Petru Romoșan

Ce a fost mai întâi : oul sau găina ? Covidul, micul coronavirus sau criza economică mondială ? Mai ales americană, mai ales a dolarului, a banilor de hârtie (fiduciari), dar şi a petrolului, a gazului, a resurselor de energie fosilă ? Cei mai atenţi observatori ai evoluţiilor economice spun că o criză de o amploare nemaivăzută din 1929-1933, declanşată, de fapt, în 2008, a adus în prim-plan SARS-CoV-2, trecut şi prelucrat prin laboratoare. Donald Trump a acuzat China de „scăparea” controlată a noului virus. China a replicat acuzând de acelaşi lucru SUA, armata SUA, prezentă la a şaptea ediţie a Jocurilor Mondiale Militare în 18-27 octombrie 2019 la Wuhan, regiunea Hubei. Ştiinţa nu a reuşit încă să producă în laborator nici unul dintre coronaviruşii aflaţi în circulaţie. Omul nu-l poate „naşte” pe coronavirus (creaţia viului rămâne încă apanajul lui Dumnezeu), dar omul îl poate „îmbunătăţi”.

Nu prea mai crede nimeni în marea molimă a covidului declanşată într-o piaţă de animale vii din Wuhan, cu lilieci şi pangolini. Cu excepţia, desigur, a politicienilor, a guvernelor din 194 de ţări afiliate la ONU şi la OMS, două instituţii globaliste din ce în ce mai discutabile şi mai discutate, a mass-mediei şi a medicilor, mai ales a politrucilor din Sănătate (ministere, comitete şi consilii ştiinţifice, şefi de direcţii regionale, directori de spitale şi clinici etc.). Curând se face un an de la începutul crizei sanitare – de fapt, s-a făcut deja un an, pentru că trebuie să punem la socoteală şi epidemia din China. Ies la suprafaţă teorii economice care încearcă să explice pseudorăzboiul mondial în curs, un război mai degrabă economic, cu aparenţă umanitar-sanitară. Dincolo de spectaculoasa criză sanitară, e evident că avem de-a face cu un război economic şi, eventual, cu unul care vizează controlul global al populaţiilor.

Toate planetele s-au aliniat în ultimii ani pentru a produce haosul în care am intrat în 2020. După părerea unui observator rus din SUA, Dmitry Orlov, inginer şi „colapsolog”, autor de cărţi de „colapsologie”, la originea haosului ar fi criza petrolului şi, în general, a limitării resurselor fosile pentru energie. Producătorii de petrol şi gaze nu ar mai fi putut da curs cererii de consum, şi asta cu câţiva ani înainte de marea criză din 2008-2010. Nu a mai rămas pentru marii decidenţi decât opţiunea încetinirii forţate, brutale a activităţii, şi deci a consumului. Astfel se consumă mai puţină benzină şi motorină pentru automobile, şi mai puţin kerosen pentru avioane. Teoria „colapsologică” avantajează, evident, producătorii de energii fosile, de petrol şi gaze, printre care la loc de frunte se află Rusia (Dmitry Orlov – „La pandémie pétrochimique”, lesakerfrancophone.fr, 18.01 2021).

Criza economică a pornit din SUA (cum s-a întâmplat şi cu criza subprimelor, a imobiliarelor din 2008), şi asta înainte ca Donald Trump să ajungă la Casa Albă. Scriitorul şi expertul financiar german Ernst Wolff spune că „furtuna de la Capitoliu” din 6 ianuarie 2020, ca şi evenimentele care au precedat-o şi au urmat-o, printre care alegerile americane, arată intenţia clară de a provoca în SUA un război civil sau măcar tulburări foarte grave : „Pentru a înţelege de ce ar trebui declanşată o asemenea violenţă, trebuie văzut adevăratul centru de putere din SUA : complexul digitalo-financiar, cu Microsoft, Apple, Amazon şi Facebook, împreună cu marii administratori de active BlackRock, Vanguard, State Street şi Fidelity la vârf. Acest complex digitalo-financiar a uzurpat mai multă putere în ultimii ani şi în ultimele luni decât oricare altă forţă dinaintea lui în toată istoria SUA” („Tempête sur le Capitole instrumentalisée par le complexe numérico-financier”, lesmoutonsenrages.fr, 27.01.2012, apud Kla TV).

