de Mircea Vulcănescu

[…] Împrejurările au voit să conduc această Direcţie într-o vreme de răscruce. Venit în fruntea ei într-un ceas greu, pe cînd urmările crizei economice se răsfrîngeau cumplit asu­pra-i, doborînd încasările vamale propriu-zise, sub prevederi, cu peste 1/2 miliard, o las, după doi ani, sub alte zodii. Sub înţeleaptă îndrumare a organelor de conducere ale Minis­te­rului, prin munca devotată a tuturor şi mai ales prin ridicarea generală a vieţii economice, Direcţia a izbutit să facă faţă cu cinste aşteptărilor ce s-au pus în ea, sporindu-şi prestigiul în afară şi însemnătatea reală înăuntrul Ministerului.
Dacă într-o perioadă de restrîngere a volumului comer­ţului exterior, prins în chingă de regimurile restrictive impuse ţării de împrejurările vitrege, politica comercială a ţării a trecut de la Direcţia Vămilor pe seama altor administraţii – această Direcţia a dobîndit, în schimb, o însemnătate covîrşitoare de ordin fiscal.
Cu toată comprimarea comerţului exterior, aceeaşi mie de vameşi hotărîţi au izbutit să împingă – ajutaţi de legi în­ţelepte – încasările totale efectuate prin vămi de la 4 mi­li­ar­de în 1934-1935 la 5 miliarde şi jumătate în 1935-1936 şi 9 miliarde şi jumătate în 1936-1937, participând astfel cu un pro­cent important la opera de redresare eco­no­mică a ţării şi de în­tărire a ei politică şi militară, săvîrşită în ultima vreme.
Ce a putut însemna acest efort pentru funcţionarii va­ma­li, ca muncă migăloasă de interpretare a textelor tot mai numeroase de aplicat, pentru ca materia impozabilă să nu scape printre ele, sau ca efort de veghe şi de muncă pentru îm­piedicarea şi stîrpirea fraudelor de tot felul, tot mai va­ria­te şi tot mai ingenioase, stimulate de însuşi acest efort fis­cal – ştie fiecare dintre noi !
Ajunge să spunem că am izbutit să ducem lucrul la bun sfîrşit, printr-o muncă în comun, ordonată, energică, mi­gă­loa­­să şi de o rigiditate neînfrîntă în aplicarea legilor pe care con­ducătorii destinelor politice ale ţării au înţeles să i le dea în acest răstimp.
În afară de evidenţierea acestor rezultate practice ime­­dia­te, folosesc acest prilej ce am de a vorbi cu fun­c­ţiona­rii mei, de la om la om, acum cînd nu ne mai desparte ie­rarhia oficială, pentru a le lămuri temeiurile etice ale unui fel de a fi de care se vor fi mirat poate şi ei, aşa cum s-au mirat alţii.
Între cele două tradiţii care însufleţesc de-a lungul vre­mii activitatea Direcţiei Vămilor : tradiţia straşnică a « le­ga­lităţii », învăţată de la fostul inspector Arabolu, şi tradiţia în­ţelegătoare a « omeniei », în exercitarea funcţiunii pe care au îmbrăţişat-o unii din înaintaşii mei direcţi – am încercat, pe cît am putut, să ţin o cumpănă dreaptă.
Dacă faţă de publicul din afară m-am trudit să mă men­ţin, cît am putut, pe linia primei tradiţii, faţă de funcţionari am căutat întotdeauna să fiu pe linia celei de a doua.
N-am făcut aceasta din întîmplare, ci în urma unei în­de­lungate reflecţii asupra naturii atribuţiunilor serviciului vamal.
Dacă am adoptat prima atitudine faţă de negustori şi de industriaşi, obişnuiţii clienţi ai vămilor, n-a fost pentru că mi-a lipsit omenia, pe care am încercat s-o păstrez întreagă faţă de funcţionari ; ci pentru că mi-am zis că lipsa respectului legii este unul din cusururile cele mai grave ale întregii noastre vieţi pu­blice, cheia spărturii dintre fondul vieţii noastre şi forma ju­ridică ce o îmbracă.
Nu o dată interpretînd legi atît de draconice, încît, lua­te în serios, aplicarea lor ar fi putut părea monstruoasă, pe care însă nimeni nu le respecta în fapt, mi-am zis că e mult mai bine să le iei în serios şi să dovedeşti absurditatea aplicării lor, ca să le provoci modificarea, mai curînd, decît să le în­lă­turi în fapt prin nerespectare, reluîndu-le în serios, fapt care le îngăduie să dăinuiască. În noianul de ipocrizii care co­ple­şe­sc dreptul nostru pozitiv, trebuie recunoscut aci, din partea Direcţiei Vămilor, cel puţin, un efort de sinceritate.
În afara acestui motiv de ordin juridic şi moral, res­pec­­tul absolut al literei legii, stabilirea unei norme fixe de la care să nu te abaţi orişice s-ar întîmpla, după adagiul ştiut : Fiat iustitia, are, de altfel, în materie vamală, şi un avantaj eco­nomic : introduce ordinea. Fiecare petiţionar ştie de la în­ce­­put ce se poate şi ce nu se poate şi-şi face socotelile în con­­secinţă, fără a fi primejduit de concurenţa neloială a celui ce umblă după hatîr. În organizarea realistă a relaţiilor dintre semeni, intransigenţa puterii publice este plină de fo­loase pentru individ, ca şi pentru obşte. Tendinţa or­ga­ne­lor ad­mi­­nistrative « de a face bună gospodărie », trecînd peste le­gi, vine dintr-o îndătinată confuzie între ordinea adminis­tra­­tivă şi ordinea politică. Mi-a fost dat să văd uneori această concepţie atît de înrădăcinată în societatea noastră, încît une­ori m-am întrebat dacă e vorba într-adevăr de un păcat, sau dacă nu e vorba decît de o formă specială de înţelegere a faptului administraţiei, caracteristică pentru une­le popoare. S-ar putea să fie aşa. […]

Din « Spre un nou medievalism economic ». Scrieri economice, Editura Compania, Bucureşti, 2009, pp. 261-264.