Petru Romoşan

România e o ţară ceva mai mică. Nu e nici Franţa, nici Marea Britanie, nici Germania şi nici Rusia. Dacă încerci să imiţi în exces marile puteri economice şi culturale, rişti să cazi în ridicol. Ceea ce se întîmplă cu promovarea imaginii şi identităţii României în lume de mai bine de 50 de ani. Aproape fără întrerupere. Şi, după toate probabilităţile, penibilul va continua.
Cine îşi bate joc de România ? Îşi bat joc de noi mari puteri străine sau o facem noi înşine mai bine decît o pot face ele ? În vreme ce ICR participă, pe multe sute de mii de euro, la tîrguri de carte, la Frankfurt, Paris, Londra, Stockholm sau Milano, librăriile din ţară se închid una cîte una. În 1998, cînd deschideam o editură la Bucureşti pe banii familiei, în România existau cca 900 de librării. După minunatele guvernări ale lui Iliescu-Năsatse şi Băsescu-Boc-Udrea, azi sînt mai puţin de 300. Dintre care poţi lucra efectiv cu cel mult vreo 200. Năstase şi Băsescu au trudit pentru România sau pentru vreo putere străină ? Dar partidele noastre dragi, Parlamentele succesive şi sublimele servicii secrete ce au făcut pentru industria cărţii, în afara cărţilor proprii, cu care se laudă la chermeze parohiale ?
Scriitorii români se înghesuie să fie traduşi şi tipăriţi în străinătate, dar în România nu reuşesc să vîndă mai mult de cîteva sute de exemplare. Şi romanele sau ficţiunile lor sînt în cea mai mare parte mediocre, dacă nu de-a dreptul jalnice. Străinii se înghesuie să-i traducă şi să-i tipărească pentru că încasează bani buni pentru asta de la bugetul de stat al României, dar cititorii români nu-i prea citesc pentru că nici nu au cum să afle despre ei dintr-o presă scrisă aproape decedată, iar pe televiziuni nu intră informaţii culturale (pentru că ar fi publicitate !), nu-i găsesc în librării sau, dacă-i găsesc cu greu, nu prea se aleg cu mare lucru. În treacăt fie spus, cu banii aruncaţi aiurea pe participări în străinătate, ministerul Culturii ar putea finanţa o întreprindere de stat de distribuţie a cărţii, absolut necesară pentru dezvoltarea domeniului.
Despre pictorii şi artiştii plastici diverşi de azi ce se poate spune ? După ce au fost obişnuiţi vreo 50 de ani să trăiască din expoziţii anuale sau bianuale, organizate de partid şi de stat, cu ateliere la dispoziţie, cu o Uniune şi un Fond Plastic care le-au fost mamă şi tată, cu achiziţii puţine dar ritmice, azi, lăsaţi de capul lor în jungla capitalistă, cei mai mulţi au depus armele. Pentru că nu mai înţeleg nimic din lumea în care trăiesc şi, evident, nu bieţii artişti sînt vinovaţi că nu e nimic de înţeles din ea.

Singura branşă care a strălucit cu adevărat în ultimii vreo 10 ani a fost cea a filmului. Cu premii internaţionale peste premii internaţionale. S-au ocupat PDL, PSD, PNL, UDMR, cu guvernele lor aferente, să pună pe picioare o industrie românească a filmului ? Nesusţinute instituţional, marile talente se vor stinge la focul mic al indiferenţei naţionale sau, în cel mai bun caz, vor emigra.  Iar observaţia e valabilă şi pentru celelalte arte.
Oricine încearcă să organizeze ICR în afara găştii dominante şi majoritare azi în cultură – un foarte ciudat monopol, gaşcă dirijată cu mînă de fier de fostul ministru al Culturii “revoluţionar” din 1990, Andrei Pleşu, fost ministru de Externe, fost consilier scotocitor prin arhiva CNSAS (împreună cu Patapievici şi Dinescu), fost consilier al preşedintelui Băsescu, preşedinte al fundaţiei New Europe College şi cîte alte comitete şi comiţii, şi care îl are în imediata sa apropiere pe editorul Gabriel Liiceanu, pe fostul preşedinte ICR, H.-R. Patapievici, şi întreaga reţea culturală dar şi diplomatică la picioare – va rata, aşa cum a ratat Andrei Marga. La urma urmei, Andrei Marga, cu mica sa oaste de strînsură, a rezistat surprinzător de mult. Într-o luni după-amiază, soţiile, amantele şi fiicele potentaţilor din SIE şi din Externe l-au înlăturat. Cu colaborarea binevoitoare a primului-ministru. Şi cu complicitatea absentă, moale, a veşnicului viitor preşedinte. Oricine va veni în locul lui Marga, chiar străduindu-se să joace “înţelept” la amalgam, îşi asumă riscuri de carieră la fel de mari.
Proiectul spre care se îndreaptă PSD azi pentru ICR (primul-ministru Victor Ponta, în bună înţelegere cu ministrul său de Externe, Titus Corlăţan) este readucerea acestuia la vechiul statut, mai ales cel de dinainte de 1989, al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea. Comparaţiile care se vor face cu institutele similare din Polonia şi Cehia vor fi puţintel deplasate. Mai bine să ne comparăm cu slăbiciunile noastre, cele în care recădem sistematic, ca beţivii. Cu ce se ocupa Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea ? În teorie, la vedere, cu chestii grandioase, patriotice şi culturale, în realitate, cu controlul românilor din străinătate. Ca nu cumva aceştia să organizeze vreo lovitură de stat împotriva puterii centrale.
Pronosticul meu e că ICR poate deveni, dacă nu a şi devenit, buturuga mică, aceea care va răsturna USL-ul mare. Ţară mică, valori multe… care fac un zgomot infernal.