Walter Laqueur

Lovitura de stat, o carte strălucită şi originală, scrisă de un om foarte tânăr la vremea respectivă şi publicată iniţial în 1967, a atras imediat atenţia şi a apărut ulterior în principalele limbi de circulaţie. Ea prezintă, probabil, un interes şi mai mare astăzi, pur şi simplu pentru că a devenit mai limpede în ultimul deceniu că, departe de a fi o rară excepţie norocoasă într-o ordine mondială altfel civilizată, lovitura de stat este acum o modalitate normală de a opera schimbări politice în majoritatea statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Există în prezent mult mai multe dictaturi militare decât democraţii parlamenta­re şi s-au înregistrat puţine cazuri în care asemenea dictaturi au fost răsturnate de « revolte populare ». Mult mai adesea, militarii sunt înlocuiţi de unul sau mai mulţi dintre colegii lor. Dar, cu toate acestea, studierea loviturii de stat a fost supusă unui fel de tabu, iar unii dintre recenzenţii cărţii de faţă evident că n-au prea ştiut cum să o ia. În multe privinţe, este uşor de priceput de ce : ideea că o lovitură de stat o pot da la fel de uşor în multe părţi ale lumii grupuri restrânse de persoane de stânga sau de dreapta (şi, după cât s-a văzut, chiar şi de centru), cu condiţia ca ele să posede noţiuni elementare de politică modernă, este, desigur, absolut şocantă. Marx şi Engels au scris mult despre re­voluţie, dar aproape niciodată despre tehnica ei ; singurul lider de stânga din secolul al XIX-lea care a oferit instrucţiuni deta­liate în această privinţă a fost Blanqui, fără prea mult succes, de altfel. Un alt predecesor, Gabriel Naudé, şi-a publicat lucrările la Paris pe la sfârşitul secolului al XVII-lea ; o traducere în en­gleză datorată dr. William King a apărut in 1711 (Political Con­siderations upon Refined Politiks and the Master Strokes of State). Unele observaţii par a fi de mare actualitate : « Trăsnetul izbeş­te înainte de a se auzi tunetul din ceruri, rugăciunile se rostesc înain­te de a suna clopotele pentru ele ; cel ce primeşte lovi­tura crede că el însuşi a dat-o, cel ce suferă nu se aşteaptă niciodată la aceasta, iar cel ce moare îşi închipuie că se află în deplină sigu­ranţă ; totul se petrece în noapte şi în tenebre, în miezul furtu­nilor şi al învălmăşelii. »
Lumea însă a uitat de mult de Naudé, iar înţelesul pe care îl atribuia conceptului de « lovitură de maestru » era, în orice caz, mult mai larg decât acela al loviturii de stat în accepţiunea actuală.
În vremurile noastre s-au scris biblioteci întregi despre con­diţiile obiective în care au loc revoluţiile, despre războaiele ci­vi­le sau cele ţărăneşti, despre războaiele revoluţionare sau interne, despre acţiunile de gherilă sau terorism, dar aproape nimic de­spre loviturile de stat, şi aceasta în ciuda faptului că în ultimul timp n-au prea mai avut loc revoluţii şi că aşa-zisele « condiţii obiective » reprezintă mereu doar unul dintre factorii implicaţi în geneza lor. Văzute în această lumină, loviturile de stat sunt deranjante nu numai din perspectiva politicienilor în activita­te, ci şi din aceea a analiştilor politici. Căci pe baza « condiţiilor obiective » se pot construi fără mare dificultate modele şi tipare, în vreme ce loviturile de stat sunt cu adevărat imprevizibile ; ele sunt aproape prin definiţie duşmanul de moarte al ipotezelor şi conceptelor bine structurate. Cum poţi să iei în calcul din punct de vedere ştiinţific ambiţiile politice ale câtorva indivizi strategic bine poziţionaţi ?
Toate acestea sunt regretabile dar nu diminuează nevoia de a face un studiu mai cuprinzător şi mai amănunţit al loviturii de stat. Căci, după toate semnele, acesta pare a fi « valul viitorului » într-o mult mai mare măsură decât alte forme, mult mai des discutate, ale violenţei politice. Cercetând războiul de gherilă, am ajuns la concluzia că armata reprezintă în majoritatea ţărilor din Lumea a Treia cel mai puternic concurent la dobândirea puterii pe plan intern : în ultimii 15 ani s-au înregistrat vreo 120 de lo­vituri de stat militare, în timp ce doar 5 mişcări de gherilă au ajuns la putere, iar 3 dintre acestea au urmat loviturii de stat din Portugalia din 1974. Funcţia mişcărilor de gherilă a redevenit ceea ce fusese la origini – ele netezesc drumul şi servesc ca sprijin armatei regulate, ţin scara pentru ca alţii să se urce în şa. Ceea ce este valabil a fortiori şi în cazul grupărilor teroriste. Este adevărat că în unele părţi ale lumii este acum mai greu să pui la cale o lovitură de stat militară. A fost o vreme în care comandantul unei brigăzi de tancuri dintr-o ţară din Orientul Mijlociu era cel puţin un candidat potenţial la obţinerea puterii politice. Lucrul nu mai e valabil azi fiindcă armata răspunde la comenzi centrali­zate, iar poliţia politică a devenit mai eficientă. Dar dacă în acele regiuni loviturile de stat au devenit mai rare, ele constituie încă singura formă de schimbare politică imaginabilă în momentul de faţă.
Şi totuşi, chiar dacă loviturile de stat sunt imprevizibile, chiar dacă ele sfidează metodele cunoscute de interpretare (nemai­vor­bind de predicţii), ele conţin anume tipare mereu repetabile – « ace­leaşi dar întotdeauna altfel » – din momentul în care se înjghe­bează conspiraţia şi până la acapararea efectivă a puterii. Această carte este o importantă piatră de hotar într-un domeniu până acum aproape neexplorat.

Walter Laqueur

Washington-Londra
Octombrie 1978