|
Postat de admin in Opinii
vineri 31 mai 2013
Petru Romoşan
Socialistul (postcomunist) Victor Ponta şi liberalul (cu pretenţii excesive de dreapta) Crin Antonescu şi-au făcut jurăminte de dragoste veşnică, pînă dincolo de mormînt, televizate, la fel pe la mesele private probabil, în şedinţe revoluţionaro-reacţionare, jurăminte de castitate, sărăcie şi supunere, numai că nu şi-au pus pirostriile în faţa patriarhului, că tot e la modă (vezi ce se întîmplă cu căsătoriile unisex în Franţa)… Iar motivaţia părea a fi cît muntele : sceleratul Băsescu, vampirul, Dracula al III-lea trebuia dat jos. Şi românii au votat. Au fost de acord că postsovieticul vopsit în american trebuie alungat (mulţi credeau şi încă mai cred că “Licuriciul” de care vorbea la început de domnie Băsescu e, de fapt, Rusia). Dar “capitulaţiile” anterioare, tractatele secrete Rusia-UE (Germania)-SUA spuneau altceva. Şi a fost cum au vrut ei. Între timp, multtelevizatul Victor Ponta s-a coabitat, în interes naţional fără îndoială, cu prelungitul Băsescu.
Dar e evident pentru toată lumea, din motive diferite, că USL pute azi foarte urît. Păcăleala instant aplicată celor care au votat de două ori, în iulie şi în decembrie 2012, îi apropie pe Victor Ponta şi pe Crin Antonescu cu fiecare zi de sfîrşitul carierei politice. Supraexpunerea pe televiziuni cumetre nu face decît să accelereze procesul. Televiziunile votate ieri nu vor mai fi votate mîine. Dimpotrivă. Ruptura de electorat, iresponsabilă, de un tupeu extrem, pe care o înregistrează şi unul, şi celălalt, PSD-ul şi PNL-ul, le va fi fatală. Îşi vor încheia cariera prematur şi ei, ca atîţia alţi prim-miniştri şi şefi de partid postdecembrişti. Azi Elena Udrea şi Emil Boc sînt două cadavre politice definitiv irecuperabile deşi sînt încă foarte tineri. A mers totuşi foarte repede, deşi a luat opt ani pe nervii întinşi, pe averea, pe familiile, pe orizontul şi viitorul românilor. Scînteia poate veni de oriunde şi oricînd.
Ce-ar fi să ne uităm puţin spre fraţii noştri de istorie şi de soartă, bulgarii, care şi ei sînt nişte bizantini, nu-i aşa ? Cîndva eram aproape o singură ţară, cu Petru şi Asan, români, în fruntea ţaratului bulgar. În plus, un comisar european se exprimă premonitoriu cum că România, Bulgaria şi Italia sînt aproape neguvernabile. Italienii au avut un guvern technocrat (cu Mario Monti) impus de Germania şi de Bruxelles. Bulgarii îl au astăzi, cu susţinere socialistă. Guvernul economistului Plamen Oresharski a fost învestit miercuri în Parlamentul de la Sofia. Zilele trecute, la Chişinău, liderul socialiştilor, Igor Dodon, propunea tot un guvern de tehnocraţi : “PSRM crede că Guvernul nu trebuie să fie nici roşu, nici albastru, cu atît mai puţin în culorile curcubeului. Guvernul trebuie să fie unul profesionist şi responsabil.”
Majoritatea halucinantă din Parlamentul României de astăzi nu mai reflectă în nici un fel voinţa electoratului. Românii au votat împotriva lui Băsescu, şi nu pentru coabitarea lui Ponta cu Băsescu sau pentru alegerea lui Crin Antonescu la preşedinţie, pentru ca astfel Ponta să-şi ţină cuvîntul din miile de emisiuni TV. Nici Ponta, nici Băsescu şi nici Antonescu nu mai au nici o legătură cu ţara. Şi asta la doar şase luni de la alegeri. Şi se impune încă o constatare în atenţia UE şi FMI care ne guvernează sau care se pregătesc să ne guverneze : serviciile secrete româneşti de azi vor trebui desfiinţate şi reînfiinţate de la zero. Aşa cum s-a procedat deja în ţarile baltice. Atît numărul parlamentarilor, cît şi cel al securiştilor va trebui redus cel puţin la jumătate. Aşa cum s-a întîmplat deja cu ziariştii (propagandiştii).
Lasati un comentariu
|
Sunt postate doar comentariile de substanta si la obiect, trimise de persoane cu identitate declarata. Asumati-va opiniile - nu va exprimati despre textele unor persoane reale sub etichete fictive. Nu sunt postate jigniri, trivialitati, injurii, materiale publicitare.
Rosa canina, mai 2019


