Prezumţia de democraţie

luni 22 nov. 2010

Cei mai curaţi români (nici o legătură cu şmecheriile de genul « România curată ») au crezut ca proştii în democraţie. Aventurierii, curvele şi intelectualii puterii (tîrfe eterne) şi-au umplut buzunarele, şi-au construit case noi şi i-au scuipat în gură pe naivi. O firavă minoritate a visat şi a sperat că pe plaiurile dacice, din cap, fără nici un efort, se va naşte sublima democraţie. N-a fost să fie. Cîteva demonstraţii, mult uitat la televizor (o recesivă a ascultatului la Europa liberă) şi multe opinii, ca şi cea de faţă, nu pot face o democraţie. Şi totuşi, de fapt, progresăm. După nenumăratele « succesuri » ale lui Traian Băsescu împotriva Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, împotriva Justiţiei, Armatei, Poliţiei, împotriva dascălilor şi a medicilor, oricine poate în sfîrşit să priceapă că povestea cu democraţia e aproape la fel de reuşită ca povestea cu cocoşul roşu.
Dezamăgirea e teribilă. De douăzeci de ani, nenorocita de nălucă – adică fantoma democraţiei – face ravagii. Deşi nu a văzut-o nimeni, nici măcar la televizor, toată lumea pretinde că ea ar circula pe teritoriul vechii Dacii. Dar cum toate probele sînt împotrivă, adepţii noii religii suferă groaznic, în tăcere. Principalii mistificatori au fost NATO şi UE, două instituţii destul de puţin democratice (una militară, cealaltă birocratică, avînd o vagă patină parlamentară). Din momentul în care şi-au dat OK-ul pentru integrarea noastră – urmaşii dacilor, cei mai mîndri dintre traci –, fandacsia a fost gata.
Traian Băsescu, negustor de apă sărată, pragmatic, cinic, simplu, după vorbă, după port, a înţeles încă din anii ’80 că are de-a face cu un popor de guguştiuci care se îmbată uşor cu apă dulce. Ajuns la destinaţie (Cotroceni), exoticul nostru şef de navă a început să ne scoată democraţia din cap. Dar noi nu şi nu ! Împotriva evidenţelor (răpiţii din Irak, Elena Udrea, Theodor Stolojan, ALRO, atacurile interminabile la partenerul său Tăriceanu etc., etc.), am continuat să lătrăm la lună şi să preamărim minunile democraţiei în Dacia. Încercarea de suspendare – ratată, bineînţeles, lamentabil – a fost una dintre culmile naivităţii noastre. O altă culme a fost inventarea UNPR-ului din cuţite şi pahare – SRI, procurori şi dosare –, cu preşedinte de « onoare » Cristian Diaconescu şi cu daco-geticul ministru al Apărării Gabriel Oprea. Dar noi – nimic ! Democraţia înainte de toate !
NATO a mustăcit mulţumit. Pasiunea militarilor pentru construcţia democratică la barbarii de la nord de Dunăre e destul de moderată. Uniunea Europeană, lovită şi ea rău de criză, s-a trezit abia de curînd, cînd cu spaţiul Schengen. Deh, interesul propriu ! Dar renunţarea pas cu pas la prefăcătoriile democratice nu i-a ajuns lui Traian Băsescu. Servit impecabil de nulisimul său prim-ministru, sub bagheta indeşurubabilului Mugur Isărescu (cel mai longeviv şef de bancă naţională din lume), sub ochii de killer economic ai lui Jeffrey Franks, aparent mare amator de istorii cu Dracula, preşedintele în funcţie a pornit cel mai necruţător război împotriva băştinaşilor, nişte supravieţuitori îndărătnici. Nici un guvern cunoscut nu a îndrăznit pînă acum să opereze împotriva propriei populaţii cu « procente » atît de mari. Acordul lui Isărescu şi al lui Jeffrey Franks la asemenea gogomănii economice trădează nu doar grava lor incompetenţă, ci şi intenţiile lor terminale. Nimeni, niciunde, nici în Africa, nici pe Marte, nu a reuşit să impună asemenea simpluţe şi sinistre măsuri. Nici Băsescu şi nici Boc nu vor reuşi. Dar măcar rămîn în anale Jeffrey Franks şi Isărescu care au încercat. Ne va fi şi nouă învăţătură de minte, nouă celor care ne îmbătăm atît de uşor cu apa dulce a democraţiei. Pe lîngă prezumţia de democraţie, instituţiile internaţionale implicate în România – UE, FMI, Banca Mondială – le aplică guvernanţilor noştri şi prezumţia de competenţă economică şi administrativă. Dar haosul în desfăşurare la Bucureşti ne va trezi pe toţi la realitate mai repede decît credem.

Petru Romoşan

Lasati un comentariu

Comentariu