Inventînd din deget, şi acela tremurînd de spaimă, o nouă cacealma de proporţii, trupa dirighentă nu ne spune, de fapt, decît ce o interesează : jaful. Ba ne mai spune şi cum înţelege să-şi asigure protecţia : cu structuri militarizate. Buuun ! Operaţiunea « noul guvern, zis Ungureanu » are imensul merit de a fi clară acolo unde anterioarele erau confuze. Pînă şi compromiterea lui Ponta şi a PSD-ului asociat cu el printr-un discurs nelalocul lui în Parlament are un merit : dezvăluie planurile de perspectivă ale trupei dirighente. Buuun ! Totul e pozitiv pînă aici, căci nu se poate spune că plutim în aproximaţii, ci doar că ne-am înfipt straşnic în terenul ferm al catastrofei. Iar în catastrofă, ca în Egipt recent şi în alte spaţii mai demult, lucrurile devin greu controlabile în ansamblu, presărate cu nenorociri explozibile la tot pasul. Or :
– gurile şi peniţele gata decredibilizate nu mai pot fi folosite constructiv – minus cu plus dă minus, ghinion
– gurile şi peniţele noi sînt de mai proastă calitate şi se exercită pe o masă gata prevenită, devenită vigilentă
– slana de rezistenţă în aşteptare s-a isprăvit, topită de pauperizare de-a lungul a trei ani
– cinismul nemişcării şi tăcerii în iarna stării de urgenţă nedeclarate se contabilizează, nu dispare ; iar următoarele catastrofe naturale previzibile adaugă doza lor de furie
– potenţialul financiar nu poate fi decît ascuns, retras, redirecţionat de toţi cei care ştiu să citească şi mai au o fărîmă de responsabilitate în oase
– aparenţele nepăstrate în coteriile internaţionale se răzbună, căci teama de răspundere e planetară – toţi cei care au afirmat pînă acum că habar n-aveau ce se întîmplă în România se vor gîndi de două ori înainte de-a o ţine tot aşa
– îndatorarea de azi, imposibil de achitat mîine, va cere « măsuri » poimîine, iar răspoimîine măsurile nu vor mai avea pe cine să se aplice – lotul fiind compus din faliţi, ascunşi şi plecaţi
– spontane sau nu – chiar nu contează –, ieşirile în stradă au dat deja cep unui butoi care părea sigilat pe un secol
– nici o schimbare « bună » nu mai e de perceput ca atare, ci doar ca emanaţie a voinţei de înstrăinare a tot ce există şi mişcă
– nu ne aflăm nici în Asia îndepărtată, nici în Orientul Mijlociu, nici în Africa – ghinion, mijloacele de intervenţie au limite
– banii folosiţi global pentru pomădare parcurg un lung traseu pînă ajung la astuparea gurilor locale, or acest timp lipseşte deja la apel, cum lipseşte complet interesul pentru temele electorale
– ieşirea din Europa e posibilă, nimic de zis, dar trebuie asociată cu intrarea undeva.
Unde ? În Antarctica ?