Petru Romoşan

Între campioana Simona Halep şi şandramaua Ion Iliescu pe cine credeţi că preferă azi românii ? Cu Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, am avut trei preşedinţi pensionari. Doar Ion Iliescu dintre cei trei era activist de profesie, în vechea accepţiune sovietică. Ceilalţi doi, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, au făcut politică de amatori (ca teatru de amatori) după ce practic au ieşit la pensie în meseriile lor de bază. Nostalgici, fiecare a încercat să-l reînvie pe Ceauşescu sau pe Dej, fără nici un succes, bineînţeles.
Ce şi-au zis ? Dacă merge, de ce să nu-i păcălim cu incompetenţa noastră într-ale democraţiei şi ale capitalismului pe alegătorii români şi să locuim la Cotroceni, cu servitori, cu SPP şi limuzine, cu călătorii intercontinentale ? Au încercat şi au reuşit ! Şi cei trei pensionari – rentieri poate sună mai bine – ne-au dus acolo unde puteau să ne ducă după formaţia lor nepotrivită şi capacităţile lor reduse : ne găsim undeva prin 1962, când Dej şi echipa lui încercau să ne scoată de sub ruşi, dar cu toată infrastructura la pământ – de pildă, de căile ferate s-a ocupat unul Gruia Stoica –, cu toate activele statului cedate te miri cui pe mai nimic, dar cu filodormă şi comisioane grase, cu pădurile tăiate de austrieci, dar şi de tovarăşii Verestoy şi Flutur, „drujbele lui Dumnezeu”, cu pământul lăsat în nelucrare, dar foarte disputat prin tribunale. Suntem noi moştenitori ai Bizanţului sau nu ? Inerţia şi fascinaţia cimitirelor sunt îndeletniciri milenare pe plaiurile noastre de la margine de Imperiu Bizantin.
Mai stupefiante decât declaraţiile foarte întârziate şi deloc inocente ale fostului preşedinte Ion Iliescu în legătură cu închisorile CIA în România au fost analizele prea de tot amatoristice, prea de tot gongorice ale unor cunoscuţi ziarişti români. Comentatorii ne poartă prin Germania (din cauza lui Der Spiegel, unde s-a vărsat Iliescu), pe la Bruxelles, prin Rusia şi prin America. Declaraţia aşa-zis bombă a lui Iliescu e tardivă, vine după ce preşedintele SUA, Barack Obama, a dat drumul la mai toate informaţiile, mai puţin locaţiile propriu-zise, după o declaraţie similară a fostului preşedinte al Poloniei, şi nu are utilitate decât pentru politica internă de la Bucureşti, şi nici măcar atât. Îi foloseşte doar lui Ion Iliescu, care încearcă o diversiune penibilă înainte de judecarea dosarului pentru mineriade, în care e implicat până în gât. Şi cu şanse mari de a-şi petrece restul zilelor în puşcărie pentru crime împotriva umanităţii. De cine se teme Iliescu : de CIA sau de o condamnare care poate fi pe viaţă ? Să-ţi sfârşeşti viaţa în puşcărie e totuşi o ruşine insuportabilă…
Declaraţia-bombă a lui Ion Iliescu din Der Spiegel ne aduce la subiectul major al ultimilor 25 de ani. Securitatea şi comuniştii au cedat părţi importante de suveranitate pentru a-şi apăra propria piele, pentru a-şi disimula crimele cu ajutorul Occidentului. Prin redeschiderea dosarului Mineriadei, Ion Iliescu a înţeles că partenerii occidentali nu mai respectă târgul. Securiştii şi comuniştii români au făcut un târg odios cu Străinătatea ca să se apere de populaţia României, pe care au călcat-o în picioare, au schilodit-o şi spoliat-o în multe feluri, într-un cuvânt, au nenorocit-o. Dacă Occidentul n-a mai ţinut înţelegerea, Ion Iliescu a ripostat pe măsură.
După ce a cedat Petrom-ul OMV-ului (în locul lui BP) şi a negociat (n-a fost nici o negociere !) în genunchi cu UE, după ce l-a vizitat pe George Bush Jr. la Washington, adică a făcut o carieră politică mult peste capacităţile sale reale, o carieră datorată, de fapt, Danei Năstase, fata unui fost mahăr comunist cu funcţiuni multiple, inclusiv la Pekin, şi după ce a executat două destul de scurte condamnări, Adrian Năstase iese din adormire, îşi încalcă obligaţia de rezervă şi ne îndrumă, hodoronc-tronc, să abandonăm drumul european, depăşit, fumat, eventual şi parteneriatul cu SUA, şi să ne reorientăm spre BRICS, probabil mai ales spre China şi spre Rusia din tinereţea lui Angelo Miculescu. Dar românii l-au luat deja mult prea în serios pe acest gurist politic cu un tupeu ieşit din comun.
Victor Ponta şi guvernul său şi-au făcut temelie doar din mizeria şi dezastrul guvernării Băsescu, un proamerican şi proeuropean de operă bufă. Cu susţinerea feroce şi, foarte probabil, cu avantajele aferente, seară de seară, a câtorva guri de foc media, în fapt, simple instrumente de propagandă. Orientarea mai mult vocală decât economică şi politică a lui Victor Ponta şi a guvernului său spre China şi spre Rusia e binecunoscută. Aminteşte şi ea, tot în registrul comic, de mai vechea strategie a lui Dej şi Ceauşescu, aceea de a fi mai comunişti, mai dogmatici decât Marele Frate pentru a fi lăsaţi în pace să-i halească în linişte pe conaţionali.

