Printre marii umorişti ai lumii Alphonse Allais (1854-1905) ocupă un loc aparte : nu şi-a pus umorul doar pe hîrtie, ci în fiecare clipă a vieţii, distrînd prieteni şi necunoscuţi deopotrivă. Poveştile despre « poantele » lui neobosite au fost adunate cu sutele din presă şi din notiţele contemporanilor. Totuşi, spiritualul, cultivatul, rafinatul scriitor Allais şi-a păstrat cea mai tare anecdotă pentru final.

« Ultimul lui gag

În ziua de 27 octombrie 1905, cînd a venit în capitală să-şi aştepte fiica şi soţia, care trebuiau să sosească a doua zi de la Bruxelles, s-a întîlnit pe o stradă din Paris cu Jules Renard, pe care nu-l mai văzuse de mult, şi i-a spus :
— Mîine voi muri…
Ce farsor, acest Allais ! Găsea întotdeauna vorba potrivită ca să te amuze – iar Renard izbucneşte în rîs.
Dar Allais, imperturbabil, îi replică :
— Ţi se pare caraghios ! Dar mie nu-mi vine să rîd. Mîine voi muri…
Şi Jules Renard notează conştiincios în jurnal această zicere enigmatică.
A doua zi, 28 octombrie, la ora 9 şi 16 minute, Alphonse Allais moare la Hôtel Britannia, pe rue d’Amsterdam, la numărul 24, vizavi de gara Saint-Lazare, la două case distanţă, pe aceeaşi stradă, de ultima reşedinţă a altui mare om din Honfleur : Baudelaire. »

P.S. Destinul a hotărît însă să meargă pe mîna lui Allais, care, în schiţa sa intitulată Post-Mortem, preconizase să transforme cadavrele în materie pentru focurile de artificii. Şi, « în aprilie 1944, la bombardamentul aerian care a zguduit La Chapelle, o bombă britanică rătăcită a lovit în plin mormîntul lui Allais. Bum !
Adio mormînt ! Adio dală funerară ! Adio Alphonse Allais ! S-a ales praful ! »

(Alphonse Allais – Les Pensées, culese de Robert Chouard, Le Cherche-Midi Éditeur, Paris, 1987, pp. 180-181, 12)