M-a sunat, zice, ca să-l învăţ « ce se poate face » acum, cînd răul i-a otrăvit viaţa. Nu se poate face nimic, nimeni nu are ce să-l înveţe. S-a pus pe Facebook, după ce-şi trăise 42 de ani de viaţă ca un demn anonim ce era, şi să vezi drăcie : s-au răspîndit aiureli în toată reţeaua, ba chiar au apărut despre el o sumedenie de minciuni şi pe bloguri, şi pe site-uri. Luptă frenetic cu ele, iar ele nu fac decît să se înmulţească. Aşa că se gîndeşte să dea cîteva zeci de persoane în judecată, să scrie o carte, să propună foiletoane la ziar şi alte nerozii cît mai publice. Zic : « Mai bine pui un anunţ la mica publicitate tot anul „sînt băiat bun, nu beau, n-am violat şi n-am de gînd, nu mi-am dat mama afară din casă etc.“ » Îl irită orice glumă, înţeleg. Cine l-a pus să se prezinte pe o scenă de unde nimeni nu dădea semne că-i simte lipsa ?
Simplu : era singur după un al doilea divorţ şi a fost îndemnat să socializeze pe reţeaua de… socializare. Ei bine, din acel moment, coşmar neîntrerupt : faptul că a băut vreo două luni după primul divorţ a făcut din el un alcoolic ; zicerea lui cum că e disponibil pentru orice femeie, fie ea şi centenară, atunci cînd s-a întors din armată l-a transformat în Don Juan cu forţa ; ridicarea unui zid în casă între micul lui apartament şi micul apartament al maică-sii a devenit povestea azvîrlirii în stradă a unei doamne respectabile etc., etc.
E convins că românii s-au înrăit îngrozitor şi se întreabă de ce. Are şi vreo mie de răspunsuri şi mi le şi dă. Sînt de acord cu tot ce spune şi obosesc încetişor. Mi se pare suficient să spui, de pildă, că oamenii simt pînă la os că trăiesc în minciună şi înşelăciune de multă vreme, iar încrederea şi bunăvoinţa n-au cum înflori pe un asemenea teren. Prin urmare, se înrăiesc şi trag în tot ce mişcă, fără să mai aleagă. Dar, îndrăznesc să mormăi, s-au întîmplat orori multe în ultimii doi-trei ani şi în alte părţi din pricina circulaţiei publice necontrolate a unor informaţii private. Mai mult, au gafat şi companii mari drămuind « acoperit » ştiri despre planurile lor sub masca unor inocente persoane private care împărtăşeau secrete. Lumea şi-a luat seama zdravăn cam de un an încoace. Singurii care se expun în continuare viguros peste tot sînt tinerii, adică fiinţele cu istorie scurtă, şi naivii, adică minţile scurte. Naivii nu sînt « tîmpiţi » : ştiu şi ei, ca toată lumea, că reţelele astea au numeroase utilizări neortodoxe. Ei sînt doar taraţi de prejudecata că-şi pot stăpîni integral existenţa, comunicarea, viaţa personală şi profesională pînă la sfîrşit, canalizînd şi manevrînd atît cît trebuie ca să rămînă singuri pe lume într-o lume care are azi mai multă oroare de singurătate decît avea altădată natura de vid, căci pericolul nu mai vine de la mulţime, ci de la individ. Mulţimea naivilor, deci, aceea din care face parte şi prietenul meu, nu mai îngrijorează pe nimeni. « Aşa că », îi spun, « mai bine uiţi pur şi simplu ce se spune pe bloguri şi pe site-uri despe tine, că oricum nu va avea nici o consecinţă serioasă. Neseriozitatea asta e cunoscută şi nu e considerată periculoasă. » Se gîndeşte puţin şi zice : « Adică sînt tot un anonim ? Şi inofensiv pe deasupra ? » … ?