©Gabriela Cernusca

©Adina Kenereş

Ciobani din Măguri, 1938

Înainte de primăvara 2018
©Bogdan Constantinescu


În soarele deşertului Sonora, în Arizona, cactuşi gigantici (saguaro), opuntia şi verii lor
©Kiki Skagen Munshi

Regina-nopţii din cartier
©Gabriela Cernuşcă

Mierla, 23 martie 2017, fotografie de Denisa Toma
Din grădina Mirunei – vara 2016



  Veniţi să luaţi lumină !
Fotografie de Andrei Pandele, 1 mai 2016
 Pallady târziu – fotografie din colecţie privată
Trei imagini din cea mai recentă expoziţie a Dalyei Luttwak la Greater Reston Arts Center, « Încolţirea aurului », septembrie 2014

Rădăcini autentice din atelierul artistei – în fundal, lucrarea Cannabis sativa

Vedere din expoziţia « Încolţirea aurului »

Cannabis sativa (detaliu)
 Ştefan Luchian, spre sfârşitul vieţii – fotografie rară, 22,5 cm x 17 cm
Picturi de Constantin Pacea
expuse la Muzeul Ţăranului Român (din 9 aprilie până la 18 mai 2014)



 Altă lucrare a Dalyei Luttwak

Poison Ivy, 2014 Oţel, circa 8 metri
Kreeger Museum, Washington DC

Casa în care s-a născut Octavian Goga la Răşinari
Alte două lucrări ale Dalyei Luttwak

Hidden, 2009

When Nature Takes Over, 2011
Două lucrări ale Dalyei Luttwak

Rhizophora Mangle (Mangrove), 2010

Flora, Growing Inspirations, 2009
 Restaurant în Grădina Botanică Foto arhitect Alexandre Petit
 Alexandru Bogdan Piteşti, Din Ohritu
 O şezătoare în satul Vălsăneşti Argeş Colecţia Bogdan Vasile, Anticariat Unu
Fotografia Cristinei Nichituş Roncea
 Paşte 2013
Mînuind biciul de apă© Andrei Pandele
Albeşti, 23 aprilie 1896, colecţie particulară
Fotografii ale Cristinei Nichituş Roncea

Binecuvântare în Făgăraş

Barză în Apuseni

Valah la începuturile secolului XX
O schiţă şi trei pasteluri de Eugen Mihăescu

Pont-Neuf (esquisse)

Les Vignobles à Bagnols

Le Château de Bagnols

Paysage à Bagnols
Una dintre ultimele lucrări ale lui Carmen Nistorescu : « eu » Vlad Predescu
Vara speranţei noastre

Raţă cu lalele

Melc în ianuarie

Şi deodată, un balon !
Altă lucrare a Eugeniei Ilieş
Alte fotografii de Radu-Petru Iliescu Apus la Căldăruşani Canal la apus în Strasbourg
Altă fotografie a lui Lucian Muntean Într-o zi toridă de vară, tinerii păstori se scaldă alături de bivoli în rîul Hăşdate, în amonte de Cheile Turzii. Iulie 2005
Fotografii de Radu-Petru Iliescu  Apus la Oxford Apus cu felinare în Strasbourg Vedere din Strasbourg noaptea Catedrală din StrasbourgVedere din parc, noaptea.  Bloc părăsit pe George Enescu
Alte fotografii ale lui Lucian Muntean OdihnăŢăranii din Apuseni încă îşi lucrează pămîntul în mod tradiţional.  Cîmp cu maci Dobrogea – culoarea primăverii Fotografie făcută în Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca în 1997
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş  Cui nu-i plac fotografiile lui Lucian Muntean ? « Amintiri dintr-o altă primăvară » Cluj-Napoca, 2004  Reflexie în fereastră, Biserica Sf. Mihail, Cluj-Napoca, România, 2002Fereastra este acel loc special, care desparte intimitatea de infinit.  « Blondele » : Florina, pisica şi iapa Doina – trei blonde, la Rogojel, un sat izolat de munte, din Apuseni
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş Pictura Eugeniei Ilieş
Cu talent şi umor, tînăra graficiană din Tîrgu Mureş a ilustrat deja o seamă de cărţi şi reviste pentru copii. Puţini ştiu însă cît de vie e pictura ei.
Ce mai pictează Cristi Gaşpar ?
Pictura lui Carmen Nistorescu
Pentru că, înainte de a face ilustraţie, a făcut – şi face tot timpul – pictură.
Inimă albastră, tehnică mixtă pe pînză (seria nouă)
Miere, tehnică mixtă pe pînză (seria mai veche)
script type="text/javascript">var gaJsHost =(("https:"==document.location.protocol) ? "https://ssl." : "http://www.");document.write(unescape("%3Cscript src='" + gaJsHost + "google-analytics.com/ga.js' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
|