Reflecții asupra « omului nou »

În impresionantul volum al lui Dorin-Liviu Bîtfoi, Așa s-a născut omul nou. În România anilor ’50 (Compania, București, 2012, 704 p.), sunt două straturi de interogații desfășurate inegal : un strat al reconstituirii istorice, nutrită de aspirația de a stabili cu precizie șirurile de fapte istorice din anii ’50 ai secolului trecut, şi un strat al reflecţiei asupra « omului nou », aşa cum acesta a fost conceput în secolul al XIX-lea şi aplicat la noi în anii cincizeci. Al doilea strat nu este explicitat decât parcimonios, primul rămânând hotărâtor în această carte. Drept rezultat, avem, cu volumul Aşa s-a născut omul nou. În România anilor ’50, foarte probabil cea mai bună reconstituire istorică a politicilor şi situaţiilor deceniului care a pus capăt, rapid şi brutal, « lumii vechi » şi a instalat în locul ei un sistem plin de samavolnicii şi crime, ce a revendicat pretenţia « noului ». La romanele ce-şi plasează acţiunea în crâncenul deceniu, la critica ideologică ce s-a aplicat perioadei, la reconstituirile istorice generale, Dorin-Liviu Bîtfoi adaugă o operă de reconstituire tematică : geneza « omului nou » este abordată sub aspect instituțional, cartea urmărind șirul de schimbări, mai ales legislative și politice, care a transformat în scurt timp, în mod radical, existența oamenilor. Autorul atinge performanța remarcabilă de a da o reconstituire factuală de bună calitate pe o temă circumscrisă. Pe un plan cultural mai larg, el are meritul de a prezenta o alternativă la ceea ce numeşte, pe drept, « folclorul postdecembrist », care, procedând oarecum a priori în analize, alimentează, naiv desigur, prin neistorisire, credinţa că răul aparţine ireversibil trecutului. Dorin-Liviu Bîtfoi dă un tablou al structurilor, dar şi al vieţii şi comportamentelor umane din deceniul investigat, încât volumul Aşa s-a născut omul nou. În România anilor ’50 concurează, până la un punct, reconstituirile romaneşti ale epocii. Apelul la jurnale şi însemnări personale sporeşte acest caracter literar, în cel mai bun sens, al volumului.
Dorin-Liviu Bîtfoi şi-a desfăşurat investigaţia în două cărţi – « Încolonarea clasei muncitoare » şi « Anii puterii populare ». Prima carte cuprinde părţile : « Legalitate populară », « Transformarea socialistă a agriculturii », « Economia planificată », « Pe frontul ideologic », « Realism socialist », « Educarea omului nou », « Viaţa oamenilor muncii », iar cartea a doua include « Aflăm din ziare că suntem fericiţi (1951-1954) », « S-a dat drumul la dragoste (1954-1957) », « Somnul popular-democratic (1958-1960) ». Titlurile sunt grăitoare prin ele însele şi sugerează conţinutul. Şi din acest motiv o prezentare a conţinutului bogat al acestei cărţi devine de prisos : doar lectura ei este clarificatoare. Dorin-Liviu Bîtfoi izbuteşte o documentare cuprinzătoare, în care pare să nu-i fi scăpat nimic informativ cu privire la ceea ce s-a trăit în crâncenul deceniu.
Bine susţinut, pe de altă parte, de cunoaşterea cercetărilor din alte ţări consacrate instaurării regimurilor « democrat-populare » în Europa Centrală şi Răsăriteană după al doilea război mondial, autorul cărţii Aşa s-a născut omul nou. În România anilor ’50 a sesizat cu exactitate mecanismele închiderii societăţii şi ale preluării fiinţelor umane în prizonierat. El pune în joc concepte cu forţă sugestivă aparte, propriu-zis metafore penetrante : « Marea Închidere » (între altele, se opresc călătoriile în afara ţării), « Marele Botez » (sau renominalizarea de oraşe, străzi etc.), « Revizuirea pensionarilor », « Raionare » şi multe altele. El face observaţii memorabile (de pildă, la p. 58 : « Cea de-a doua jumătate a veacului XX se deschide cu transmiterea la Radio Bucureşti, îndată după miezul-nopţii, a Cantatei pentru Stalin de Anatol Vieru. Oamenii îşi petrec revelionul cu o sobrietate neobişnuită, fără planuri, fără orizont. ») El invocă citate de mare forță expresivă pentru concluziile sale (precum, de pildă, fragmentul din Gheorghiu-Dej – « toate actele normative trebuie să poarte pecetea caracterului de clasă, a dictaturii proletariatului » – prin care statul a fost aservit partidului comunist). Spre a prezenta situația fără ieșire a țărănimii, se recurge la o imagine copleșitoare din epocă (« În stânga cotele, în dreapta impozitele, în spate puşcăria, în faţă gospodăria agricolă »). Misiunea încredinţată de regim literaturii este captată prin alte citate memorabile (« S-a ajuns în literatură şi la această definiţie : poezia este o sarcină pe care redacţia o dă poeţilor »).
Fiecare capitol sau subcapitol al cărţii lui Dorin-Liviu Bîtfoi aduce, într-un limbaj precis, de certă calitate literară, experienţe istorice şi umane ce caracterizează anii cincizeci. În ansamblu, cartea este un tablou dramatic a ceea ce s-a petrecut în societatea românească, între suprimarea libertăţilor cetăţeneşti, începând cu cea de contact cu lumea din jur, şi încheind cu retragerea trupelor sovietice.

Andrei Marga