Şi, într-adevăr, în 2020, marii câştigători pe Bursele americane şi pe cele din întreaga lume sunt giganţii citaţi mai sus. Pe lângă cunoscutele câştiguri ale Big Pharma. În plus, coronavirusul a permis introducerea pe scară largă în SUA, sub pretextul pandemiei, mai ales în statele conduse de democraţi, a votului prin corespondenţă. Vot care le-a fost extrem de favorabil Partidului Democrat, lui Joe Biden, mass-mediei mainstream asociate (”presstitutes”) şi comanditarilor din Big Tech şi din marile fonduri de investiţii : „Ultimele nouă luni de aşa-zisă luptă împotriva pandemiei au arătat cât de bine funcţionează această strategie : măsurile care au făcut să scadă nivelul de viaţă a aproape 2 miliarde de oameni, care au aruncat 130 de milioane de fiinţe în foamete şi au distrus pentru totdeauna milioane de mijloace de subzistenţă sunt astăzi prezentate opiniei publice mondiale ca fiind un mijloc de „protecţie împotriva unei boli” de către politicieni, jurnalişti şi oameni de ştiinţă cumpăraţi” (Ernst Wolff, idem). America e pe cale să-şi piardă preeminenţa globală de care s-a bucurat începând din 1945 – ultimele alegeri au făcut să planeze o umbră întunecată asupra multlăudatei democraţii americane. Pentru mulţi comentatori, decadenţa SUA are la origine epuizarea unui model economic şi civilizaţional (moral, ideologic, cultural). În plus, dolarul se află la capăt de drum şi va trebui înlocuit în anii următori ca monedă globală de schimb. SUA nu poate accepta noua stare de lucruri şi, împreună cu Occidentul, le fac vinovate pe China şi pe Rusia de propria lor decădere într-un asalt propagandistic din ce în ce mai puţin convingător.

Petru Romoșan

Informaţiile care au ieşit la iveală în SUA lui Donald Trump în legătură cu fraudarea alegerilor în Europa Occidentală, dar şi în cea de Răsărit n-au fost preluate în presă, în media mainstream. Nu s-au făcut investigaţii jurnalistice, nu au fost puşi în discuţie nici preşedinţi, nici prim-miniştri şi nici parlamentari aleşi dubios cu ajutorul unor maşini de vot inventate în SUA după 11 septembrie 2001 şi intrate în „producţie” din 2004, începând cu Venezuela : Dominion, Hammer, Scorecard etc. În România au fost sau nu folosite aceste maşini de furat alegeri şi softuri şmechere ? Sau, pentru că România e doar o colonie, întrebarea nici nu mai merită să fie pusă ?

De foarte multă vreme, de cel puţin 15 ani (2004), alegerile pretins democratice din Europa par să fi devenit o comedie tristă, la îndemâna oligarhilor, miliardarilor, posesori de mari averi şi de mari trusturi media, proprietari ai Big Tech şi ai asociaţilor lor. Şi, culmea, majoritatea populaţiilor nu par să fie nemulţumite de situaţie. Desigur, mai există media alternativă, media gratuită sau făcută cu mijloace puţine şi cu mai multă conştiinţă şi responsabilitate. Dar, atâta timp cât trusturile mari de media şi toată presa mainstream sunt în mâinile a nouă miliardari în Franţa şi sunt posedate de doar şase mari averi în SUA, efortul presei, al mediei alternative aminteşte inevitabil de mitul lui Sisif.

