Cum puteţi să vă răcoriţi bînd « ceva bun » pe caniculă fără să adăugaţi plăcerii 500 de calorii ? Cîteva sute de milioane de oameni din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu au găsit soluţia de-o veşnicie : beau ceai de mentă.
Da, dar nu-l fac oricum. Toţi cei care au călătorit recent în Maroc sau în Tunisia au gustat din minunea asta, transmisă de altfel şi continentului european, dar prea puţini au întrebat la faţa locului « de ce la dumneavoastră ceaiul e mai parfumat decît la noi ? ». Păi, mai întîi că nu e numai mentă şi-apoi nu e orice fel de mentă. În fapt, e vorba de ceai autentic, cel mai adesea verde, parfumat cu mentă proaspătă.
Se pune deci cam 1 litru de apă la încălzit şi se toarnă fierbinte (înainte de a da în fiert) peste vreo trei linguriţe de ceai verde care asta aşteptau pe fundul unui ceainic. Habotnicii – cunoscătorii serioşi adică – varsă mai întîi puţină apă caldă peste ceai şi o scurg pe urmă, ca să-i ia astfel ceaiului amăreala. Superhabotnicii fac asta şi de două sau trei ori. Abia apoi se varsă toată apa fierbinte şi se strecoară în ceainic şi o mînă de izmă. Menta asta nu trebuie să fie neapărat cea mai parfumată – oricum, se degajă destulă aromă şi din speciile mai blînde, numai frunze să fie, nu săculeţ cu praf uscat. Arabii pun şi zahărul – cam mult după unii, 4-5 linguriţe – deodată. Totul se amestecă apoi – cu lingură de porţelan, de sticlă sau de lemn, niciodată de metal (atenţie, se simte !). După 2-3 minute de infuzare, tradiţia vrea ca « oficiantul » să toarne ceaiul de sus drept în pahar, pentru ca băutura să facă spumă un pic – doar aşa e « cum trebuie ». E însă un exerciţiu periculos pentru începători şi pentru campionii la stîngăcii, aşa că modestia unei turnări banale într-o ceaşcă obişnuită de porţelan sau de faianţă e preferabilă.
Toţi provensalii care se respectă au preluat reţeta, dar i-au creat şi o variantă continentală agreabilă : ceaiul « verde şi cu mentă », odată răcit, se toarnă într-o sticlă plăcută la vedere şi se ţine la frigider. Un soi de versiune « ne-am întors din vacanţă cu obiceiul lor pe gustul nostru ».

O mentă de cules