 63 % din zăcămintele de cărbune ale ţării, Moscova s-a înstăpânit pe 11 % din rezervele de petrol, pe 20 % din cele de gaz natural, pe 42 % din metale şi 33 % din zăcămintele de pământuri rare şi alte minerale cruciale, printre care litiul. Cred că partea de gaz natural pe care o deţine Rusia este mai mare, căci există mai multe zăcăminte submarine de gaz în jurul Crimeei şi în largul coastei sale răsăritene. Dacă forţele ruse iau şi Krivoi Rog, şi Dnipro, ele vor deţine controlul asupra a cca 75-80 % din PIB-ul Ucrainei dinainte de război. Efortul de război al Rusiei este acum finanţat de „Occident”, care-l plăteşte prin intermediul preţurilor-record la energie create prin propriile sancţiuni aplicate Rusiei” („How Ukraine lost its riches”, moonofalabama.org, 10.08 2022).

Armata lui Zelenski e deja o armată de umbre. După un document „scurs” de la Ministerul Apărării al Ucrainei, 191 000 de militari ucraineni ar fi morţi sau răniţi grav. Alţi 20 000 de militari ucraineni sunt daţi dispăruţi şi nu-i caută nimeni. Despre prizonieri documentul nu indică nimic. Dar prizonierii, după informaţii din surse ruse, s-ar apropia de 10 000. Cei care au trecut la inamic, dezertorii, ar fi tot atâţia (spre Rusia sau spre Vest). Cei încă vii, activi din armata lui Zelenski au azi ţinte precise : centrale nucleare, grădiniţe, şcoli, spitale, civili. Atâta mai pot, atâta îi mai duce capul. Sau acestea sunt ordinele date de patronii lui Zelenski ?

„Scurgeri de date despre armata ucraineană – după surse ruseşti anonime care au acces la date militare ucrainene :

• efectivele forţelor armate ucrainene sunt la un nivel de 43-48 % din ceea ce erau la începutul conflictului
• pierderi de mai mult de 191 000 de morţi şi răniţi (!!)
• statisticile despre persoanele dispărute nu se păstrează dar, după estimări, ar fi vorba de cca 20 000
• o gravă penurie de arme uşoare şi veste antiglonţ – instalată deja de două luni
• resursa reprezentată de unele modele de echipamente transferate din Occident se apropie de penurie
• lipsa de specialişti calificaţi în funcţionarea armelor occidentale”

(Capitaine Chapka – „Fuites de données sur l’armée ukrainenne : plus de 191 000 tués et blessés et 20 000 disparus”, reseauinternational.net, 7.08.2022)

Recenta vizită electorală a doamnei Nancy Pelosi în Taiwan şi în Asia-Pacific, atacurile ucrainene repetate asupra centralei nucleare de la Zaporojie ne avertizează asupra creşterii riscului unui conflict mondial şi, mai ales, asupra riscurilor nucleare la care suntem expuşi. Alegerile de mid term din SUA, pe fundalul crizei economice anunţate, al inflaţiei catastrofale, pe lângă spectacolul deplorabil de la percheziţia domiciliului lui Donald Trump din Florida şi escalada luptelor politice şi judiciare americane dincolo de orice reguli cunoscute, nu fac decât să crească tensiunea.

Petru Romoșan

Prin vizita doamnei Nancy Pelosi în Taiwan, SUA au mai deschis un front major, cel împotriva Chinei. De fapt, Donald Trump iniţiase acest front în urmă cu doi-trei ani prin sancţiuni, taxe vamale şi declaraţii bombastice. Deocamdată şi poate pentru încă destulă vreme, „frontul” va fi doar unul economic. E foarte puţin probabil ca Taiwanul să devină o nouă Ucraină. Dar mizele războiului economic al SUA cu China par a fi colosale. Pentru că este vorba de dominaţie mondială. SUA nu-şi pot permite să cedeze rolul de lider mondial fără luptă.

