De la începutul lui 2011, de cînd a înţeles că Franţa nu ne va înghiţi în Schengen, puterea rrromână, cea văzută şi cea nevăzută, şi-a însărcinat ostaşii, cei declaraţi şi cei nedeclaraţi, cu denigrarea a tot ce mişcă franţuzeşte şi francez. Ca de obicei, gurile care stuchesc de-a dreptul nu prezintă nici un interes intelectual. Amuzante rămîn cele care lucrează la ambiguu şi amalgam, străduindu-se să adune pic cu pic olecuţă de credibilitate şi să strecoare deci îndoiala că refuzul francez ar fi cu totul justificat. N-au ratat, fireşte, nici trimiterile cu coada ochiului la impalpabilele date ale specificului naţional. Ca un făcut, e chiar momentul în care opinia publică franceză se întreabă de ce « hexagonii » sînt cei mai pesimişti europeni sau chiar terrieni. O grămadă de articole şi studii, grafice şi sondaje scanează profilul francez, care apare adesea sastisit de lupta cu o modernizare în galop, prea puţin convenabilă, aparent, caracterului naţional. S-a exprimat de curînd despre starea neagră a naţiunii şi fostul preşedinte Valéry Giscard d’Estaing, iar Le Point (13 ianuarie 2011, p. 89) a găsit cu cale să-i documenteze interviul cu un citat din volumul Démocratie française, publicat de VGE la Fayard în 1976. Poate că detractorii români ai Franţei şi-ar putea regla tirul, înainte de a depune armele cu zgomot, luînd aminte la judecata emisă de un francez despre ai lui acum 35 de ani, pe cînd le era preşedinte :

« Spiritul francez
Iute pînă la a fi schimbător ; cu elanuri de generozitate, dar ancorat într-un instinct ţărănesc al proprietăţii ; avid de discuţii, dar preferînd uneori faptul împlinit ; mîndru de Franţa cu înflăcărare, dar ştiind puţin despre felul în care e văzut din exterior ; cercetător curios al tuturor ideilor, dar decis să păstreze ca atare tot ce se află împrejur ; spiritual, delicat, decent, dar amator de glumiţe, de crăpelniţe, de protest. Pozînd în cinic, guraliv, dar, per total, poporul cel mai sensibil din lume. Iată de ce democraţia concepută pentru Franţa va ţine neapărat cont de spiritul francez, cel al lui Gavroche, şi de drăgălăşenia surîzătoare a Mariannei. »

Ce se va întîmpla cu certitudine în urma sordidei campanii duse de politrucii noştri ? Păi, conform marilor linii ale acestui portret pe cît de datat, pe atît de actual : 1. toate prostiile emise vor fi arhivate şi studiate atent la cel mai înalt nivel ; 2. trei sferturi din populaţie îşi va vedea de viaţă, neavînd habar că s-a sinchisit de ea careva de la 2 500 km distanţă ; 3. un procent mic de oameni informaţi, curioşi de tot ce mişcă în Europa, din raţiuni academice sau generic profesionale, vor întoarce reacţiile româneşti oficiale pe toate feţele, vor elabora anamneza relaţiilor franco-române şi vor produce contribuţii originale într-un circuit restrîns, din păcate creator de pagini acre de istorie peste cîţiva ani ; 4. în marginea circuitului restrîns, cîteva coţofene care ciugulesc în diagonală concluzii nete despre « alte ţări » vor publica în reviste pentru muieri şi pentru tineri, dar şi în broşuri de comerţ şi turism avertismente oblice din care să rezulte subtil că România e de ocolit pentru (un lung) moment, căci avem probleme de glumiţe, crăpelniţe şi protest ; 5. în Schengen nu vom intra, dacă tot sîntem (momentan) de ocolit, dar avem toate şansele de-a inspira dezbateri, anchete, sondaje, platouri de mirări şi exclamaţii, vorbe de spirit şi alte producte spirituale din partea a trei sferturi din populaţia franceză, uluită că avem ceva cu ea, precum şi corolarul, un damf prost de care bucuroşi ne-am fi lipsit.