© Vlad Predescu
Fără efort, cu lumină

© Vlad Predescu
Noaptea în cartier

– Zero încredere în orice declaraţie politică a oricui.
– Zero interes pentru confruntările de opinii între figurile reprezentative ale oricărei formaţiuni politice, instituţii a statului, Bancă Naţională, regie autonomă etc.
– Zero timp pentru orice scandal pus în ramă pe orice temă la orice televiziune.
– Zero curiozitate pentru aventurile personale ale oricărui VIP, pentru suferinţele, succesele sau proiectele lui.
– Zero răbdare cu discursul oricărui lider sindical.
– Zero dorinţă de participare la alegeri, de orice fel ar fi ele.
– Zero simpatie pentru prezentatori, moderatori, ziarişti, fie ei bătrîni sau tineri, aliniaţi sau nealiniaţi, compromişi sau curaţi.
– Zero dor de vreun credit bancar.
– Zero preocupare pentru vreo mare achiziţie, vacanţă, investiţie.
– Zero chef de participare la producţie, creaţie, cercetare, inovaţie.
– Zero grijă de a creşte, ocroti, învăţa pe cineva ceva.
– Zero energie pentru a protesta organizat, pentru a mărşălui în coloană, pentru a răcni lozinci.
– Zero zel de a se îngriji, înfrumuseţa, înnoi cumva.
– Zero stare pentru a mai încasa explicaţii, justificări, promisiuni.
– Zero putere de a se proiecta mai departe de două zile, cel mult trei.
– Zero disponibilitate pentru a ierta, a se arăta cel puţin înţelegător, apt de un compromis rezonabil.
– Zero satisfacţie de a exista altfel decît pentru a mai vedea o dată verdele de primăvară.
– Zero certitudine că ţara mai există.
– Zero nervi pentru şicane, provocări, hărţuieli, toate întîmpinate cu arma la picior.
– Zero nevoie de vreun motiv temeinic pentru a face praf tot.
– [Vagi urme de speranţă în bătaia vîntului.]

© Vlad Predescu
Orizont neaoş 2011

Stă în picioare şi răsfoieşte atent. Citeşte ici-colo. Se uită la mine peste ochelari şi zice, în fine : « Asta e o carte… interesantă. » Căutase mult cuvîntul. Surîd amabil, mă fac că nu înţeleg – nu e greu, am o faţă puştească, deschisă. Voia să spună « o carte periculoasă ». E un volum aparent inofensiv, fără nimic scandalos, rezultat din multă trudă. Dar e o armă : conţine, în bună formă, lucruri peste care nu se mai poate trece.
Cărţile nu sînt egale între ele. Unele ne învaţă sau ne povăţuiesc, altele ne distrează, înşiră poveşti de amor, spun poezii, basme, roluri de scenă, livrează imagini şi atitudini etc. Circulă în milioane de exemplare şi salvează astfel individul, transmiţînd experienţă şi speranţă, sprijinind înţelepţirea persoanei şi găsirea unui rost pe lume. Aceste cărţi nu pun probleme. Multe se şi traduc – în ultimii 20-25 de ani, cu vraful. În taifunul globalizării, « proastele obiceiuri » ale culturnicilor, frustrările şi narcisismele lor au fost răsucite pe partea folosibilă pentru nivelarea planetei – sub aparenţa jocului lărgit al textelor pe arena lumii, a fost stimulată financiar serios traducerea globalizatorilor şi stipendiată modic traducerea globalizaţilor. Înşurubarea modelului dominant a fost impecabil travestită în împlinirea unor aşteptări, iar ecourile ei au fost dublate de o bandă sonoră de aplauze.
Sătui de decenii de neglijare, sărăciţi şi batjocoriţi de fosta lume bipolară, proaspeţii globalizaţi au sărit pe ocazia noilor mărgele colorate. Uitînd că tocmai venise momentul să se consacre propriilor lor priorităţi. E oarecum de înţeles, căci de data asta nu mai era vorba de o simplă diversiune la nivelul ideii, cum erau ei învăţaţi să decodeze. Se schimbase şi vocabularul : acum era vorba de proiecte, grant-uri, workshop-uri, scholarship-uri, seminarii, colocvii ; era vorba, în fine, de bani, de călătorii, de rezidenţe, de completarea dosarelor pentru grade, şi deci, din nou de bani la cheie, conform unei legislaţii care, pentru prima oară de un secol încoace, părea să fie scrisă anume ca să recunoască meritele inteligenţei şi competenţei în înnodarea legăturilor cu « rasele superioare ». În plin miraj al multaşteptatului racord, am neglijat cîte ceva : să formăm tineri ca să facă muncă de fond, nu de mîntuială, pe colecţii, arhive şi biblioteci de la noi ; să listăm, să prezentăm, să prezervăm şi să punem în valoare patrimoniul de toate felurile ; să încurajăm pe toate căile şi să stipendiem cercetarea şi studiul temelor româneşti, acelea care ne pun la îndemînă realitatea locului, nu drapele ideologice şi minifantezii servile ; să pretindem de pe poziţii de autoritate alcătuirea cărţilor-mărturie care oglindesc şi agregă comunităţi, tradiţii, obiceiuri, ştiinţe vechi, meşteşuguri, iar graţie lor, şi nu după ureche, pentru vreun bîlci sau vreo aniversare, să reînviem cu program spiritul locului, cu care să-i familiarizăm, demn şi corect, şi pe copii.
Ceasul a ticăit în voia lui. Astăzi, mulţumită prostiei politice, lipsei de luciditate şi prevedere a elitei, ne-am împuţinat, fizic şi moral, izvoarele şi artefactele ni s-au degradat, patrimoniul e în suferinţă, ne-am umplut de pseudoprofesionişti inapţi, cînd nu sînt chiar inepţi, ne-am depărtat pînă şi de interesul pentru ceea ce ne face identitatea. Bombardament stupid al unor conspiraţii de birou pe teme naţionale şi antinaţionale, agitaţii interesate pe marginea antisemitismului şi şovinismului românesc, prostovănii de însăilări costisitoare care să ducă România în lume, campanii groteşti orchestrate pentru denigrarea celor care nu urlau cu lupii « modernizării », rescriere infantil-perversă a istoriei recente, instrumentare de capete mici pentru întreţinerea unui război mediatic de ţînţari şi muşte bîzîitoare care să acopere dezastrul – am făcut totul şi ceva pe deasupra din evantaiul gogomăniilor posibile, distrugînd astfel programatic capacităţi, energii, elanuri, poate două generaţii deja. Am fost foarte ocupaţi, în toate sensurile acestui cuvînt. Şi aproape că am uitat cine sîntem. Mai putem oare face azi « cărţi periculoase » ? Cărţile comunităţii, ale neamului, ale oraşelor şi satelor noastre, ale autenticei noastre istorii ? Cu cine ? Din ce ? O fi sunînd patetic, nu zic. Dar eu locuiesc, ca editor, chiar în miezul « problemei », plin ochi de nenorociri, sărăciri şi neputinţe concrete.

continuare »

© Bogdan Constantinescu
Coaliţia primăvara