Fragment din Sfânta Scriptură pentru popor urmată de Vieţile sfinţilor, cuprinzând şi rugăciunile folosite de fiecare creştin în viaţa cea de toate zilele  de I. Popescu-Băjenaru

Naşterea lui Ioan Înainte-Mergătorul. – În zilele lui Irod cel Mare, regele Iudeii, trăia în Ierusalim un preot, anume Zaharia, împreună cu soţia sa, Elisabeta. Amândoi erau nemângâiaţi că se apropiau de bătrâneţe şi nu aveau copii. Zi şi noapte se rugau lui Dumnezeu să le dăruiască un prunc. În sfârşit, rugăciunea le fu as­cul­tată. Într-o zi, pe când Zaharia făcea slujba dumne­ze­ia­scă în altar, i se arătă Îngerul Domnului, care-l vesti că va căpăta un prunc, al cărui nume va fi Ioan. Acest prunc, când va ajunge la maturitate, va pregăti poporul să pri­mea­scă legea Celui ce va mântui omenirea şi care va veni în lume la puţin timp după naşterea lui Ioan.
Îndoindu-se de spusele Îngerului, Zaharia fu pe­dep­­sit să rămână mut până se va naşte fiul său.
Împlinindu-se vremea, Elisabeta născu un fiu. În ziua a opta, când urma ca pruncul să fie dus spre a fi tăiat împrejur, rudele voiră să-i dea numele Zaharia, cum îl chema pe tatăl său. Elisabeta ceru să fie întrebat şi soţul ei asupra acestui fapt. Atunci, Zaharia, neputând vorbi, scrise pe o tăbliţă ca Ioan să fie numele copilului. Din clipa aceea, el a început a grăi ; iar cei de faţă, minunaţi pes­te măsură de această întâmplare, slăviră puterea lui Du­m­­­­nezeu şi vestiră întregului norod iudeu minunea ce se săvârşise.
Noi prăznuim naşterea sfântului Ioan, zis Botezătorul, în ziua de 24 iunie a fiecărui an.
Vieţuirea lui Ioan în pustiu. Propovă­dui­rea botezului. – Zaharia şi Elisabeta îşi crescură pru­ncul în frica lui Dumnezeu. Nici nu ajunsese la vârsta maturi­tăţii, şi Ioan se retrase în pustiul Iudeii, unde duse o viaţă cum­pătată, mâncând ierburi, miere sălbatică şi poame pă­­du­reţe. Îmbrăcămintea lui era un veşmânt din păr de cămilă, peste care se încingea cu un brâu. Aici trăi el până la vârsta de treizeci de ani.
În al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberius, îm­păratul Romanilor, pe când guvernator al Iudeii era Pilat din Pont, iar arhierei ai Evreilor, Ana şi Caiafa, Ioan porni spre ţărmurile Iordanului, unde începu să predice bote­zul pocăinţei pentru iertarera păcatelor. Şi venea la el no­­­­rod din toate părţile Iudeii, şi din Ierusalim, şi din tot lungul Iordanului ; şi, mărturisindu-şi păcatele, [toţi] erau botezaţi în Iordan. Multă lume credea că el este în­suşi Mântuitorul, dar Ioan spunea tuturor că Acela va ve­ni după dânsul şi-i va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
Ioan certă pe toţi cei ce nu se pocăiau şi, mai ales, pe fruntaşii Evreilor, fariseii şi saducheii.
Moartea lui Ioan Botezătorul. – În vremea aceea domnea în Galileea şi Perea – o parte din ţinutul lo­cuit de Israeliţi – Irod Antipa. Acesta luă în căsătorie pe Irodiada, soţia fratelui său, Filip. Din această pricină, Ioan îl mustră necontenit, atât în faţă, cât şi în auzul lumii. După multă codire, căci Ioan era foarte iubit de popor, Irod dădu poruncă să fie prins şi băgat în închisoare.
Cu prilejul prăznuirii zilei sale de naştere, într-un moment de rătăcire, Irod făgădui cu jurământ Salomeei, fiica Irodiadei, că-i va da orice va voi pentru că jucase mi­­nunat în faţa oaspeţilor săi. Sfătuită de mama sa, Salo­me­ea ceru capul lui Ioan Botezătorul. Spre a-şi ţine ne­ch­i­­bzuitu-i jurământ, Irod porunci – e drept, cu oa­re­care părere de rău – să se facă voia nelegiuitelor femei. Se zi­­ce că, fiind adus chiar în faţa celor ce se ospătau, ca­pul sfântului n-ar fi încetat să certe pe Irod, lucru ce-a tul­bu­­rat grozav sufletul ucigaşului stăpânitor, care mai apoi se prăpădi în groaznice mustrări de cuget.
Astfel se sfârşi din viaţă sfântul Ioan Botezătorul. […] În a şaptea zi a lunii ianuarie prăznuim amin­tirea Sfântului prooroc, Înainte-Mergătorul, Ioan Bo­tezătorul.