|
Postat de admin in Opinii
luni 26 mart. 2012
© Vlad Predescu
Sînt coş de gunoi, dar sînt aurit !
Fost-ai, lele, cît ai fost…
Postat de Adina Kenereş in Lectura
luni 26 mart. 2012
Era inevitabil. Dar tot nu-ţi vine să crezi cînd se întîmplă : era o tensiune furioasă, a devenit o piesă grotescă. Te uiți și rîzi, citeşti şi rîzi, vorbeşti şi rîzi. Rîsete de toate culorile, zîmbete schimonosite, grimase. Avantajul : adio autoritate ! Întoarcerea la vreo stare serioasă e imposibilă. Dezavantajul : toate pierderile se înmulţesc şi se accelerează. Cu final necunoscut. Dar ce mai contează ?! Dacă tot e să ne trăiască alţii viaţa în numele nostru, măcar să nu ne încrîncenăm pe nimicul care ne-a mai rămas, nu ? Mai bine să degustăm cum se cuvine ilaritatea fără pereche care se revarsă de peste tot : marionetele se dau zmei, satrapii sînt victime, hoţii şi vardiştii se împiedică unii de alţii în autentice filme cu proşti, profesorii recunosc că n-au atestat, bancherii recunosc că au bani dar nu-i dau, miniştrii recunosc că n-au sens, cei care au ordonat afirmă că de fapt s-au distrat, cei care s-au distrat declară că s-au mîhnit de fapt, poliţiile se prezintă drept asociaţii monahale, monahii cheamă la ordine, jurnaliştii pozează în judecători şi judecătorii în puşcăriaşi.
E simpatic. Păcat că e şi real.
Postat de Adina Kenereş in Lectura
marți 20 mart. 2012
Confruntaţi cu înşelăciunea înşelătoare înşelată, localnicii sînt perplecşi : « Ce-o fi vrînd Băsescu cu aiurările lui ?! » Uzaţi pînă la măduvă de ruinătoarea ruină a ruinei, se îngrozesc de ce ar putea totuşi urma : « Oare ce mai au ăştia de gînd ?! » Mai nimic şi unul, şi ceilalţi. Toţi minusculi actori într-o largă şi moale operaţiune de adunare de probe justificative, de motive şi pretexte care să poată fi însăilate la un moment dat în fundalul tabloului unei eventuale schimbări. Plus o mobilare a timpului, o ocupare a spiritului cu clasicul nimic irelevant al funcţionărilor răsăritene, acelea în care vremea vieţii nu a fost niciodată o miză, acelea în care numai spaţiul contează, ca acum 200, 500 sau 1000 de ani.
Dacă o fi ceva nou, parcă ar fi din specia neruşinării neruşinate a lipsei de ruşine sau din aceea a sfidării sfidătoare cu sfidarea pre sfidare călcînd. Adică un fel de anticameră a morţii – asta dacă acceptăm că viaţa are rost atunci cînd se aşază pe valori consimţite, iar anularea acestora echivalează cu atmosfera de cimitir. Priveghiul acesta de capelă face deci bună figură de anticameră.
Singurul lucru de care s-ar bucura grozav « populaţia » de pe la noi ar fi să înceteze excesul de zel : e inutil, şi deci ridicol la culme, să umpli media de isterii împotriva preşedintelui şi a guvernării, pe care nu mai dă nimeni, de foarte multă vreme, nici cît o marjă de eroare ; e inutil, şi deci penibil, să te mai oboseşti cu dezvăluiri, stenograme şi interceptări, başca anchete şi condamnări, într-un loc copleşit de ficţiune, în care o nouă ficţiune nu mai interesează pe nimeni, Deci, cum justificările există deja de ani de zile, programata « furie populară » ar putea fi înlocuită cu succes şi în spirit de economie cu o reprogramare amabilă a filmelor cu Stan şi Bran. Sau a Dallas-ului, cîteva episoade pe zi. Sau cu mira – pînă la noi ordine.
