Trăiască USL şi Traian Băsescu !

luni 2 sept. 2013

Petru Romoşan

De ce i-au votat în masă românii pe Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu (sau, mă rog, Daniel Constantin), triumvirii zişi USL ? Evident, pentru rezolvarea dosarului Roşia Montană şi pentru privatizarea în favoarea lui Gruia Stoica a CFR Marfă, între alte nenorociri. Cine e ciudatul miliardar Gruia Stoica vom afla ceva mai tîrziu. Iată că visul sau coşmarul românilor se realizează. Ei vor avea şi gaze de şist, şi multe alte bucurii. Acum vor pretinde din nou că au fost abuzaţi şi că ei au crezut că micuţul Dinu Păturică al lui Adrian Năstase (alias Andronache Tuzluc), presupusul procuror Victor Ponta, era, de fapt, avocatul Avram Iancu, Crăişorul munţilor. Ei, alegătorii, nici usturoi n-au mîncat şi nici gura nu le miroase. Ei nu voiau decît să dea de pămînt cu Elena Udrea, PDL şi Traian Băsescu.
Cînd Mircea Badea îi ridiculizează pe mai multe Antene (cu drept de emisie, deci cu voie de la poliţie) pe cei care îi reproşează că trăieşte din banii lui Ceauşescu, fără să arate că l-ar interesa în vreun fel afacerea Crescent-Dunărea, el crede că are de-a face cu cîteva milioane de cretini supravieţuitori ai Epocii de Aur. Unii cred că Mircea Badea nu are a se preocupa de originea banilor lui Dan Voiculescu. Alţii spun, OK, dar atunci să vorbească despre flori, păsări şi fructe, pentru că în România toţi banii sînt politici şi provenienţa lor e uşor de detectat. Se poate discuta. Mă rog, cine poate oase roade, cine nu şi carne macră. Care sînt relaţiile dintre tatăl mititelului George Maior, director SRI, şi tatăl mititelului cu barbă, Mircea Pop, şef la CNADNR, sau Securitatea e în toate cele ce sînt şi în cele ce mîine vor rîde la soare ? Şi cine e această Securitate ? E acea instituţie inventată prin 1948 de sovietici şi care continuă pînă astăzi să-i apere pe români de ei înşişi, care nu sînt suficient de maturi, nu-i aşa ?
În anii ’80, anii tîrzii ai comunismului, ai dictaturii, ai ocupaţiei sovietice, vă asigur că visul nostru, al generaţiei noastre contaminată de idealurile lui Vaclav Havel (Charta ’77) şi Lech Walesa, cu a sa Solidarnosc, era să fim conduşi prin 2013 de unii ca Traian Băsescu sau Dan Voiculescu, după Ion Iliescu şi Adrian Năstase, toţi mînă de lucru foarte calificată a dictatorilor Elena şi Nicolae Ceauşescu. Visul nostru s-a realizat. Sîntem conduşi de Traian Băsescu, iar Dan Voiculescu e principalul său opozant. Sau invers. Tot aia e. Unii vor  să recunoaştem că nu am putut mai mult. Ăsta o fi adevărul ? Nicolae Bălcescu şi Ion Ghica ai generaţiei noastre neopaşoptiste (i se spunea, de fapt, optzeciste) ar fi Traian Băsescu şi Dan Voiculescu. Şi, poate, în egală măsură, Adrian Năstase. Aşa să fie ?
Să venim, totuşi, mai la concret. Pentru că, după o lungă, o nesfîrşită petrecere (sau debandadă), viaţa în România începe să dea semne de seriozitate. Domnul Gigi Becali va deveni pantofar. Sau cizmar. Adică va îmbrăţişa meseria de bază a lui Nicolae Ceauşescu. Ce bine ar fi fost dacă Ceauşescu Nicolae ar fi rămas toată viaţa cizmar, iar România regat ! N-a fost să fie.
Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Reformei, fost ministru al Agriculturii (ţărănist de tip nou), Decebal Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor, fost ministru al Agriculturii (liberal, producţie recentă), Victor Atanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării naţionale (comunist şi militar), Cătălin Voicu, senator şi la două degete de a deveni ministru de Interne (socialist sau social-democrat, PSD), Adrian Năstase, fost ministru de Externe, fost prim-ministru şi preşedinte al Camerei Deputaţilor (socialist etc.), azi liber dar fără unele drepturi civile, Victor Babiuc (fost ministru al Apărării, fost profesor de drept, democrat, PDL, partidul lui Băsescu),  Gigi Becali, europarlamentar şi preşedinte de partid (proprietarul Clubului Steaua), sînt astăzi la mititica, iar lista e departe de a fi completă. Alţi politicieni cunoscuţi, de primă mînă (Relu Fenechiu, fost ministru, liberal ; Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte de partid, conservator şi miliardar), sau foşti înalţi funcţionari ai statului sînt la diferite distanţe, mici, de încarcerare. Nu facem lista lor completă ca să nu cobim. Toţi pretind în gura mare că sînt victimele lui Băsescu. Majoritatea românilor nu crede că arestările se vor opri după încheierea, în decembrie 2014, a mandatului lui Traian Băsescu. Faptele şi dosarele a sute de indivizi aflaţi azi în Parlament, la conducerea tuturor partidelor, în guvern, în administraţia centrală sau locală nu vor putea fi şterse cu buretele de viitorul preşedinte. Oricine ar fi acesta. Orice s-ar spune, justiţia are şi o oarecare doză de independenţă. E chiar la îndemînă să presupunem că am putea avea un fel de guvernare completă în puşcărie.
În nici o ţară din Europa nu sînt în acest moment atîţia foşti miniştri şi politicieni de vîrf în puşcărie. Dar, tot aşa, în nici o ţară din Europa nu sînt atîţia potenţiali puşcăriaşi în guvern, în Parlament şi în agenţii guvernamentale, atîţia funcţionari de rang înalt cu dosare penale. Cum ar veni, avem resurse. Pentru puşcărie.
Cum am ajuns aici şi cum vom ieşi din impasul actual ? Nu ştiu cine ar putea da un răspuns pertinent.

Lasati un comentariu

Comentariu