E limpede că democraţia şi-a epuizat resursele şi că intrăm într-o nouă epocă, una tehnocratică, în fapt, oligarhică (UE este bazată aproape în întregime pe tehnocraţie şi nu prea are de-a face cu democraţia). Pentru că tehnocraţii sunt doar absolvenţii marilor şcoli din Vestul Europei şi ai universităţilor nord-americane, iar ei sunt angajaţi, plătiţi de oligarhi, de marile averi, de marile concentrări de capital. Dacă până acum 20 de ani tehnocraţii supradotaţi şi foarte şcoliţi erau nişte asociaţi ai miliardarilor, în ultima vreme statutul lor s-a diminuat, nu mai sunt parteneri profesionişti ai angajatorilor lor.

Ce e straniu e că filosofii, profesorii marilor şcoli de economie şi de politică nu au reuşit să propună un model de societate aplicabil în post-democraţie. Şi iată că oligarhia (asemănătoare cu cea din Sparta antică), bazată pe bani şi armate (plus servicii secrete), se instalează treptat şi sigur în tot Occidentul. Iar populaţiile – Vestele Galbene în Franţa, „deplorabilii”, numiţi aşa de Hillary Clinton în America – votează degeaba, mecanic, pentru că votul lor nu mai are nici un conţinut şi e uitat a doua zi după alegeri. Politicienii „democraţi” şi media mainstream sunt preocupaţi doar să-i servească pe adevăraţii lor stăpâni, miliardarii, oligarhii. „Poporul” a devenit o noţiune lipsită de sens. Cunoscutul „government of the people, by the people, for the people”, care a strălucit în discursul lui Abraham Lincoln, aparţine trecutului.

Nu e întâmplător că în 2020, anul covidului, au ieşit la suprafaţă speculaţii sinistre în legătură cu necesitatea de a împuţina populaţia planetei. În numele ecologiei, al salvării aceleiaşi planete. Populaţiile au devenit parcă superflue, inutile. Chiar şi vaccinurile împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt primite cu suspiciune, se vorbeşte sotto voce despre efecte dezastruoase pe termen lung, despre pierderea capacităţii de reproducere, despre cipuri morbide. Neîncrederea „deplorabililor” în cei care deţin marile averi, aceiaşi care produc şi vaccinurile, atinge cote ameţitoare. Normal ar fi – fiind vorba de sănătatea publică şi de răspunderea naţională – ca vaccinurile şi marile companii farmaceutice să aparţină statelor, iar nu speculanţilor privaţi.

În România lui Traian Băsescu şi Klaus Iohannis absenteismul a bătut noi şi noi recorduri. Dar Klaus Iohannis a ştiut de la început, de când a fost ales primar al Sibiului, că nu poporul l-a ales. Popor pe care chiar de aceea îl dispreţuieşte. După un remarcabil articol recent din Evenimentul zilei (Ada Meseşan – „Căruţa cu paiaţe”, evz.ro, 21.01.2021), aparatul de stat, funcţionarii s-au înmulţit în ultimii ani pesedişti cu peste 400 000 de angajaţi, care, datorită legilor în vigoare, nu mai pot fi daţi afară. Chiar în 2020, PNL a mai făcut încă 1 200 de angajări în administraţia centrală. Pentru că nu s-a mai muncit. Ce fac aceşti funcţionari ? Mută hârtii şi fac trafic de influenţă ?

De ce nu au căldură şi apă caldă cartiere întregi din Bucureşti ? Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea nu au făcut nimic pentru înnoirea reţelelor şi instalaţiilor ? Nu-i nimic, ei trăiesc la cădură, în vile luxoase, şi au averi considerabile. Pentru că ei au fost aleşi „democratic”. Au fost aleşi să trăiască bine. „România, singura ţară din UE în care angajaţii din administraţia publică câştigă cu 70 % peste media pe economie” (Ada Meseşan îl citează aici pe Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România) […] „Ţara este în criză economică generată de pandemie ale cărei efecte au sufocat mediul privat. Peste 500 000 de oameni şi-au pierdut joburile, mii de firme au fost obligate să reducă la minim numărul de angajaţi dacă nu cumva au închis porţile” (idem, evz.ro). De ce s-a împrumutat Florin Câţu în 2020 ? Ca să plătească salarii la sute de mii de funcţionari de stat inutili ?

