Vă amintiţi varza de partide din anii ’90 ? Şi salata de organizaţii de la începutul anilor 2000 ? Era nevoie numai de puţin bun-simţ ca să-ţi dai seama ce înţelegea fiecare prin « politică », « societate civilă » şi, mai ales, « libertate ». Pe urmă te luai cu mîinile de cap. Şi ţi se făcea milă – şi de formaţiuni, şi de tine. (Măcar acum, cu o varietate mult mai restrînsă, mila persistă, dar şi-a pierdut orice dramatism.)
Situaţia nu era fără precedent. Tulbureala politică din 1937 îi semăna grozav. « Fronturi, partide, ligi, grupări, federaţii, uniuni, organizaţii » se înghesuiau în caruselul care tot îmbarca şi debarca guverne, la umbra crizelor de autoritate ale lui Carol al II-lea. « Bate vîntul de nebunie », scria ziaristul N. Papatanasiu în Realitatea ilustrată din decembrie 1937 (nr. 569). Şi, ca să se facă bine înţeles, publica în articolul său – « Războiul electoral » – o pădure de semne cabalistice, simboluri aparţinînd celor 71 de formaţiuni gata înregistrate, din care doar 66 fuseseră aprobate, pe cînd 19 organizaţii cu cererile încă nesoluţionate primiseră deja acordul de participare la alegeri dar fără semne. Există vreo imagine mai grăitoare a individualismului dezlănţuit şi a intereselor de grup împleticindu-se printre platforme cu un oarece trecut şi o oarecare greutate politică probată ? Priviţi !