Petru Romoşan

Să reamintim nişte lucruri simple dar intenţionat minimalizate. Alegerile parlamentare din 2012 nu au fost câştigate nici de PSD, nici de PNL, adică nici de Victor Ponta şi nici de Crin Antonescu, ci de USL, adică mai ales de Dan Voiculescu, care zace acum în puşcărie, şi de Antena 3, care între timp pare să fi devenit chiriaşa statului. Continuarea guvernului Ponta sau un nou guvern Ponta remaniat e o impostură şi prin prisma votului din 2012. Pe lângă că a fost bătut măr la prezidenţiale şi a candidat direct din Palatul Victoria, punându-şi astfel la bătaie, vrând-nevrând, şi numirea (Traian Băsescu) în postul de prim-ministru, Victor Ponta ne obligă să scotocim şi să găsim că, de fapt, el nu a câştigat singur, odată cu partidul său, parlamentarele. Useliştii din 2012 – care au câştigat alegerile parlamentare cu aproape 70 % pe un program minimal de tip Bulă (”Jos Băsescu !”), rămas şi el neîmplinit, căci Traian Băsescu îşi încheie triumfător al doilea mandat funest pentru ţară – se găsesc azi şi în PSD, şi în noul PNL, în concubinaj chiar cu băsiştii de ieri.
Emoţia, excitaţia provocată de victoria surprinzătoare a sasului luteran ultraminoritar Klaus Iohannis, primar al Sibiului, pohta ce-a pohtit Occidentul (în conlucrare fertilă cu nucleul dur al establishment-ului băştinaş, pe modelul deja verificat Emil Constantinescu), începe să scadă. Klaus Iohannis nu are o echipă nouă şi competentă (vezi discuţia penibilă în jurul posibilei numiri ca şef de cancelarie a lui Dan Mihalache), nu are un program vizionar de ieşire din criza economică, el se vede doar, ca François Hollande al francezilor, un „preşedinte normal” – să spunem în treacăt că François Hollande are azi doar 13 % încredere. Adică având acelaşi SPP extins, cu cortegiul de Mercedesuri sau BMW-uri, deşi România produce Dacia, cu consilieri mulţi şi inutili şi cu „un guvern de centru dreapta” condus, după cum a promis în campanie, de tânărul şi prea puţin experimentatul (mai ales în economie !) Cătălin Predoiu. Să se schimbe totul, dar să nu se schimbe nimic…
Chiar şi DNA pare să fie de acord cu o asemenea perspectivă, căci continuă să procedeze alert la arestări preventive din PSD şi din PNL (de rit vechi), dar nu se atinge de PDL-ul băsist (noul PNL) nici cu o floare.
După ce Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, a propus o mare uniune naţională cu un guvern pentru toţi, în care să intre şi PNL (de fapt, PDL), şi PMP (Elena Udrea şi Traian Băsescu themselves), o Hora Unirii a Corupţilor şi Penalilor (iată o siglă nouă, HUCP !), Ioan Rus a invitat PNL la negocieri aprofundate. Baronul PSD de Cluj (şi chiar de Transilvania) visează, probabil, o mare coaliţie stânga-dreapta pe model german – Ioan Rus e un mare specialist în UASCR, Interne corupte, vulpi (Virgil Ardelean), referendum & calcule demografice necreditabile şi Mercedesuri. După alegerea lui Klaus Iohannis, Ioan Rus confundă, evident, România cu ultimul Land adăugat Germaniei care împărăţeşte deja peste UE.
E oare posibilă o mare coaliţie stânga-dreapta ? Desigur, orice e posibil dacă noul preşedinte doreşte, dar DNA tot va trebui să instrumenteze dosarul EADS, cu Ioan Rus, Vasile Blaga, George Maior, Adrian Năstase, CP Tăriceanu, Emil Boc i tutti quanti. Şi există riscul să asistăm la arestări în grup din noul guvern al României. Marele pericol vine din Germania, desigur, care ne furnizează graţios modelul marii coaliţii dreapta-stânga. Dar la noi se va traduce în : toţi semnează tot, se fură tot, după care putem stinge lumina în România.
Condiţiile unei instabilităţi, ale unei confuzii majore în administrarea ţării par să fie reunite. Cu posibilitatea trântirii în Parlament a mai multor guverne improvizate, propuse de noul preşedinte. FMI pare şi el doritor de criză majoră în România, cu condiţionări de miliţian global care nu pot duce decât la dezastre. Deşi toată lumea care are încă scaun la cap, dar nu cea politică, pare de acord că doar un guvern de tehnicieni, de profesionişti poate face faţă unui an foarte greu, anul 2015, partidele şi preşedintele nou ales par hotărâţi să continue bătălia pe ce-a mai rămas din ciolan.
De ce sunt totuşi refuzaţi cu atâta obstinaţie de vreo trei ani încoace tehnocraţii ? Mai întâi, probabil, că amintesc de falsul tehnocrat Theodor Stolojan, mult detestatul partener al lui Traian Băsescu din ultimii zece ani. Nici amintirea pasagerului guvern Mugur Isărescu nu mai inspiră vreun entuziasm. Apoi, principial, se explică în lung şi în lat că ei, tehnocraţii, nu reprezintă voinţa poporului exprimată prin vot. Aşa este, numai că şi votul popular a fost sistematic deturnat, mistificat până într-acolo încât cei care au votat nu se mai recunosc deloc în cei aleşi. Exemplul cel mai recent : USL a câştigat trei rânduri de alegeri, dacă includem şi referendumul de destituire a lui Băsescu, pe acelaşi program („Jos Băsescu !”) pe care l-a uitat începând mereu de a doua zi. Ba chiar a semnat în miez de noapte, adică departe de ochii electoratului, nişte detestabile documente de coabitare. Tehnocraţii ar putea garanta măcar competenţă prin carierele lor anterioare, ceea ce, în mod evident, politicienii de orice culoare nu pot face. Iar dacă nu mai avem destui tehnocraţi valabili în România, pot fi aduşi şi tehnocraţi români stabiliţi pe toate meridianele, având state de serviciu în universităţi prestigioase şi mari întreprinderi. Fireşte, va fi nevoie de alte criterii de selecţie decât cele tovărăşeşti care au dus la impunerea tinerei ministrese de la Finanţe.
Anul 2015 se anunţă a fi un an de foc şi ce este mai rău poate fi deja luat în calcul.