Postat de Adina Kenereş in Lectura
luni 5 mart. 2012
De cîţiva ani buni, cei care se scîrbeau de mişcările jegoase de fiecare zi ale PDL-ului şi ale acoliţilor săi aveau şansa de a-şi schimba grimasa în surîs spre sfîrşit de săptămînă, cînd apărea Formula AS. « Cea mai citită revistă tipărită în România » – cum a decis de curînd Radar de Media, ne-o spune chiar Formula AS de săptămîna trecută şi o şi credem – a găzduit în fiecare săptămînă, în alternanţă, editorialele lui Toma Roman şi ale Rodicăi Culcer, care îi făceau şi îi fac PDL&comp un imens serviciu. Şi anume transformă potlogăriile unor netoţi vînduţi, dirijaţi din centre obscure, în labirinturi ale inteligenţei de şahist din top 10 mondial, pentru a decripta apoi punct cu punct şi a interpreta subtil şmenurile componente, şi nu oricum, ci inducînd ideea unei adieri de geniu care ar face să vibreze gingaş viaţa profundă a ţării din perspectiva psihologiei şi sociologiei politice din care se împărtăşesc doar rafinaţi, iniţiaţi şi strategi de marcă. Prin acest miracol editorial, ştiinţa ezoterică a grupurilor restrînse e mereu pusă la îndemîna gloabelor cititoare şi, accesoriu, PDL&comp ajunge chiar să facă figură de « partid », cu « partite », foaie de parcurs, tacticieni şi scopuri de deasupra norilor, cum îi şade bine unei coaliţii împovărate de 20 de milioane de plugari nemernici.
Cunoscîndu-i personal pe ambii semnatari – pe doamna mai puţintel şi pe domnul mai multicel –, eu una i-am citit consecvent, sfidînd băşcălia amicilor şi cunoştinţelor. Cred că eu sînt cea cîştigată. Am despre capacitatea de filosofare, îmbîrlificotare şi transmutare a unor intelectuali neaoşi o reprezentare mult mai corectă decît cea a apropiaţilor mei. În plus, la pachet, am şi o vedere mai justă asupra talentelor de ficţionare şi diversionare a birourilor de zgomote cu care sînt garnisite diverse servicii. Pe ansamblu, performanţele astea au de ce să-l facă invidios pe John Le Carré şi să pună în cur, deopotrivă, toţi străinii care scriu rapoarte despre noi. Rezultă că sîntem atît de îmbîrligaţi, încît cu noi nu se pot imagina decît acţiuni radicale din categoria « mergi sau crapă » şi sabia lui Alexandru zbang !, cea care taie nodul gordian imposibil de dezlegat cu mîini şi creiere de simplu om, fie el şi nobelizat în ştiinţe exacte.