În România nu mai există ziare cu acoperire naţională, iar televiziunile au redevenit de stat prin finanţările de la buget. În 2020, cei mai mari proprietari de televiziuni din România au fost, de fapt, prim-ministrul Ludovic Orban şi, mai ales, marele erou al tuturor televiziunilor, marele prompterist de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Dar în deciziile strategice ale ţării ei nu mai au nici un cuvânt de spus. Lucru care nu pare să-i deranjeze defel. Pentru că mediocritatea, nulitatea lor de arendaşi, de argaţi se simte la adăpost, fiind ei la ordin.

După venirea la putere a lui Traian Băsescu (cu Dominion ? Cu Scorecard ?), marile ziare au dispărut ca prin farmec. S-au mutat pe Internet, în site-uri, bloguri sau pseudoziare. Pentru că deveniseră inutile şi, mai ales, periculoase, România era deja încălecată de oligarhii internaţionali. Nouă ne-au fost arătaţi în cătuşe doar cei locali. România e singura ţară din lume în care media (pretins) alternativă e dominată de marile nume ale presei din anii ’90 şi care erau deja binecunoscute din anii ’80, anii târzii ai lui Ceauşescu (Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc., altfel oameni talentaţi). Autorii celor mai odioase articole comandate de Sistem sunt oameni foarte tineri care nici nu prea stăpânesc limba română. Sau foşti consilieri prezidenţiali (Iulian Chifu, Iulian Fota etc.). Democraţia, ca şi presa din ţara noastră, e de râsu-plânsu (Nichita Stănescu) sau de râsul curcilor. Noroc că foarte mulţi români se mai pot îmbăta cu apă rece (într-o nesfârşită fugă de realitate) pe Facebook şi pe alte reţele sociale oferite de partenerul nostru strategic.

Pentru a încheia, să-l amintim pe Paul Craig Roberts, o mare conştiinţă a Americii contemporane, care de foarte mulţi ani scrie despre presă folosind expresia „presstitute” („presa prostituată”). Dar în SUA există o pleiadă de mari editorialişti, dintre care cei mai mulţi scriu şi cărţi : James Howard Kunstler, Brandon Smith, CJ Hopkins, Pat Buchanan, Caitlin Johnstone, Diana Johnstone, Michael Snyder, Chris Hedges etc. Nici unul nu scrie sau nu mai scrie de o bună bucată de vreme pentru marile ziare de genul Washington Post sau New York Times. În Franţa, în ceea ce a fost cel mai mare ziar de dreapta, Le Figaro, mai sunt toleraţi vreo trei mari ziarişti de altădată – printre care celebrul Ivan Rioufol. Restul redacţiei e în serviciu comandat.

Oligarhia (tirania, dictatura) în 2020 s-a impus prin tehnocraţii sanitari. În primul rând în SUA, contra lui Donald Trump şi a democraţiei, folosindu-se pe scară largă votul prin corespondenţă sub pretextul pandemiei. Mulţi profesori, savanţi, medici s-au opus vehement acestei instrumentalizări, spre onoarea lor, iar opinia publică i-a urmat şi le-a fost recunoscătoare. Dar se deschide aici un alt subiect.

Petru Romoșan

După 6 ianuarie, de fapt, din noaptea de 6 spre 7 ianuarie, ca urmare a „invadării” Capitoliului, când marii electori l-au ales pe Joe Biden preşedinte, şi mai ales după 20 ianuarie, când Joe Biden va depune jurământul, în SUA nu se mai poate, nu se va mai putea vorbi de fraudarea alegerilor. Şi nici în ţările partenere ale SUA, cum e România. Începând din 20 ianuarie, Joe Biden va deveni şi comandantul-şef al armatei americane şi va fi apărat de aceasta, care este de departe cea mai puternică şi mai bine dotată armată din lume.

