ŞAFRAN, Alexandru, memorialist, teolog. ^*12 sep. 1910, Bacău – † 27 iul. 2006, Geneva, Elveţia. Tatăl : Bezalel Ze’ev Şafran, rabin al comunităţii evreilor din Bacău (1905– 1929). Absolvent al Liceului „Ferdinand I“ din Bacău (bacalaureat în 1929). „La Liceul din Bacău pentru mine se punea problema zilei de sîmbătă, în care, conform religiei noastre, n-aveam voie să scriu ş.a.m.d. Cei mai mulţi dintre profesori înţelegeau acest lucru şi nu mi-au făcut greutăţi. Doar profesorul de desen s-a opus. Atunci tatăl meu, care era prieten intim cu şef-rabinul dr. Nimerover, s-a dus împreună cu acesta la ministrul Instrucţiunii publice, dr. Anghelescu, membru de frunte al Parti­dului Liberal. Cînd Anghelescu l-a văzut pe tata a fost atît de impresionat, încît l-a întrerupt şi i-a spus : « Nu e nevoie să continuaţi, voi da imediat dispoziţiuni ca fiul d-voastră să fie lăsat să-şi respecte religia ».“ Studii teologice şi filosofice la Insti­tutul de Teologie Mozaică şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena, „unde a fost remarcat de Sigmund Freud, cu care a avut numeroase convorbiri“ (Carol Iancu). Re­vine la Bacău după ce a obţinut titlurile de dr. în filosofie şi teologie, şi după ce Consistoriul Israelit din Bruxelles i-a conferit titlul de Mare Rabin, „la vîrsta de numai 24 de ani“ (Hary Kuller). În feb. 1940 este ales Şef Rabin al Co­munităţii Evreilor din România. „Cînd a fost ales Şef Rabin, într-un moment foarte critic pentru evreii europeni şi, im­plicit, pentru evreii români, s-a mizat pe capacitatea sa de comunicare deopotrivă cu lumea evreiască tradiţională […], cu « intelighenţia » evreo-română emancipată şi cu societatea românească“ (Iulia Deleanu). Senator de drept, reprezentant în Parlamentul României al unei populaţii evreieşti de 800 000 de persoane oficial înregistrate. În timpul celui de-al doilea război mondial face parte dintr-un Consiliu clandestin al evreilor, care se întruneşte săptămînal în locuinţa sa din Bucureşti. În această perioadă se împotriveşte persecuţiilor rasiale şi contribuie la înfiinţarea unor institute de învăţămînt superior (Colegiul „Onescu“, Colegiul „Aba­son“, Politehnica „Bercovici“) şi la salvarea din România a unor evrei ameninţaţi cu deportarea. Episodul acesta a fost consemnat în art. „L’œuvre de sauvetage de la po­pulation juive accomplie pendant l’oppression nazie en Roumanie“, din vol. Les Juifs en Europe (Centre de documentation juive contemporaine, Ed. du Centre, Paris, 1949). Face parte din delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris (1946). În toamna anului 1946, „în urma apelurilor disperate ale dr. Filderman către organizaţii evreieşti din SUA de a ajuta poporul român lovit de foamete şi secetă, [George] Enescu şi rabinul Şafran pleacă în America să colecteze fonduri cu care să cumpere grîu şi porumb“ (Teodor Wexler). După 1945 intră în conflict cu Comitetul Demo­crat Evreiesc, subordonat P.C.R. „Refuzând să colaboreze cu noul regim — printre altele, în ciuda ameninţărilor, el nu a acceptat să semneze documente privind renunţarea în numele comunităţii la bunurile acesteia, la fel şi o moţiune care cerea condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, liderul Partidului Naţional Ţărănesc —, el a fost împiedicat să-şi asume funcţia“ (Carol Iancu). Pe 22 dec. 1947 este obligat să părăsească Ro­mânia, împreună cu familia. „A trebuit să improvizăm totul. La orele două, eram deja la gară, fără să ştim ceva despre destinaţia noastră. Posedam încă