Şi ce-i cu asta ? Păi e, că mă gîndesc că puteţi să pierdeţi cea mai bună bucăţică dacă nu v-o semnalez eu vouă, celor care nu vă coborîţi la lectura editorialelor din AS. Eu, de veghe la post, am exultat la textul doamnei Culcer apărut în numărul din 1-8 martie. Se intitulează cuceritor, după obicei, « Aroganţa UDMR şi duelurile d-lui Preşedinte » (merită oare să observăm că « aroganţa » se referă la o nouă mojicie de scenă ? Sau că Băsescu creşte în statură cît casa fiind el, aici şi doar aici, « domn », başca Preşedinte cu respectuoasă majusculă, şi, unde mai pui, se mai şi « duelează », deşi asemenea eleganţe nu au cu personajul nimic comun ? Poate că merită totuşi.). Interesant la culme e însă finalul coloanei pe care ni se livrează hermeneutica numirii intempestive a lui Teodor Meleşcanu la şefia SIE. Ce dacă – zice doamna Culcer – e Meleşcanu « traseist de facto » ? Noroc că beneficiază « de o imagine favorabilă » (imaginea e chestia aia din recuzita de deghizări a PDL&comp despre care am tot vorbit). Şi ce dacă e « cinic » Traian Băsescu ? În fond, zice doamna Culcer, « e exact atît de cinic cît este nevoie în bătălia politică », asezonîndu-şi judecata cu o piruetă care introduce sintagma politically correct, aiurindu-i glumeţ pe cei care o folosesc doar în sensul ei brut. Şi conchide zdrobitor : « Atunci amintiţi-vă cum, de 22 de ani, idealiştii au pierdut pe toată linia. »
Ne-a zis-o, fraţilor ! Şi, prin pana sau keyboard-ul ei, ne-au zis-o toţi « specialiştii ». Aţi avut vreo idee în ăştia 22 de ani ? Vreun ideal, ceva ? Vreo idealizare, vreun exces idealist ? Poate şi vreo ideologie ? Păi, aţi pierdut irevocabil la masa verde, unde regulile s-au montat şi demontat pentru şi cu traseişti, cinici şi imagini. Cîţi neuroni îi trebuie cuiva ca să priceapă că regulile statornice 22 de ani nu se vor schimba mîine ? Mai aveţi idealuri, băieţi ? Păcat de voi ! Băgaţi-le în seif şi valea ! Idealişti din toată ţara, căraţi-vă ! Dacă şi acum vă mai legaţi la ochi şi vă drogaţi cu speranţa de mai bine, acum cînd o voce absolut autorizată vă spune – şi nu fără compasiune – că fiinţele din altă specie decît ea şi ai ei sînt condamnate din ’90 încoace, nu ştiu ce ar trebui să se întîmple ca să pricepeţi din ce e făcută ziua de mîine.
Nu, tovarăşi, nu e nici o ironie. Doamna Culcer are dreptate : am muncit şi ne-am stresat degeaba, ne-am făcut planuri degeaba, am tot plătit ca să prospere ceva străin de noi, lipsit de ideal. Cîţi să fim printre cei mai perdanţi ? Să zic vreo 10 000. Ei, nu s-o face gaură-n cer pentru idealismul a 10 000 de inşi. Poate fi înlocuit fără probleme de o nouă versiune traseism-cinism-imagine. Şi, de ce nu, una pe care interpreţii de aur ai mizeriei s-o boteze chiar « idealism ».
Postat de admin in Opinii
luni 5 mart. 2012
Postat de Adina Kenereş in Lectura
vineri 2 mart. 2012
Şi televiziunea nu e decît televiziune. Iar online-ul nu devine friptură orice i-am face. Marea modernizare a mentalităţilor din România, de care s-a făcut şi se face atîta caz, a început – atenţie, la noi toate începuturile durează 20-30 de ani – cu imitaţia. Ca de obicei, nu doar la noi, ci şi în istoria lumii, s-a imitat ceea ce livra lumea « dezvoltată » la vedere. Şi era şi în interesul ei să-şi vîndă papuaşilor, cît mai scump şi cît mai repede, ultimele gadgeturi lucioase. Ne-a vîndut, prin urmare, ticul ei la modă : imaginea. Cu teoria ei nebuloasă, în stare să înfierbînte minţi mediocre, din care avem destule, şi cu practica ei de forţă « nu plăteşti pentru imagine ? te executăm ! ».
Şi a mers. O vreme. Lungă. Cortina imaginii s-a vălurit de mai mare dragul 20 de ani. În dosul ei s-au comis toate mişeliile imaginabile, s-au erodat toate bunurile şi s-a amanetat ce-a mai rămas. Imaginile înseşi au pervertit încet-încet valorile, documentele, sentimentele. De-o vreme încoace, temîndu-se că se vor stinge, imaginile s-au apucat să-şi bage la venă doze mari de realitate mizerabilă. În lipsa realului fiabil – a oricărui real, de fapt, căci realul s-a surpat, iar ce nu s-a scurs din el în pămînt e luat de vînt–, tot imaginea a ajuns în situaţia de a ne spune că ne reprezintă. Cum ar veni, « ea » sîntem « noi ». Păi, uite că nu sîntem noi. E doar ea, opintindu-se la mistificarea ultimă.