continuare »

Petru Romoşan

continuare »

Petru Romoşan

Cei care îi atacă, inteligent sau prosteşte, pe oamenii de la DNA sau SRI pentru arestările preventive, pentru trimiteri în judecată ne apar ca foarte dubioşi şi direct interesaţi. Au pe „cineva” arestat, sunt plătiţi de „altcineva” cu bube mari în cap. Cam aşa gândeşte „publicul”, românul de rând. Adică nu vă e ruşine, bă infractorilor ? Adică vă credeţi şmecheri ? cum ar veni. Orice se spune, se va mai spune, nimeni nu-i plânge pe cei băgaţi la Beciul Domnesc. Dimpotrivă. Ştiu ei de ce sunt acolo ! Şi probele încep să curgă. Iar cei care fac apel la principii, la Constituţie, la America sau la Europa chiar îi iau pe bieţii români de proşti şi merită să fie „descurajaţi”, vorba lui Caragiale, ba chiar niţeluş luaţi la întrebări. Sunt cu toţii amestecaţi în crima generală împotriva poporului român – avocaţi, jurnalişti, politici, sociologi, procurori şi judecători, servicii şi paraservicii.
Totuşi, oricâte merite ar avea doamna Laura Codruţa Kövesi, DNA, SRI şi celelalte „poliţii”, rămân câteva întrebări fără răspuns, penibile şi grave în acelaşi timp. De ce Gheorghe Stelian şi ceilalţi mari escroci ai recuperărilor mai sunt în libertate ? Nu e clar pentru orice procuror începător că au furat, au încălcat legi, cutume, că, securişti sau nu, acoperiţi sau nu, ai românilor sau ai străinilor, ar trebui arestaţi imediat şi cu toată averea pusă sub sechestru ? Cum adică să pună bandiţii aceştia laba pe averea victimelor comunismului şi statul român să se uite în altă parte ? Dar ce, suntem cretini ? Câtă laşitate poate duce un om ? Câte poate înghiţi un nefericit popor ?
De ce foştii impostori penali din PDL, în frunte cu Adriean Videanu, Emil Boc, Vasile Blaga, Ioan Oltean, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Sulfina Barbu, Anca Boagiu, Gheorghe Falcă, Liviu Negoiţă, sunt ocoliţi sistematic, sunt protejaţi pe cât de ferm, pe atât de stupid de DNA şi de SRI ? Nu realizează aceste instituţii extrem de costisitoare pentru cetăţeanul român că se afundă în mocirla complicităţii la corupţie, la rapt, la furt, la încălcarea legilor cu aceşti aşa-zişi politicieni ? Chiar atât de puţin îi duce capul pe oamenii care le populează ? Nimeni nu-i crede atât de puţini la minte.
Desigur, a treia întrebare e în legătură cu imunitatea foarte dubioasă de care încă se mai bucură fostul preşedinte Traian Băsescu. Poate că aici, în afară de jenă şi jalnică obedienţă a foştilor săi „subalterni” (generalul Florian Coldea, procurorul-şef Kövesi, preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu, preşedintele CCR Augustin Zegrean şi toată seria), există vreo raţiune de stat care scapă opiniei publice. O raţiune de stat care nu poate fi decât temporară, dacă nu a şi expirat deja.
Recenta plângere a guvernului împotriva impostorilor presupuşi politici, presupuşi liberali Ludovic Orban şi Varujan Vosganian, despre care toată lumea ştie cam câte parale fac, e totuşi dătătoare de speranţă. Gargaragiul Orban şi candidatul la premiul Nobel pentru literatură Vosganian (tupeu încă neegalat !) mai reuşesc să fenteze justiţia la fel de inexplicabil ca şi grangurii din PDL.
Cât despre Klaus Iohannis, care se preocupă în mesajul de Paşti de săracii României direct de la Madeira, şi numai pe Facebook, însoţit, bineînţeles, de prima doamna, Carmen Iohannis (fără de instituţia primei doamne, România nici nu mai poate exista), acesta se apropie de un moment al adevărului de care nici SRI, nici DNA şi nici armata nu-l vor mai putea apăra. Procentele care i se atribuie provin de la aceiaşi sociologi compromişi. Justa sa dimensiune, insignifiantă, va apărea pentru tot poporul la lumina zilei – fireşte, pe Facebook, Twitter şi Instagram. Cel mai probabil însă, numai în diaspora…

Cartea orelor a lui Jeanne de Navarre (circa 1340), imagine atribuită lui Jean Le Noir.

« Iar oamenii care Îl păzeau pe Iisus Îl batjocoreau, bătându-L. Şi, acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând : Prooroceşte cine este cel ce Te-a lovit ? Şi, hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui. »
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaLuca 22, 63-65