În cine o fi vrut să lovească Marian Vanghelie cînd a spus înaintea congresului PSD de pomină : „Ăştia îşi vînd nevestele ca să le dai o funcţie” ? Cum marele filosof contemporan de televiziune şi primar al sectorului 5 (Ferentari, dar şi Cotroceni) s-a exprimat fără bibliografie, putem să-l ajutăm. Pe vremea fanarioţilor, femeile aveau parcă-parcă o soartă mai bună :

« Este cunoscut că omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere oricît de bogat ar deveni, ci din contră caută noi mijloace de a–şi mări bogăţiile. Căsătoria dar devine pentru dînsul o nouă mină de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate fetele bogate ; trimite samsari de căsătorie în toată ţara şi nu se însoară decît numai atunci cînd găseşte o zestre după placul lui, fără să se turbure cît de puţin dacă femeia cu care îşi leagă soarta este jună, frumoasă şi crescută bine, sau slută şi depravată.

Omul ce se însoară numai pentru ca să-şi mărească starea niciodată nu ia soţie bună. Ciocoiul ştie şi aceasta, dar îi pasă foarte puţin, căci el nu are altă ţintă decît realizarea planurilor sale celor ambiţioase. N-apucă să treacă luna de miere şi casa ciocoiului devine o cafenea în care se adună toată lepra societăţii. Soţia sa devine o Mesalină ; copiii se nasc Dumnezeu mai ştie cum, cresc împreună cu slugile, şi tocmai cînd ajung la gradul cel mai înalt al corupţiunii, îi trimite în Franţa ca să înveţe carte.
Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiune morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare învăţate din casa părinţilor, cum ajung la porţile Parisului, cad în mîinile femeilor şi junilor celor stricaţi, care îi depravează şi mai rău ; iar cînd se întorc în patrie, în loc să aducă cu dînşii luminile Europei civilizate, nu aduc decît viţiul şi depravarea sau, dacă vreunul dintr–înşii reuşeşte a învăţa cîte ceva, această cultură intelectuală, nefiind susţinută de o educaţie morală, produce mai mult rău decît bine nenorocitei ţări ce hrăneşte în sînu–i asemenea vipere.
Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid – nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său. »

Nicolae Filimon – Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănîncă

Cît despre schimbul de generaţii acum în desfăşurare în toate partidele, N.T. Orăşanu a scris un dialog imaginar între „bătrînii” şi „tinerii” potentaţi :

Sărmana vreme veche

Plîngerea patetică a unui binişliu

II

Ţin minte că slujisem un an şi jumătate
În curtea boierească, cu cinste şi dreptate ;
Mergeam după caleaşcă, şi talere ştergeam,
Şi la divan, ş-acasă ciubucu-i aprindeam ;
Dar într-o dimineaţă, cînd i-aduceam cafeaua,
Cînd scuturam ciubucul şi îi umpleam luleaua :
« Măi, porc de cîine,-mi zise, ştii tu ce voi să-ţi fac ?
Să-ţi dau chiverniseală şi să te scot cirac ;
Să-ţi dau o pînişoară şi, prin calabalîc,
Să-ţi fac vînt, ca la alţii, la vreun zapcilîc. »
De loc vreo trei metanii ş-o temenea turnai,
Şi poala, şi papucul smerit îi sărutai ;
Ş-a doua zi dimineaţa, cu şase slujitori,
Pornisem, cu pitacu-mi, la plasă la Podgori.

N.T. Orăşanu