paşaportul oficial, pe care mi l-a remis Bodnăraş însuşi, sub auspiciile Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, şi care rămăsese valabil. […] Comuniştii doreau o plecare precipitată, pentru a evita izbucnirea unor tulburări ale popu­laţiei evreieşti, care îmi era profund ataşată. Trebuie, de asemenea, reamintit că chiar în momentul expulzării mele se hotăra, se pre­gătea abdicarea regelui. […] Am ajuns la frontiera ungară. Atmosfera era foarte încordată. Am fost izolaţi timp de mai multe ore. Nu am exclus posibilitatea unui plan machiavelic al Co­mi­tetului Democrat Evreiesc, potrivit căruia ar urma să fim arestaţi, departe de Bucureşti, sub pretextul că am încercat să plecăm ilegal în străinătate. […] Membrii poliţiei de frontieră ne-au spus, în sfîrşit, că nu ştiau ce să facă cu noi — să ne lase să plecăm, să ne oblige să ne întoarcem, sau să ne dirijeze către un « loc » indicat de la Bucureşti. În fine, după o îndelungată aşteptare, au primit ordinul ca să ne lase să părăsim ţara.“ Se stabileşte în Elveţia, unde este ales Şef Rabin al Genevei (din 1948). Predă cursuri de iudaism şi de mistică iudaică la Uni­ver­sitatea din Geneva. Autor al unor scrieri memorialistice consacrate perioadei în care s-a aflat în fruntea comunităţii evreieşti din România. Un Tison arraché aux flammes (1989) reprezintă o versiune rezumată a vol. Resisting the Storm (1987). La fel ca ed. în limba eng., versiunea ro­mâ­nească a memoriilor este însoţită de o anexă cu doc. refe­ritoare la activitatea rabinului A.Ş. în România. „Pen­tru iniţiaţi cît şi pentru neiniţiaţi, acest volum constituie de fapt, o scurtă istorie a iudaismului român în anii cei mai încercaţi ai existenţei sale. Ele [memoriile] acoperă pe­rioa­da regimului « na­ţio­nal-legionar » (6.9.1940–23.1.1941), a regimului anto­nescian pînă la îndepărtarea sa şi a perioadei de tranziţie între 28.8.1944–30.12.1947, pînă la îndepărtarea totală a for­ţelor tradiţionale româneşti şi acapararea totală a puterii de către Par­tidul Comunist, cu sprijinul armatelor sovietice“ (Jean Ancel). Studiile consacrate Cabalei, apărute iniţial în Franţa, au fost trad. în ger., eng., it., sp., japoneză, portugheză, ebrai­că, română şi l-au impus pe autorul lor ca pe un specia­list de reputaţie internaţională. Vol. intitulat Etica evreiască şi modernitatea (1998) cuprinde 5 conf. susţinute de A.Ş. din 1949 pînă în 1982 şi avînd ca temă comună necesitatea recuperării normelor etice de origine divină (cele 10 porunci) de către omul modern. Autor al unor art. despre persecuţia evreilor din România în Al Yehudei Ro­mania Beeretz Galutam Ubamolodot (Tel Aviv, 1958), Matza Chein Bamidbar (Haifa, 1982) şi în Yad Vashem Studies, Ie­rusalim, vol. VI, 1967 („The Rulers of Fascist Romania Whom I Had to Deal with“). În 1981, Catedrei de studii asupra Cabalei de la Universitatea Bar Ilan din Tel Aviv i se conferă numele „Alexandru Şafran“. Membru al comi­tetului director al Conferinţei rabinice europene. Pre­şedinte de onoare al Consiliului rabinic din New York. Membru de onoare al Academiei Române. Dr. honoris causa al Universităţii din Iaşi. Cetăţean de onoare al oraşului Bacău. Distins cu Marele Premiu al Fundaţiei Culturale Române (2000). Premiul fr. al prieteniei iudeo-creştine pentru vol. Israël et ses racines (2001). A fost antologat de Ţicu Goldstein în vol. De la Cilibi Moise la Paul Celan (Bucu­reşti, 1996). […]

Fragment din Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989 de Florin Manolescu