Piaţa de carte de la noi, ameţită şi firavă, nu a fost la prima ei abatere după 1989, cînd părea că are şansa de a se înnoi din temelii. A mai avut o asemenea deschidere de orizont după primul război mondial. România Mare a inspirat atunci tot proaste socoteli unor negustori prea lacomi, unor intelectuali aroganţi şi lipsiţi de experienţa pieţei, unor autori mediocri care s-au crezut mai „şmecheri” decît publicul lor. Incompetenţa generală şi acţiunile nerealiste, fondate pe calcule de birou şi un contact foarte slab cu „terenul” (circuitul comercial al cărţilor, cerinţele sistemului de învăţămînt, oglindirea vieţii cărţilor în presă, posibilităţile diverselor biblioteci, căile mecenatului…) au condus la schiţarea unui domeniu ineficient, cu trăsături deopotrivă meschine şi elitare.

În 1931, la mai bine de zece ani de la Reîntregire, bilanţul încercărilor ratate, ba chiar şi încercările înseşi seamănă izbitor cu rezultatul celor douăzeci de ani de chin de după 1989. Să fie oare o constantă impostura şi puţinătatea domeniului cărţii din România ?  

Adina Kenereş