Armata chineză a început o demonstraţie de forţă în jurul Taiwanului : exerciţii de amploare, uneori la doar 20 km de coastele Taiwanului. Sunt aceste gesticulaţii militare făcute pentru populaţia din China mainland sau pentru locuitorii insulei Taiwan ? Toată presa chineză se ocupă pe larg de vizita doamnei Pelosi, „o provocare fără precedent”. Şi dacă „provocarea” a fost îndelung premeditată şi nu este doar rodul capriciilor lui „Crazy Nancy”, cum o tot gratulează pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor fostul preşedinte Donald Trump ? Dacă a fost o provocare, ea a reuşit pe deplin.

Aşa cum documentează convingător Bogdan Tiberiu Iacob („Scenariul Putin : Pelosi în Taiwan sau Cum vor americanii să lase chinezii fără „petrol” ” – inpolitics.ro, 3.08.2022), miza principală şi imediată a vizitei lui Nancy Pelosi ar fi semiconductorii de vârf produşi chiar de TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co), cel mai important producător de cipuri din lume, care se pregăteşte să-şi mute centrul de producţie în SUA, la adăpost. Întâlnirea făcută publică a lui Nancy Pelosi cu Mark Liu, preşedintele TSMC, o dovedeşte. Şi-au propus într-adevăr americanii să lase China fără cipurile cele mai performante, cele mai sofisticate, atât de necesare pentru industriile militare şi civile de vârf, cum sunt telefoanele Apple, de exemplu ? Pe lângă avioane, submarine, rachete etc.

Deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi China au şi un efect mai larg. Marii investitori americani şi occidentali au început să caute alte destinaţii pentru afacerile şi producţia lor sau să şi le aducă acasă, în SUA şi în Europa de Vest. Strania politică „Zero Covid” practicată de China îi stimulează şi ea să părăsească China. Alte ţări din Asia de Sud-Est (Vietnam, Thailanda, Cambodgia) profită deja de această schimbare de azimut.

Politica încă nedeclarată a SUA faţă de principalul său concurent economic, China, poate depăşi de departe în amplitudine efectele războiului SUA/NATO contra Rusiei din Ucraina. Deşi, la rândul lor, sancţiunile economice impuse Rusiei au reuşit în doar câteva luni să schimbe lumea. Atât în Europa de Vest, cât şi în Asia şi Africa. Dar şi în Rusia. Multe companii occidentale majore şi-au cedat deja afacerile din spaţiul rus, chiar dacă, recent, au raportat pierderi importante.

Va ocupa până la urmă China Taiwanul ? Vizita lui Nancy Pelosi are şi acest scop final ? Rusia a atacat Ucraina după provocări mult mai mari şi care au durat opt ani. Dar pot urma şi alte provocări în Taiwan şi în Asia. Deocamdată, conflictele, deşi întinse – cel din Ucraina, cel privind apartenenţa la China sau suveranitatea Taiwanului –, sunt încă circumscrise. SUA şi Europa de Vest se cred la adăpost şi infailibile. Aşa au crezut toţi cei care au pornit războaie europene sau mondiale şi le-au pierdut. Până la urmă, chiar la ei acasă. Cum au observat şi alţii, deschiderea noului front, frontul China, consfinţeşte din punctul de vedere al SUA eşecul SUA/NATO din Ucraina. Şi, mai ales, efectul sancţiunior economice aplicate Rusiei. Echipa Biden şi Partidul Democrat vor trebui să explice ce s-a întâmplat cu zecile de miliarde de dolari investite în Volodimir Zelenski şi în Ucraina. Odată cu armamentul şi asistenţa tehnico-militară venite din toată lumea, mai ales din SUA, Canada şi Marea Britanie. La orizont, în noiembrie, se profilează alegerile de mid term, când Deep State (statul profund) şi neoconservatorii, care controlează total Partidul Democrat, pot pierde o parte din putere. Se vor întoarce bunul-simţ şi raţiunea, poate şi democraţia în SUA ? Partidul Democrat are un conţinut mult mai de dreapta, neoliberal, pro capital, decât Partidul Republican. Dar să nu uităm că politica externă americană este una bipartizană.