Ea vorbeşte, de pildă, despre noi numindu-ne « românii ». Şi ne atribuie încrederi, preferinţe şi intenţii de vot în urma unor conversaţii telefonice. Ea ţine să mai zbîrnîie ideea că noi credem în făcături, fiind slabi de minte şi plini de speranţe, mîndri că sîntem în UE şi în NATO, respectuoşi de democraţia americană şi dispuşi la sacrificiu pentru binele naţiunii, începînd, desigur, ca orice bine, cu salvarea imaginii ei. (La ce-ar folosi asta, by the way ? La diminuarea costurilor la care se vor face viitoarele împrumuturi. Dar de ce am contribui noi la diminuarea asta ? Uite că n-avem de gînd ! Costurile n-au decît să crească pînă sparg plafonul !) Mare greşeală, stupefiant de eronat calcul cu creionul pe hîrtie…
Căci « românii » au dispărut pur şi simplu. Scîrbiţi de prostie, hoţie şi insulte aiurea, s-au transformat într-o lume de indivizi. Cei mai mulţi dintre ei se dezinteresează net de familiile UE şi NATO, şi n-ar duce nici în ruptul capului mîna la buzunar ca să buy American democracy. Mai degrabă s-ar plimba la pădure şi ar cumpăra un chil de cartofi. Ştiu, pe de altă parte, că « băieţii cu imaginea » vor trage din greu să facă figuraţie în locul lor. It’s very much OK : să transpire ei să pună în scenă bătălii pe ciolan, conflicte între clase şi categorii, alegeri şi modificări fiscale.
În cea mai mare parte a zilei, indivizii sînt ocupaţi cu asigurarea traiului, iar în partea mai mică fac liste. Pentru că indivizii ăştia supravieţuiesc de milenii prin memorie (alte chestii nu le-au fost de prea mare folos). Prin urmare, acum pun pe coloana din stînga numele celor de neuitat care i-au dus în sapă de lemn, iar pe coloana din dreapta numele celor care ar fi trebuit să ridice glasul, pumnul şi arma în apărarea lor, dar n-au făcut-o, preferînd pactul tăcut cu asasinii (mulţi, diverşi, şmecheri şi generoşi).
E o ocupaţie amuzantă dar şi gravă, dacă te gîndeşti bine. În fond, ce ne-am fi făcut fără listele pictate şi sculptate în piramide, pe tăbliţe sau în piatra lui Aşoka ? Mai exact : ce-ar fi fost umanitatea dacă ar fi rămas în picioare numai « imaginea », fără contraexpertiza ei de liste ?
|
Sunt postate doar comentariile de substanta si la obiect, trimise de persoane cu identitate declarata. Asumati-va opiniile - nu va exprimati despre textele unor persoane reale sub etichete fictive. Nu sunt postate jigniri, trivialitati, injurii, materiale publicitare.
Rosa canina, mai 2019
©Gabriela Cernusca
©Adina Kenereş
Ciobani din Măguri, 1938
Înainte de primăvara 2018
©Bogdan Constantinescu
În soarele deşertului Sonora, în Arizona, cactuşi gigantici (saguaro), opuntia şi verii lor
©Kiki Skagen Munshi
Regina-nopţii din cartier
©Gabriela Cernuşcă
Mierla, 23 martie 2017, fotografie de Denisa Toma
Din grădina Mirunei – vara 2016
Veniţi să luaţi lumină !
