Un strateg în sala studenţilor

luni 17 nov. 2014

Adina Kenereş

În cursul unei vizite de câteva zile împărţite între Bucureşti şi Arad, lui Edward N. Luttwak i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa în două universităţi, dar i s-a oferit şi ocazia de a cunoaşte oameni şi preocupări, de a vedea locuri noi din Capitală, de a revedea locuri natale estompate de trecerea anilor. Radu Carp şi Florin Diaconu, artizanii acestei vizite, au organizat, în plus, pentru studenţii şi profesorii Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti interesaţi de strategie şi geopolitică la zi o întâlnire  la care au participat şi editorii lui Edward N. Luttwak în România. În 2013, Editura Compania a publicat, în traducerea lui Sergiu Celac – prezent, de asemenea, la discuţie –, volumul de tinereţe al lui Edward N. Luttwak, Lovitura de stat. Ghid practic. Iată câteva fotografii de la această reuniune informală, la care s-a vorbit destins despre raportul dintre studii şi carieră în ziua de azi, despre tensiuni negestionate şi prejudecăţi care încurcă judecata politică, precum şi despre momentul geopolitic actual pentru România. Orice temă, după cât s-a văzut, are mai multe feţe decât cele contabilizate superficial şi poate fi abordată cu profit dacă ne reamintim adâncimea ei istorică încăpăţânată şi dacă-i adăugăm puţin umor.

Edward Nicolae Luttwak

Cu Florin Diaconu, Sergiu Celac, Petru Romoşan


Publicul – în rândul întâi, Dalya Luttwak şi Adina Kenereş

În dreapta, Radu Carp

Lasati un comentariu

Comentariu