Petru Romoşan

Prima constatare mai importantă după alegerile europene din România : Dan Voiculescu, deja condamnat în primă instanţă la câţiva buni ani de puşcărie, şi piticii săi vorbitori de pe Antena 3 l-au bătut măr pe preşedintele de facto al PMP (Partidul Mişcării Populare), Traian Băsescu. Ca în nuvela cu balena a lui Hemingway, atât a mai rămas din Traian Băsescu pentru ultimele sale şase luni de mandat : vreo 6 %. Vectorul Elena Udrea şi-a făcut datoria ! Crin Antonescu şi PNL s-au bătut singuri. Ei îşi dau autogoluri într-o mare veselie de mai multe luni. S-a prins până şi ardeleanul Klaus Iohannis că lucrurile au luat-o rău razna şi riscă să-şi piardă degeaba scaunul de primar la Sibiu. Şi, fără să fi făcut vreun legământ, precum Crin Antonescu, a demisionat. Tot ce le mai lipseşte liberalilor este un preşedinte în persoana piticului politic Ludovic Orban pentru a-şi desăvârşi sinuciderea sau doar comica dispariţie.
Totuşi, măcar de faţadă, trista noastră Românie iese mult mai bine din aceste alegeri decât Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Austria, Olanda sau Grecia. În vestul înstărit al Europei, extremismul de dreapta face ravagii. Ai zice că occidentalii îl aşteaptă cu sufletul la gură pe noul Hitler să-i salveze de criza economică, de bănci, de multinaţionale, de masoni, de homosexuali. La fel ca în ’29-’33, criza economică e însoţită de o extraordinară înflorire a extremismului, mai ales de dreapta, dar nu numai. Partidul nazist din Grecia a luat 10 %, iar pentru prima dată un nazist german intră în Parlamentul European. Stânga extremă şi anarhiştii fac ravagii în Grecia şi în Italia.
După ce vetustul Partid Socialist francez, cu al său deja foarte contestat preşedinte, François Hollande, s-a încăpăţânat să umilească lumea creştină cu strania şi inutila căsătorie gay (pentru că în Franţa homosexualii aveau deja de mulţi ani toate drepturile civile egale cu cele ale familiei tradiţionale prin PACS, adică Pactul Civil de Solidaritate), francezii le-au dat-o guvernanţilor înapoi şi-i trimit în Parlamentul European (o treime din aleşi) pe reprezentanţii dinastiei ultranaţionaliste Jean-Marie Le Pen-Marine Le Pen. Jean-Marie Le Pen are 86 de ani şi va fi, probabil, decanul de vârstă al Parlamentului European. Cum va lucra preşedintele socialist, cu ale sale vreo 20 % de opinii favorabile, cu cei vreo 25 de parlamentari lepenişti ? Alegătorii francezi au aplicat o palmă straşnică pe obrazul întregii clase politice clasice (stânga-centru-dreapta). Dar lucrurile nu sunt foarte diferite nici în cealaltă mare democraţie, Marea Britanie, cu caraghiosul de Nigel Farage, un subprodus politic dintre cele mai penibile. Şi la fel în Danemarca, în Austria, Olanda şamd.
România nu a trimis în PE nici extremişti de dreapta (C.V. Tudor iese din politică pe uşa din dos), nici de stânga, dar a trimis neveste şi PCR (pile, cunoştinţe, relaţii, ca pe vremuri – nepotism caracterizat !) şi corupţi de toate gradele şi de toate sensibilităţile. Dar corupţia pare să fie foarte bine primită pe asemenea vremuri teribile de criză. Criză economică, criză politică dar, mai ales, criză morală. Cum se poate explica absenţa extremelor în România ? Suntem totuşi şi noi în aceeaşi criză general europeană. Succesul lui Mircea Diaconu, care e un erou destul de ciudat, ambiguu, ne poate îndruma către o explicaţie. Mircea Diaconu a câştigat în dauna partidului său (PNL), care l-a propulsat anterior în Parlament şi chiar pe postul de ministru al Culturii, ceea ce nu e tocmai în regulă, ca să nu spunem că e chiar o porcărie, şi cu ajutorul gurii de foc televizionistice Antena 3, pusă plenar în slujba sa şi violent împotriva fostului său şef, „trădător” de USL, Crin Antonescu. De fapt, Mircea Diaconu ocupă cam impostor, la fel ca EBA la anterioarele alegeri europene, locul unui partid nou, care ar fi putut fi la fel de bine unul democratic sau unul extremist, dar care nu s-a putut naşte pentru că s-a opus eficient Sistemul. Care Sistem produce corupţie pe bandă rulantă. Sau eroi de televiziune şi de mucava.
Din aceste alegeri europarlamentare în România rezultă un neaşteptat paradox. Toate partidele mari par să-şi fi pierdut, într-un fel sau altul, candidatul la preşedinţie. Căci problema se pune şi pentru Victor Ponta, care, cu un bazin electoral de sub 40 %, nu poate spera să câştige în turul doi. Dacă nu s-a putut naşte un partid nou pentru că nu a fost de acord tot spectrul – Sistemul –, s-a deschis o autostradă pentru un candidat la preşedinţie care e azi necunoscut staff-urilor partidelor şi televiziunilor de pură propagandă. Şi care ar putea restarta la toamnă tot jocul. Iar în spatele lui ar putea lua naştere un partid de netă coloratură naţională şi protecţionistă.