Sfântul mare mucenic Gheorghe,
purtătorul de biruinţă – 23 aprilie
luni 18 apr. 2011

Fragment din Sfânta Scriptură pentru popor urmată de Vieţile sfinţilor, cuprinzând şi rugăciunile folosite de fiecare creştin în viaţa cea de toate zilele de I. Popescu-Băjenaru
Pe vremea împăratului Diocleţian al Romei, prigoană mare s-a început împotriva Creştinilor. Chinuri grozave şi batjocuri neînchipuite au avut de îndurat închinătorii Mântuitorului. În vremea aceea trăia în cetatea Romanilor Sfântul Gheorghe, fiu de Creştini, de neam din Capadocia.
Rămas orfan de tată încă de mic copil – tatăl său fiind martirizat de păgâni – Sfântul Gheorghe se mută cu mama sa în Palestina. Ajungând la maturitate şi fiind bărbat frumos şi viteaz, intră în oaste şi fu rânduit tribun peste o ceată vestită de luptători. Pentru vitejia sa în războaie, împăratul Diocleţian îl ridică în dregătoria de comit şi apoi de voievod, fără însă a şti că este Creştin. Văzând porunca împăratului prin care se hotărâse prigonirea Creştinilor, sfântul se hotărî să înfrunte şi el persecuţiile alături de fraţii săi Creştini. […]
[În] ziua următoare fu chemat la judecată. Împăratul încercă din nou să-l întoarcă de la credinţa sa cu vorbă bună. Sfântul ceru să intre în capiştea idolească, ceea ce împăratul îi îngădui, crezând că vrea să aducă jertfă idolilor. Aici, prin puterea dumnezeiască, la rugăciunile sfântului, toţi idolii se prăbuşiră, sfărâmându-se. Atunci, popii capiştei şi parte din popor se năpustiră asupra sfântului, pe care îl bătură fără milă şi apoi îl legară. Împărăteasa Alexandra, văzând pătimirea sfântului, merse degrabă spre cei ce-l chinuiau şi, mărturisindu-şi făţiş credinţa în Hristos Domnul, începu a defăima idolii chiar în faţa soţului său, care rămăsese năucit.
Plin de mânie mare, Diocleţian porunci să fie duşi la moarte atât Sfântul Gheorghe, precum şi împărăteasa Alexandra. Pe cale spre locul osândei, împărăteasa îşi dădu sfârşitul mai înainte de a fi ucisă. Ajungând la locul osândei, după ce se rugă lui Dumnezeu, [Sfântul Gheorghe] se plecă înaintea călăului, care, dintr-o lovitură de sabie, îi desprinse capul de trup. Şi astfel se sfârşi marele mucenic Gheorghe în ziua de douăzeci şi trei a lunii aprilie, când toţi Creştinii îi prăznuiesc amintirea.
Multe minuni s-au făcut în cursul vremii prin puterea Sfântului Gheorghe. Dintre toate, cea mai cunoscută şi mai vrednică de mirare este uciderea balaurului care trăia într-un iezer de lângă cetatea Viritului, spre muntele Libanului, nu departe de cetatea Lida, unde fusese îngropat trupul sfântului. Acest balaur înfricoşase lumea din pricina prăpădului pe care-l revărsase asupra oamenilor. Spre a scăpa de groaza lui, localnicii hotărâră să-i dea zilnic drept hrană, prin tragere la sorţi, câte un flăcău sau câte o fată din fiecare casă. Într-una din zile, sorţii rânduiră să cadă pradă balaurului însăşi fiica împăratului.
Pe când sărmana fecioară aştepta înfricoşată ieşirea balaurului din iezer ca s-o înghită, i se arătă Sfântul Gheorghe cu suliţa în mână, călare pe cal. Văzând pe fată plângând şi aflând pricina groazei ce o cuprinsese, îi spuse să nu se înspăimânte, căci Dumnezeul cel veşnic o va scăpa de la moarte atât pe ea, cât şi pe cei din cetate.
Cum se arătă balaurul din iezer şi ieşi la mal, sfântul se repezi asupră-i şi, după ce-i străpunse gâtlejul cu suliţa, îl călcă în picioarele calului. Apoi porunci fecioarei să-l lege cu brâul ei şi să-l târască în cetate, unde sfântul îl ucise de iznoavă cu sabia sa, în văzul tuturor celor ce se aflau de faţă. După aceea, balaurul fu scos afară din oraş şi ars pe rug până s-a prefăcut în cenuşă.
Aflând locuitorii aceia din gura sfântului că mântuirea lor venise prin puterea Domnului Hristos, s-au lepădat de păgânism, căci credeau în idoli, şi s-au creştinat, botezându-se cu toţii. Pe locul unde a fost ucis balaurul au ridicat o biserică închinată Sfintei Fecioare şi marelui mucenic Gheorghe, în semn de biruinţă asupra vrăjmaşului. Ca o minune dumnezeiască, în altarul acelei biserici a ţâşnit un izvor de apă tămăduitoare, care a vindecat de bolile de care erau suferinzi pe mulţi dintre cei ce se adăpau cu credinţă din apa lecuitoare a acestui izvor.
Iată dar cât de mare este puterea credinţei !