Dacă instituţiile americane, FBI, Securitatea Internă, tribunalele statelor, Curtea Supremă, Congresul (Senatul + Camera Reprezentanţilor) au considerat că alegerile din 3 noiembrie 2020 nu au fost fraudate, asta înseamnă că, după standardele actuale în America, alegerile nu au fost fraudate. Şi poate că doar Donald Trump, care venea din afara partidelor (Republican şi Democrat), deşi a candidat pentru Partidul Republican, şi suporterii săi, ce-i drept, foarte numeroşi, au avut percepţia (subiectivă !) că alegerile le-au fost furate. Poate că lucrurile se întâmplă la fel în SUA de foarte multă vreme, fiindcă există un consens bipartizan : azi ne alegem noi, data viitoare vă alegeţi voi şi marea democraţie merge mai departe. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri !” Sau, în franceză : „Je te tiens, tu me tiens par la barbichette !” („Eu te ţin, tu mă ţii de bărbuţă”). Aleşi republicani, senatori şi deputaţi, au votat „bipartizan” pentru alegerea lui Joe Biden în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, iar în 13 ianuarie 2021 Camera Reprezentanţilor (şi 10 republicani) a votat „bipartizan” şi pentru al doilea impeachment  (premieră istorică în SUA) al lui Donald Trump.

Pe scurt, legal, constituţional, Donald Trump a pierdut un eventual al doilea mandat şi Joe Biden a fost ales preşedinte. Asta şi pentru că alegerile din SUA nu seamănă cu alegerile din vreo ţară europeană, iar votul popular pare să fie doar consultativ, nu decisiv, obligatoriu. Victoria veteranei democrate Nancy Pelosi prin a doua tentativă de impeachment votată în Cameră poate fi totuşi încă o victorie à la Pirus. Pentru că adânceşte învrăjbirea şi nu rezolvă nimic.

„Implozia unei naţiuni : tiranie digitală, insurecţie şi lege marţială” este un titlu de articol de pe site-ul Zerohedge din 14 ianuarie 2021 care rezumă situaţia la zi în SUA : „La asta am fost reduşi : suntem o gloată violentă. O naţiune aflată la un pas de legea marţială. O populaţie în arest la domiciliu. Un stat tehnocorporatist care îşi mânuieşte puterea pentru a imobiliza vaste întinderi ale ţării. Şi o Constituţie în zdrenţe. Ne trăim implozia pe numeroase fronturi, toate deodată. Asta se întâmplă când egoului, lăcomiei şi puterii li se îngăduie să treacă înaintea libertăţii, egalităţii şi justiţiei. Să o spunem clar totuşi : aceasta nu este o revoluţie. Aceasta este o bombă cu ceas” (John Whitehead şi Nisha Whitehead – „A Nation imploding : digital tyranny, insurrection, and martial law”, rutherford.org, 12.01.2021)

Încotro se îndreaptă SUA ? Pronosticul cel mai serios care se poate regăsi în toată presa cu simpatii pentru Rusia, dar şi în presa germană şi franceză, în cea americană alternativă, este secesiunea unor state americane. Adică dispariţia SUA ca mare putere globală. Încă un imperiu care şi-ar înceta existenţa după Uniunea Sovietică.

Legislatorii din Texas insistă în direcţia secesiunii statului lor (posibilitatea de a face secesiune a Texasului e înscrisă în Constituţie) de o SUA corporatistă („Corporaţia”), condusă de neomarxişti şi extremişti de stânga („comunişti”) care au fraudat alegerile din 3 noiembrie 2020. Alte state învecinate din Sud („Confederaţii”) şi-au anunţat intenţia de a se alătura Texasului. „Reprezentantul Texasului, Kyle Biedermann, într-o emisiune cu Chris Salcedo pe Newsmax TV de luni, 11 ianuarie 2021, şi-a prezentat proiectul de a salva Texasul de sub dominaţia marxiştilor democraţi care au furat puterea la Washington prin alegerile din 2020. Din moment ce comunismul e împotriva Constituţiei SUA, ar putea fi dificil pentru un tribunal să statueze împotriva unui exit al Texasului („Texit”)” (Jim Hoft – „Texas lawmakers consider secession over life under democrat marxism – several states interested in movement”, thegatewaypundit.com, 11.01.2021). Texit, după modelul Brexit, e o vocabulă din ce în ce mai folosită în comentariile din presa independentă americană.

