Din vechea şi fabuloasă familie a Sturdzeştilor, păşeşte acum în prim-plan prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, fost deţinut politic în România, iar apoi, în Franţa, traducător la Renault şi translator oficial la Élysée (şi al preşedintelui de Gaulle !). Dar prinţul este, înainte de toate, un intelectual şi un cărturar de excepţie. Cartea sa Ruşii, masonii, Mareşalul şi alte răspântii ale istoriografiei româneşti, apărută în 2013 la Editura Compania, conţine, de fapt, câteva secţiuni din ceea ce ar putea fi « O istorie ultrasensibilă a românilor ». Filolog ca formaţie, dar istoric, heraldist şi genealogist din pasiune şi dedicaţie, prinţul Sturdza a atacat de-a lungul timpului, temerar şi fără nici un fel de complexe, subiecte delicate ale istoriei noastre şi reuneşte acum în volum (parte din ?) aceste contribuţii ale sale. Informaţii edite şi inedite, dar mai ales interpretări noi, (repet) curajoase, pe teme care pe unii îi inhibă, îi stânjenesc sau îi irită şi de care alţii fug pur şi simplu ori se refugiază în politicianism detestabil. La Paris, la München sau pe unde a mai fost prin Europa, autorul a aflat sau regăsit o sumedenie de mărturii atingătoare de istoria modernă a românilor. « Am descoperit relatări de mult uitate despre locuri şi oameni dintr-un veac dispărut (al XIX-lea – n. n.), despre masoni – care nu au făcut România modernă, aşa cum cred unii –, despre multiformele presiuni ale Rusiei, despre învolburata încleştare a celui de-al doilea război mondial, despre speranţele şi luptele fără multă speranţă ale exilului românesc ». Iată un citat, cam lung, din « Cuvântul autorului », care însă sintetizează perfect conţinutul şi mesajul cărţii.
De ce « nu au făcut masonii România modernă » ? Pentru că în prejma lui 1848 tinerii români studioşi (sau nu prea) în Franţa nu erau încă « fraţi », iar în preajma Unirii de la 1859, masoneria, la noi, era alcătuită, conform unei tradiţii inspirate de Napoleon I, mai ales din francezi stabiliţi în Principate. Ceea ce nu ştirbeşte cu nimic rolul jucat în istoria noastră de mari bărbaţi de stat, deveniţi mai târziu venerabili masoni – fie ei consemnaţi în istorie ca paşoptişti, unionişti, junimişti etc.
Rusia ? A susţinut principiul Unirii Principatelor, căci unirea slăbea autoritatea Imperiului Otoman, dar şi-a schimbat atitudinea în timpul domnitorului Cuza, care reuşise să consolideze puterea noului stat. Teoretician activ al panslavismului, Aksakov susţinea că « desfacerea Unirii Principatelor se impunea […] atât datorită planurilor diplomatice ale cancelarului ţarului, cât şi celor panslaviste ale reprezentantului sau pe lângă Înalta Poartă ».
Junimea, societate masonică ? « Spiritul cosmopolit al Marelui Orient nu a putut influenţa dezvoltarea conştiinţei naţionale. Aparenţele literare căpătau întâietate asupra esenţei masonice şi Junimea adopta calea naţională, urmată, înaintea ei, în alte împrejurări, de Jeune France şi Giovine Italia, societăţi secrete liberale pe care masoneria încercase în zadar să le manipuleze. »
Mareşalul Antonescu şi 23 august 1944 ? Nu se susţine teza că « dacă mareşalul – şi nu regele – ar fi încheiat armistiţiul cu URSS, s-ar fi ajuns la altceva decât la deschiderea porţilor în faţa comunismului ». Căci « instaurarea comunismului în România, pregătită în timp de Moscova, s-a făcut în etape ». Şi : « Stalin şi-a încălcat toate promisiunile, nu numai cele făcute României, ci şi pe cele făcute celorlalte ţări ocupate pe rând de Armata Roşie. »
Am citat aici concluzii ale istoricului, însă, până să ajungă la ele, paginile cărţii abundă în fapte şi argumentaţii prea puţin (sau deloc) cunoscute până aici.
Prin istoricul Mihai Dimitrie Sturdza, documentele istorice se însufleţesc parcă la atingere şi vibrează. Drept care autorul acestei cărţi ar putea fi, la fel de bine, şi autorul unei Istorii sensibile a poporului roman. Până atunci însă, aşteptăm memoriile anunţate de prinţ, la aceeaşi editură Compania a patronilor cărturari Petru Romoşan şi Adina Kenereş.
Deocamdată, avem în faţă o carte care ne învaţă că istoria poate fi scrisă şi Altfel, dar nu oricum, ci mai aproape de adevăr, şi revizuită doar în funcţie de noile mărturii descoperite, nu de conjuncturi.

Text preluat din ziarul Curentul, 22 iulie 2013