Petru Romoşan

Idealurile generaţiei anterioare, cea a primului preşedinte postcomunist, Ion Iliescu, care este şi cea a preşedintelui presupus democrat Emil Constantinescu, au fost foarte simple : Europa şi NATO sau America. S-au adăugat implementarea democraţiei de provenienţă occidentală – mai ales americană, pentru că Europa de Vest însăşi (în primul rând, Germania) este un mare protectorat american sau NATO -, libertatea presei şi libertatea de expresie în general, televiziune la tot poporul, supermarketuri în centrul oraşelor, circulaţie liberă dincolo de frontierele ermetice din comunism etc.
Toate aceste idealuri s-au realizat. Şi noi cu ce ne-am ales ? Cu toată industria trimisă la fier vechi încă de pe vremea genialului palavragiu Petre Roman, cu pământul fertil lăsat pârloagă, dar cu frauduloase retrocedări faraonice, cu bănci străine în loc de bănci româneşti, cu farmacii importate şi ele la fiecare colţ de stradă, cu televiziuni abjecte, unde se manifestă astăzi cei care mâine vor fi arestaţi de DNA. Nu mai avem căi ferate, nu am construit autostrăzi, închidem spitale, şcoala produce tâmpiţi (dixit Traian Băsescu, el însuşi un produs al şcolii româneşti, cum bine a observat acad. Mircea Maliţa).
Şi ce idealuri am mai putea avea ? Nu multe. Poate doar acela de a părăsi definitiv teritoriul acesta care, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, te poate ucide. Majoritatea oamenilor cu bani şi-au trimis deja copiii la studii în străinătate. De unde, evident, nu are nici un rost să se mai întoarcă. Mai ales dacă au făcut studii serioase şi care pot aduce joburi bine remunerate undeva pe planetă, altundeva decât acasă, în România. Clasa suspusă e conştientă că după ea nu mai vine decât potopul. Nu mai avem cultură, nu mai avem presă scrisă, până şi cluburile de fotbal sunt la pământ, facem 16 ore de la Bucureşti la Oradea, dar avem politicieni care sunt citaţi pe toate televiziunile şi pe tot Net-ul ca altădată Sfinţii Părinţi ai Bisericii în marile catedrale.
Şi care e marea preocupare a acestui sfârşit de an ? Ce guvern nou-nouţ ne va mai da acelaşi „cruduţ” Victor Ponta. Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor ! Ce altceva mai de soi ar putea face al patrulea guvern Ponta decât au făcut cele trei amatoriceşti, triste, jalnice, obraznice anterioare ? Alţi bani, altă distracţie ! Până la victoria finală împotriva sărmanei Românii. Cea mai mare mistificare care se livrează la sfârşit de an prin aceleaşi mercenare institute de sondare a opiniei publice este că populaţia are o mare încredere în viitorul ei. Şi că noul preşedinte ales, Klaus Iohannis, va face, în fine, totul.
Ca într-o scenă de pateric, diavolul şade fumând liniştit pe zidul cetăţii pentru că nu mai are de lucru. Le-a rezolvat deja pe aproape toate. Merg şi singure. Spre iad, bineînţeles.