Petru Romoşan

Am parafrazat celebrul titlu al lui Jean Giraudoux, La Guerre de Troie n’aura pas lieu. Am folosit traducerea românească încetăţenită, care pentru subiectul nostru poate fi mai potrivită decât traducerea cuvânt cu cuvânt din original. O avalanşă de articole şi de emisiuni de televiziune pare să pregătească opinia publică mondială pentru declanşarea iminentă a unui război de mari proporţii cu Iranul, cu consecinţe pe cât de greu de anticipat, pe atât de teribile.
De foarte mulţi ani, marea obsesie a longevivului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu pare să fie Iranul, cu capacităţile lui distructive, în ultimii ani cu bomba atomică în prezumată pregătire, cu crescânda lui prezenţă regională, toate orientate înspre aneantizarea statului Israel. Din câte se poate vedea în tweeturile recente ale lui Donald Trump, ca şi în ieşirea SUA din tratatul îndelung negociat cu Iranul, Benjamin Netanyahu pare să-i fi transmis preşedintelui american obsesia sa. „Un război cu Iranul ar defini, ar ocupa complet şi potenţial ar distruge preşedinţia Trump, dar i-ar bucura mult pe acei neoconservatori care nu vor să audă de Trump şi care-l dispreţuiesc cel mai tare. De ce se joacă atunci preşedintele Donald Trump cu o asemenea idee ? […] Dintre cei patru care decid în privinţa războiului, Trump, Pompeo şi John Bolton au vorbit despre schimbare de regim (în Iran – n. n.), în timp ce ministrul Apărării, James Mattis, a renunţat de curând la orice scop strategic de acest tip.” L-am citat aici pe Patrick J. Buchanan, care este şi autorul unei cărţi recente intitulată Nixon’s White House Wars : the Battles That Made and Broke a President and Divided America Forever.
Preşedintele iranian Hassan Rohani i-a răspuns preşedintelui Trump în iulie că „războiul cu Iranul e mama tuturor războaielor” şi „domnule Trump, nu te juca cu coada leului”. Irakul a invadat Kuweitul în 1990, pe 2 august, probabil încurajat de ambasadoarea americană (Catherine Glaspie). Luna august pare potrivită pentru declanşarea unor războaie care n-ar trebui să aibă loc. Cum se va schimba lumea dacă Iranul va fi atacat în august sau în lunile următoare de o alianţă SUA, Israel şi Arabia Saudită ? Care va fi impactul unui asemenea război asupra economiei mondiale ? Va fi chemată România, partener strategic al SUA şi ţară aflată într-o relaţie privilegiată cu Israelul, să se alăture unei asemenea coaliţii militare ? Primul răspuns probabil al Iranului va fi blocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trec două treimi din exporturile de petrol din Orientul Mijlociu. Care vor fi urmările pentru România şi pentru Republica Moldova în cazul unui asemenea război ? Ce va face Rusia ? Va rata o asemenea oportunitate de a-şi rezolva problemele cu aşa-zisele ameninţări militare la adresa sa de pe teritoriul românesc ? În primul rând e vorba de Deveselu, cu presupusele sale „rachete balistice” (Mihai Fifor, ministru) şi cu baza Mihail Kogălniceanu. Iar veleităţile româneşti sau europene ale Republicii Moldova vor fi măturate pentru foarte multă vreme de aceeaşi Rusie ?
De ce şi-ar asuma preşedintele american Donald Trump riscuri atât de mari, inclusiv ratarea nominalizării sale de către Partidul Republican pentru al doilea mandat în 2020 ? Singurul răspuns care se impune e acela că are deja obligaţii pentru surprinzătoarea sa alegere din 2016. Obligaţii faţă de neoconservatori, faţă de puternicul lobby evreiesc american de dreapta şi, de ce nu, faţă de prietenul său personal Benjamin Netanyahu (un ultraconservator înainte de Vladimir Putin cel de azi, de Viktor Orbán, de polonezul Kaczyński sau de Trump însuşi, poate chiar un model pentru cei citaţi). Şi cum va rămâne atunci cu implicarea scandaloasă a Rusiei în alegerile americane ? Doar o enormă intoxicare şi praf în ochii americanilor în primul rând. Într-un interviu recent acordat lui Democracy Now şi reluat de multe ziare şi site-uri, celebrul Noam Chomsky avansează aceeaşi idee : „Intervenţia israeliană în alegerile americane depăşeşte cu mult („vastly”) orice ar fi putut să facă ruşii.”
Barack Obama, Hillary Clinton au refuzat să-l asculte pe premierul israelian care le-a cerut insistent un război cu Iranul. După ce a anunţat că mută ambasada americană la Ierusalim, Donald Trump va lovi Iranul cu mii şi mii de bombe din aer, de pe mare şi de pe uscat ? Un alt analist politic, Eric Margolis, vorbeşte despre preparative : „Pentagonul şi-a pus în plan un război aerian de mare intensitate împotriva Iranului, război la care Israelul şi Saudiţii s-ar putea foarte bine asocia. Planul comportă peste 2 300 de lovituri aeriene asupra ţintelor strategice iraniene : aeroporturi şi baze navale, depozite de arme, petrol şi lubrifianţi, noduri de comunicaţii, radare, fabrici, cartiere generale ale armatei, porturi, mari rezerve de apă, baze şi unităţi dotate cu rachete ale Gărzilor Revoluţionare.” Dotarea militară de azi a Iranului pare a fi anacronică, cu armament mai ales din anii ’80, atât american, cât şi rusesc, cu faimoasele Gărzi Revoluţionare capabile să se lupte corp la corp la sol sau să blocheze Strâmtoarea Ormuz, dar nu mult mai mult decât atât. Discrepanţa dintre înzestrarea militară americană şi cea iraniană e morbidă.
Nu ne rămâne decât să sperăm că războiul cu Iranul nu va avea totuşi loc. Şi că Donald Trump va reuşi o nouă întâlnire spectaculoasă, de data aceasta cu preşedintele iranian Rohani, pe modelul celei avute de curând cu Kim Jong-un, preşedintele Coreei de Nord.