Ruptura dintre republicanii din Sud şi din Centru şi democraţii „marxişti” de pe Coaste (Coasta de Est şi Coasta de Vest) se apropie de un maxim. Bernie G. Thompson, deputat democrat, şeful comisiei de securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, i-a indicat pe senatorii republicani Ted Cruz (Texas) şi Josh Hawley (Montana) ca buni de pus pe o listă a celor care nu au voie să se urce într-un avion („terorişti interni” !) (Stephen Dinan – „Dem congressman suggests Cruz, Hawley be placed on non-fly list”, washingtontimes.com, 11.01.2021).

Deocamdată, marele subiect în toată lumea este suprimarea libertăţii de exprimare. Eliminarea preşedintelui american încă în funcţie, Donald Trump, de pe reţelele de socializare ale Big Tech – Twitter, Facebook, YouTube –, plus revista Forbes, şi alinierea pe aceeaşi poziţie a marilor companii americane şi vest-europene produce un val de proteste, inclusiv în zone ale presei de stânga. „Inchiziţie”, „stalinism”, „maoism”, „revoluţie culturală” (cancel culture…) sunt apostrofări la ordinea zilei. Google, Apple şi Amazon au blocat reţeaua alternativă Parler (un echivalent al Twitter). Pe lângă închiderea în case din cauza covidului, se restrânge grav şi libertatea de exprimare. Twitter a blocat conturile a peste 70 000 de membri Qanon şi ale altor suporteri ai lui Donald Trump. Dar atât Twitter, cât şi alte acţiuni ale noilor tehnologii cad, se prăbuşesc pe Bursele americane. Implozia democraţiilor e în curs. Tirania, ca şi comunismul, începe cu blocarea libertăţii de exprimare.

Constituţia americană, dar şi Constituţiile europene, care cândva au pus la loc de cinste libertatea de exprimare, libertatea de circulaţie, de întrunire, de asociere, libertatea religioasă, liberul acces la educaţie, la sănătate, la muncă par să fie în zdrenţe sub noua dictatură OMS, o dictatură cu faţă sanitară. Dar ideea că puterea Americii dispare odată cu democraţia e, fără discuţie, greşită, catastrofistă. Puterea Americii, chiar divizată, poate foarte bine continua ca o oligarhie tehnocratică.

Petru Romoșan

Deşi spectaculosul preşedinte Donald Trump a câştigat alegerile la urne cu peste 74 de milioane de voturi, cel mai mare număr de voturi obţinut în istoria americană pentru un preşedinte în funcţie care candidează la un al doilea mandat, contracandidatul său democrat, Joe Biden, a fost confirmat cu întârziere, pe 7 ianuarie, în Senat şi Congres (Senat + Camera Reprezentanţilor), şi, fără intervenţia Armatei, ar trebui să depună jurământul pe 20 ianuarie. Cu Joe Biden preşedinte, SUA pune cruce democraţiei, votului popular şi intră pe faţă într-o nouă eră, a oligarhiei şi tehnocraţiei. Iar Noua Ordine Mondială,The Great Reset, facilitată de teoria covidului şi de multiplele vaccinuri, poate începe. (Profesorul marseiez Didier Raoult spunea că vaccinul este foarte necesar pentru… salvarea economiei.)

În America, republica a fost întotdeauna mai importantă decât democraţia. Apoi imperiul a surclasat republica. Acum, Guvernul Mondial, folosindu-se de imperiul american în derivă, va încerca să se instaleze peste tot, inclusiv în China, Rusia, India şi Iran. Guvernul Mondial, elitele, oligarhii nu au nevoie de democraţie. „Deplorabilii” americani, cu preşedintele lor populist, nu au făcut decât să-i încurce şi să le întârzie „resetarea”. Cei doi preşedinţi pe care ar putea să-i aibă America în următorii patru ani, Joe Biden şi Kamala Harris, au fost finanţaţi la vedere de mari oligarhi cunoscuţi şi le sunt cu totul devotaţi acestora. Politicienii sunt doar interpuşii „tehnocratici” ai primilor 11-12 oligarhi ai planetei, marii miliardari. De ce se mai pretează totuşi oligarhii la comedia democratică, la farsa alegerilor ? Pentru că totuşi se tem de popor, de „We the People”, pentru că vechile cadre publice sunt greu de înlocuit.

