Conceptul recomandat de Comisia Europeană pentru înregistrarea populației la recensămintele din țările Uniunii Europene – cel de populație cu « reședința obișnuită » într-o localitate/țară (usual resident population) – definind populația stabilă la recensământul românesc, a avut drept rațiune armonizarea statisticilor demografice din țările Uniunii Europene. Se poate ușor observa că, prin introducerea acestui concept în practica recensămintelor din spațiul comunitar, migranții sunt incluși în populația stabilă a țărilor în care se află pe o perioadă de cel puțin 12 luni. Este și cazul românilor aflați la muncă în străinătate. Populația țărilor dezvoltate a primit astfel (aproape gratuit) un aport de persoane tinere și adulte, în defavoarea țărilor de origine a migranților. Implicațiile demografice viitoare ale celor 2,3 milioane de români aflați în străinătate și incluși în populația stabilă a țărilor respective (potrivit normelor susmenţionate ale Comisiei Europene) nu pot fi neglijate. Dacă nașterile și decesele în rândul migranților sunt înregistrate și în România (ceea ce este cazul, dar nu știm în ce proporție), ne vom confrunta cu o problemă tehnică la calculul ratei natalității și al ratei mortalității generale : se include numărul celor două tipuri de evenimente la numărătorul formulei, dar nu se include și numărul populației respective la numitorul aceleiași formule, ceea ce majorează, de fapt, valorile celor două rate. Pe de altă parte, este de admis că o parte dintre cei plecați, neincluși în populația stabilă a României la recensământ, se vor întoarce, dar nu există instrument statistic pentru a-i re-include în populația stabilă a țării (decât la următorul recensământ), după cum nu există instrument statistic de înregistrare a numărului celor care vor pleca pentru o perioadă îndelungată (și aici, doar la următorul recensământ).
O populație la recensământ cu doar câteva sute de mii de locuitori inferioară celei dinainte de recensământ nu ar fi justificat analize comparative atât de detaliate, semne de întrebare, estimații structurale prudente și abordare prospectivă exploratorie în stadiul în care nu sunt disponibile încă decât rezultatele provizorii. Avem însă în față un recul care depășește 10 % din populația țării, fapt cu multiple implicații, iar perspectiva publicării rezultatelor finale, detaliate, este plasată abia la mijlocul anului 2013.
Am arătat în caseta de la pp. 42-43 câteva schimbări pe care o populație de 19 milioane le aduce asupra unor indicatori demografici majori – rata natalității și a mortalității generale –, precum și felul în care posibile schimbări în structura pe vârste a acestei populații își vor pune amprenta pe doi indicatori demografici de sinteză – rata fertilității totale și speranța de viață la naștere. O populație în scădere cu 2,4 milioane de locuitori va modifica însă toți indicatorii economici, sociali și de altă natură care iau în considerare numărul populației. Iată câțiva dintre aceștia : produsul intern brut și datoria externă pe locuitor, consumul de bunuri și servicii pe locuitor/sau la 1000 de locuitori, rata infracționalității, rata analfabetismului, cheltuieli cu protecția socială ș. a. Ne vom opri pe scurt la doi indicatori importanți : populația activă economic și șomajul. După datele Cercetării statistice asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO), populația activă economic era în trimestrul IV al anului 2011 (deci în perioada recensământului) de 9793 mii persoane, iar numărul șomerilor – potrivit definiției internaționale a Biroului Internațional al Muncii – atingea cifra de 751 mii persoane, ceea ce a însemnat o rată a șomajului de 7,7 % (INS, 2012b). Numărul populației active rezultat din cercetarea menționată nu putea diferi semnificativ în luna februarie 2012, iar reculul numărului de șomeri (ajuns la 706 mii) reduce rata șomajului la 7,1 % (INS, 2012c). Este de așteptat ca datele recensământului în privinţa populației pe vârste să modifice aceste cifre. De fapt, recensământul va modifica doar dimensiunea populației active, nu și numărul de șomeri (BIM). Populația activă economic era la mijlocul anului 2010 de 9965 mii persoane (INS, 2012a), ceea ce însemna – în raport cu populația în vârstă de muncă (15-64 ani) – 66,5 %. Cu aceeași proporție, dacă luăm în considerare populația de 15-64 ani estimată la recensământ, populația activă ar fi de 8655 mii persoane. O reducere a populației active are drept corespondent o majorare a ratei șomajului : celor 751 mii de șomeri din trimestrul IV 2011 le-ar corespunde o rată de peste 8,5 %. Rezultatele finale vor permite analize detaliate ale schimbărilor structurale survenite, fie că ne referim la cele demografice sau la cele socio-economice.
Rezultatele recensământului din octombrie 2011 reașază România pe harta Europei într-o altă poziție, cu o populație sub 20 de milioane de locuitori și o masivă migrație pentru muncă. Va trebui să urmărim dacă și în ce fel o populație cu 11 % mai mică decât cea pe care o știam înainte de recensământ va avea consecinţe asupra poziției României în Parlamentul European și în organisme ale Comisiei Europene, ca și asupra alocării de fonduri comunitare pentru acele domenii și programe care iau în considerare și numărul populației.
Nu trebuie omis faptul că proiectarea este elaborată fără a include migrația externă, o componentă care va eroda numărul populației rezultat din proiectare, cel puțin pentru următorii 10-15 ani, dacă avem în vedere decalajul economic și social dintre țara noastră și țările dezvoltate, și intențiile de plecare confirmate de cercetări selective recente (Stănculescu et al., 2011).
O populație de 19 milioane de locuitori în anul 2011, rezultată din scăderi neomogene în profil teritorial și concretizată în potențial uman masiv dezechilibrat la nivelul județelor, ca și perspectiva continuării declinului în ritm mai rapid în anii care vin, ar putea constitui unul dintre argumentele favorabile redesenării unităților administrativ-teritoriale ale țării.
Abordarea prospectivă se constituie doar ca un reper pentru posibile evoluții viitoare ale unei populații de 19 milioane de locuitori, care își conservă un nivel scăzut al fertilității etalat pe două decenii și care a cunoscut o migrație masivă pentru muncă. Publicarea structurii pe vârste a acestei populații la mijlocul anului 2013 va permite refacerea prognozei, cuprinzând și valori noi ale fertilității și speranței de viață la naștere rezultate din noua structură pe vârste.

18 aprilie 2012

Informaţii apărute în presă la mijlocul lunii mai dezvăluie neaşteptate dificultăţi în prelucrarea datelor recensământului, începând cu lipsa de personal pentru introducerea datelor din formulare în calculator, trecând prin nefiabilitatea programelor (soft-ului) de prelucrare şi ajungând la temeri legate de ce se va întâmpla după introducerea datelor, formarea arhivei şi prelucrarea propriu-zisă a informaţiilor din cele 19 milioane de formulare individuale (plus cele referitoare la clădiri şi locuinţe). Surprizele recensământului din octombrie 2011 nu s-au terminat.

Din Vasile Gheţău – Drama noastră demografică. Populaţia României la recensământul din octombrie 2011, Reprofesionalizarea României IV / IPID, Editura Compania, Bucureşti, 2012