De la paşaport sanitar înapoi la originea virusului

joi 3 iun. 2021

Petru Romoșan

Subiectele zilei în presa mondială sunt cel puţin două, pe lângă cele cotidiene proprii fiecărei ţări : vaccinarea şi paşaportul sanitar. Cu diferenţe uneori majore de la o ţară la alta, atât vaccinarea în masă, cât şi paşaportul vaccinal par să întâmpine o opoziţie peste care nu se va putea trece. Celelalte două subiecte din acelaşi registru – originea virusului (naturală sau din laborator ?) şi foarte suspectul refuz al oficialităţilor (politice şi medicale) de a trata bolnavii cu medicamentele ieftine existente (hidroxiclorochină, azitromicină, ivermectină, zinc, vitamina D, vitamina C etc.) – sunt trecute în planul doi voluntar şi manipulatoriu, aparent interesat.

Presa mainstream, câinele presupus de pază al democraţiei, latră după cum i se ordonă : cine plăteşte comandă muzica. Presa ar fi populată de două feluri de oameni : ziarişti oneşti şi ziarişti care au o slujbă (Charles Gave dixit). Cele mai proaste ziare din lume par a fi The Washington Post şi The New York Times (după Donald Trump), Le Monde şi The Guardian. Dar toţi ziariştii care lucrează în aceste oficine au slujbe foarte bine plătite…

Marea problemă pentru campionii paşaportului vaccinal, care par a fi Germania şi Franţa, UE deci, din care şi noi facem parte din păcate, este că SUA, cel puţin în jumătatea de state republicane, au abandonat masca, lockdown-urile, vaccinarea forţată şi paşaportul sanitar obligatoriu. Ba chiar faimosul Deep State pare să fi înţeles că trebuie să renunţe, cel puţin temporar, să mai terorizeze inutil populaţia. Franţa, Germania, UE vor putea să impună un paşaport vaccinal la care SUA a renunţat ? Rămâne de văzut.

Vaccinarea copiilor, anunţată la noi de controversatul medic militar Gheorghiţă, se va dovedi o catastrofă şi pentru Klaus Iohannis, şi pentru ministrul său al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. E foarte puţin probabil ca părinţii din România să-şi livreze în masă copiii unui experiment iresponsabil numai pentru ca nişte funcţionari stupizi, mediocri, arivişti să realizeze cifre bune de raportat. Arafat, Rafila, Gheorghiţă au sărit cu avânt peste cal. Vom vedea curând cât de mult îşi iubesc copiii părinţii din România !

Doctorii vor fi luaţi la întrebări pentru că nu au prescris medicamente banale, ieftine, dar au promovat Remdesivir-ul (de la Gilead), foarte scump şi dovedit toxic, ajutând astfel să se răspândească virusul pentru a justifica vaccinarea în masă, totul în interesul Big Pharma. Câţi dintre doctorii pe care-i vedem pe televizoare sunt „sponsorizaţi” gras de industria farmaceutică ? De ce nu se declară, conform legii, conflictele de interese ? De ce televiziunile se fac complice la mistificare ? De ce doctorii fără de arginţi dar competenţi, din toată lumea şi de la noi, au fost atacaţi cu înverşunată neruşinare ?

Cât despre originea virusului, cu fiecare zi care trece ne apropiem mai mult de ipoteza războiului biologic (iniţial între SUA şi China). S-a renunţat la multtrâmbiţata origine naturală a virusului din China (lilieci, pangolini etc.), iar „scăparea” virusului din laboratorul din Wuhan e din ce în ce mai puţin credibilă atâta vreme cât acest laborator a fost finanţat şi din SUA, şi din UE. Au finanţat europenii şi americanii fără să ştie ce finanţează ? Au avut acces la ce se lucra în acel laborator cu peste 1 000 de angajaţi ? Sau avem de-a face doar cu o perdea de fum care vrea să acopere propagandistic războiul biologic ?

Războiul biologic scăpat de sub control a lovit întreaga planetă. Dar ne apropiem de un final, fie şi sub forma unui armistiţiu, şi vine vremea socotelilor. Au murit peste 3 milioane de oameni şi s-au distrus grav economiile, au avut imens de suferit bătrânii şi copiii, s-au compromis învăţământul, Bisericile şi statele. Criminalii de război, indiferent cine sunt ei, nu vor scăpa, putem fi deja siguri. Procesele au început.

Lasati un comentariu

Comentariu