De altfel, democraţia se găseşte în cea mai proastă postură în toate cele trei mari democraţii occidentale istorice : Marea Britanie, SUA, Franţa. Franţa are de câţiva ani „Biden”-ul său : Emmanuel Macron. Iar Partidul său Democrat se cheamă LREM (La République en Marche). Boris Johnson al Marii Britanii e de nerecunoscut după apariţia covidului. Toate deciziile sale sunt discutabile şi, după criticii săi, foarte proaste. În prezent, Marea Britanie suportă cel mai dur lockdown. În SUA s-a atins o nouă culme catastrofală a democraţiei, un nou record cu asaltul, înscenat sau nu, al Capitoliului. Un „manifestant” pitoresc s-a aşezat în jilţul preşedintelui Senatului american în văzul întregii lumi. Imaginea va fi un fel de epitaf al democraţiei americane reprezentative. Militari în uniforme de poliţişti (FBI ?) i-au ghidat pe cameramani şi pe ziariştii marilor canale de televiziune după ce le-au dat drumul în Capitoliu pretinşilor suporteri ai lui Trump (cu BLM şi Antifa deschizători de uşi şi ferestre).

În aceeaşi zi de 6 ianuarie s-a aflat că locurile rămase vacante pentru Senat în Georgia au fost câştigate de Partidul Democrat. Metodele sunt izbitor de asemănătoare cu cele folosite în cele şase swing states, atât de disputate, şi despre care justiţia a refuzat să se pronunţe. Din acest motiv, alegerea lui Joe Biden preşedinte va fi etern contestată.

După unele scurgeri de informaţii, o mână de democraţi şi de republicani pârâţi (RINOs – Republicans In Name Only – „republicani numai cu numele”) ar intenţiona să invoce al 25-lea Amendament pentru a-l destitui pe Donald Trump şi a-l instala pe Mike Pence ca preşedinte pentru cele câteva zile rămase până la inaugurarea din 20 ianuarie. O idee absurdă şi imposibil de pus în practică într-un timp atât de scurt. Mike Pence e acuzat de suporterii lui Donald Trump de trădare. Numirea lui Pence l-ar transforma în comandant-şef al Armatei şi ar îndepărta pericolul declanşării Legii Insurecţiei de către Donald Trump. Tot după ştiri greu de verificat, Trump s-ar găsi la Centrul de Comandă al Armatei din Texas, lângă Abilene, nu departe de Dallas.

Cu jurământul depus în 20 ianuarie 2021 şi înscăunat preşedinte al SUA, Joe Biden va fi veşnic pus în discuţie şi nu numai de alegătorii lui Donald Trump. Singura soluţie pentru reabilitarea democraţiei americane ar fi fost şi rămâne anularea alegerilor din 3 noiembrie 2020 şi organizarea de noi alegeri atât pentru preşedinţie, cât şi pentru Senat şi Camera Reprezentanţilor. Fără vot prin poştă şi maşini dubioase cu care s-au fraudat alegeri în SUA şi în alte ţări. Faptul că justiţia nu s-a exprimat în legătură cu validitatea alegerilor joacă de acum împotriva lui Joe Biden şi a Partidului Democrat. Pentru că poporul american nu poate fi ascuns şi nici abuzat până la capăt de Guvernul Mondial şi de Noua sa Ordine, SUA intră într-o epocă de mare instabilitate. Căci ori de câte ori poporul intră în locurile rezervate Puterii (Bastilia-1789, Petrograd-februarie 1917, Bucureşti-decembrie 1989, Moscova-1991 etc.) se termină o lume şi începe o alta.