Aurel I. Rogojan

« După 1990, odată cu inflaţia de politologi şi psihosociologi în centrele de decizie, pregătirea de bază a ofiţerilor de informaţii nu a mai fost cea juridică. S-a trecut astfel de la rigoarea raţionamentelor juridice la judecăţile emoţional-speculative, nepotrivite cu disciplina pe care o reclama activitatea secretă de informaţii. În planul practic al activităţii, consecinţa a fost aceea că a început să câştige tot mai mult teren practica sinucigaşă a „sifonării“ informaţiilor către presă. Această substituire ilegală a beneficiarului natural al informării avea să erodeze ireversibil profesionalismul şi credibilitatea serviciilor. Nu este exclus să se fi urmărit un astfel de rezultat.
Fetişizarea presei, care ducea la o diseminare haotică a informaţiilor „aruncate pe piaţă“, a vulnerabilizat serviciile, expunându-le la serioase riscuri contrainformative, şi le-a implicat în numeroase evenimente şi scandaluri. „Scurgerea controlată de informaţii“ poate fi acceptată, în principiu, ca procedeu de lucru, dar numai în operaţiuni specializate strict reglementate. Din păcate, lucrurile nu au stat aşa.
Ofiţerii profesionişti au dezavuat alimentarea presei cu diverse subiecte şi s-au opus compromiterii Serviciului pe această cale. Virgil Măgureanu a fost directorul cel mai prezent în presă, atât la vedere, cât şi în subteranele ei. Au existat ziare privilegiate, care şi-au ţinut tirajul şi cititorii pe seama generozităţii directorului S.R.I. Dar au existat şi proprietari de gazete care au cumpărat informaţii şi dosare. Virgil Măgureanu xerocopia în mod uzual notele de informare pe care le primea, cel mai adesea fără blank pe antetul, caracterul şi numărul documentelor. Apoi le împăturea în patru şi le punea în buzunar. Nu de puţine ori, fiţuicile preferate pentru diseminarea infracţională a informaţiilor le-au publicat cu antetul complet, caracter, număr şi dată. Era o cale sigură pentru a determina sursele serioase să nu mai colaboreze cu un Serviciu care îşi publica la gazetă informaţiile secrete.
Documentele clasificate sustrase în timpul evenimentelor din decembrie 1989 din sediul unei securităţi judeţene din „secuime“ se publicau, în serial, în presa locală de limbă maghiară. Sursa era cunoscută. Când documentele au fost ridicate şi depuse acolo unde le era locul, cine s-a scandalizat ? Cel deposedat ? Nu. Directorul Serviciului !
Încet-încet, asemenea scurgeri de informaţii au căpătat ţinte şi sensuri politice : atac la un ministru, apoi la altul… Au urmat şi editorialele pe temă dată, care aveau să-l pună în dificultate pe primul-ministru şi, nici o grijă, nu avea să fie iertat nici preşedintele. Dacă preşedintele sau vreun membru al guvernului se arăta contrariat, răspunsul era invariabil : „Ăştia sunt securiştii ! Până nu scăpăm de ei… “ […] »

Din Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucureşti, 2011