Fotografie de Andrei Pandele, 1 mai 2016
Pallady târziu – fotografie din colecţie privată
Trei imagini din cea mai recentă expoziţie a Dalyei Luttwak la Greater Reston Arts Center, « Încolţirea aurului », septembrie 2014
Rădăcini autentice din atelierul artistei – în fundal, lucrarea Cannabis sativa
Vedere din expoziţia « Încolţirea aurului »
Cannabis sativa (detaliu)
Ştefan Luchian, spre sfârşitul vieţii – fotografie rară, 22,5 cm x 17 cm
Picturi de Constantin Pacea
expuse la Muzeul Ţăranului Român (din 9 aprilie până la 18 mai 2014)
Altă lucrare a Dalyei Luttwak
Poison Ivy, 2014 Oţel, circa 8 metri
Kreeger Museum, Washington DC
Casa în care s-a născut Octavian Goga la Răşinari
Alte două lucrări ale Dalyei Luttwak
Hidden, 2009
When Nature Takes Over, 2011
Două lucrări ale Dalyei Luttwak
Rhizophora Mangle (Mangrove), 2010
Flora, Growing Inspirations, 2009
Restaurant în Grădina Botanică Foto arhitect Alexandre Petit
Alexandru Bogdan Piteşti, Din Ohritu
O şezătoare în satul Vălsăneşti Argeş Colecţia Bogdan Vasile, Anticariat Unu
Fotografia Cristinei Nichituş Roncea
Paşte 2013
Mînuind biciul de apă© Andrei Pandele
Albeşti, 23 aprilie 1896, colecţie particulară
Fotografii ale Cristinei Nichituş Roncea
Binecuvântare în Făgăraş
Barză în Apuseni
Valah la începuturile secolului XX
O schiţă şi trei pasteluri de Eugen Mihăescu
Pont-Neuf (esquisse)
Les Vignobles à Bagnols
Le Château de Bagnols
Paysage à Bagnols
Una dintre ultimele lucrări ale lui Carmen Nistorescu : « eu » Vlad Predescu
Vara speranţei noastre
Raţă cu lalele
Melc în ianuarie
Şi deodată, un balon !
Altă lucrare a Eugeniei Ilieş
Alte fotografii de Radu-Petru IliescuApus la CăldăruşaniCanal la apus în Strasbourg
Altă fotografie a lui Lucian MunteanÎntr-o zi toridă de vară, tinerii păstori se scaldă alături de bivoli în rîul Hăşdate, în amonte de Cheile Turzii. Iulie 2005
Fotografii de Radu-Petru Iliescu Apus la OxfordApus cu felinare în StrasbourgVedere din Strasbourg noapteaCatedrală din StrasbourgVedere din parc, noaptea. Bloc părăsit pe George Enescu
Alte fotografii ale lui Lucian MunteanOdihnăŢăranii din Apuseni încă îşi lucrează pămîntul în mod tradiţional. Cîmp cu maciDobrogea – culoarea primăveriiFotografie făcută în Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca în 1997
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş Cui nu-i plac fotografiile lui Lucian Muntean ?« Amintiri dintr-o altă primăvară » Cluj-Napoca, 2004 Reflexie în fereastră, Biserica Sf. Mihail, Cluj-Napoca, România, 2002Fereastra este acel loc special, care desparte intimitatea de infinit. « Blondele » : Florina, pisica şi iapa Doina – trei blonde, la Rogojel, un sat izolat de munte, din Apuseni
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş Pictura Eugeniei Ilieş
Cu talent şi umor, tînăra graficiană din Tîrgu Mureş a ilustrat deja o seamă de cărţi şi reviste pentru copii. Puţini ştiu însă cît de vie e pictura ei.
Ce mai pictează Cristi Gaşpar ?
Pictura lui Carmen Nistorescu
Pentru că, înainte de a face ilustraţie, a făcut – şi face tot timpul – pictură.
Inimă albastră, tehnică mixtă pe pînză (seria nouă)
Miere, tehnică mixtă pe pînză (seria mai veche)
script type="text/javascript">var gaJsHost =(("https:"==document.location.protocol) ? "https://ssl." : "http://www.");document.write(unescape("%3Cscript src='" + gaJsHost + "google-analytics.com/ga.js' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
|