Petru Romoşan

Scandalul din jurul Laurei Codruţa Kövesi este imens. Nimica nou cu adevărat, România recentă produce pe bandă rulantă scandaluri imense, iar de ceva vreme revoluţia democratic (fals)-capitalistă (capitalism primitiv) îşi manâncă, deplin satisfăcută, copiii. Laura Codruţa Kövesi, fost procuror general al României şi fost procuror-şef DNA (parchetul anticorupţie), a fost declarată suspectă pentru trei capete de acuzare : abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Întreg sistemul de justiţie încasează o lovitură cu consecinţe devastatoare. După protocoalele ilegale, neconstituţionale SRI-Parchete, după compromiterea judecătorilor (mai puţini), dimpreună cu procurorii (mulţi, mai ales de la DNA), căderea practic deja consumată a „Slujirii” (intelectualul public Gabriel Liiceanu dixit) compromite durabil şi aşa fragila democraţie română post-1989, mai ales post-2004 (alegerea controversată a lui Traian Băsescu).

Evenimentul zilei (Dan Andronic), urmând alte destule surse, readuce în discuţie ipoteza nedovedită că Laura Codruţa Kövesi e, pur şi simplu, cetăţean american. Acelaşi lucru s-a spus şi despre generalul Florian Coldea, fost director executiv al SRI, dar şi despre Mircea Geoană cu câţiva ani în urmă. Prestigiul americanilor în România şi simpatia românilor pentru aceştia au fost serios compromise de oamenii de care s-au folosit pentru a-şi instala protectoratul (numit „parteneriat”) în România. Traian Băsescu, George Cristian Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, Elena Udrea şi alţii ca ei, începând din 2005, sub foştii preşedinţi americani George W. Bush şi mai ales în cele două mandate ale lui Barack Obama, au risipit capitalul enorm de simpatie de care se bucura SUA în România şi au făcut uitată aproape complet antipatia, chiar ura cu care era tratată Rusia ca succesoare legitimă a fostei Uniuni Sovietice.

Lucrurile s-au schimbat semnificativ odată cu noua administraţie republicană de la Casa Albă a spectaculosului Donald Trump, deşi noul preşedinte nu a ajuns încă să-şi instaleze un nou ambasador, al său, la Bucureşti. Cohortele de slujitori băştinaşi ai fostelor administraţii americane par să fi fost în mare parte abandonate. Vladimir Tismăneanu, de exemplu, aproape a dispărut din prima linie a propagandei în România, a devenit cvasiinaudibil. „Proamericanii” locali au fost preluaţi în mare parte de UE, mai ales de Germania, sau se descurcă din enormele resurse, în special financiare, acumulate în ultimii 15 ani. Dar Germania îşi are deja propriii ei „faliţi” : preşedintele Klaus Iohannis, ambasadorul Emil Hurezeanu şi, după mai multe voci, evident, neconfirmate, chiar directorul SRI, Eduard Hellvig. Lor li se pot adăuga Dacian Cioloş, din Grupul de la Cluj, şi alţi înalţi funcţionari de la Bruxelles, care i-au alcătuit aşa-zisul guvern de tehnocraţi. Neocomuniştii deveniţi capitalişti de primă generaţie, hrăpăreţi şi primitivi, au recâştigat, începând din 2012, mare parte din controlul politic la Bucureşti, în ultimii doi ani chiar de o manieră autoritară. Astfel, „el lider maximo” Liviu Dragnea a numit discreţionar trei prim-miniştri şi, culme a luxului de putere pe care şi-l permite, este consiliat economic (împreună cu marioneta sa, Vorica Dăncilă) de Darius Vâlcov, un condamnat cu executare în primă instanţă la opt ani de puşcărie.

Impresia generală că vechile reţele sovietice de adâncime, azi ruseşti, cu control în servicii şi în economie, s-au reactivat şi susţin noua direcţie politică de la Bucureşti, rezervat proamericană, relativ eurosceptică, foarte amicală cu Israelul, e foarte puternică. Cât de fondată e această impresie e greu de stabilit. Percepţia poate fi însă explicată şi prin provenienţa noii oligarhii de la Bucureşti, care are o lungă tradiţie sovietică. Prin urmare, îşi poate prelungi apucăturile şi singură, fără vreun control moscovit.

Neoliberalismul galopant din cursul celor două mandate ale democratului Barack Obama au primit deja două lovituri fatale : Brexit-ul şi alegerea lui Donald Trump. Lovitura decisivă dată noii ordini neoliberale globale pare să vină, în schimb, din Franţa Vestelor galbene. Răscoala Vestelor galbene poate afecta durabil şi profund şi Germania, şi, desigur, şi Uniunea Europeană în întregul ei.

Căderea Laurei Codruţa Kövesi, după cea a generalului Florian Coldea, amândouă provocate de Sebastian Ghiţă, copilul de suflet al unor seniori ai Securităţii, plus fuga Elenei Udrea în Costa Rica par a fi doar începutul dezastrului pentru noua oligarhie din România postrevoluţionară. Noua oligarhie e compusă din urmaşii direcţi ai vechii nomenclaturi comunist-ceauşiste. Sunt copiii, nepoţii, ginerii, nurorile, cumnaţii, finii – un nepotism generalizat de tip tribal – ai foştilor lideri comunişti, urmaşii cadrelor (sau doar ai trepăduşilor) Securităţii, Miliţiei şi Procuraturii. Lista acestora e foarte lungă, în bună parte a fost deja întocmită, poate umple zeci, chiar sute de pagini, cu complicate filiaţii. SUA i-a preluat, probabil, programatic pe nemestecate, tot aşa cum a procedat cu naziştii din Germania posthitleristă (exceptând linia întâi, bineînţeles).

Prăbuşirea aproape sigură a zeiţei impostoare a justiţiei române este, fără ca deocamdată mulţi români să-şi dea seama, de un comic homeric. Fata fostului procuror longeviv comunist Lascu, cu un profil neosovietic involuntar dar, vai, cât de autentic !, adoptată de partenerii americani, se îndreaptă disperată spre noua Uniune Sovietică în disoluţie, cum este privită azi de mulţi Uniunea Europeană. Sâmbătă 16 februarie 2019, câţiva manifestanţi Veste galbene ardeau în Franţa cu urale steagul UE şi continuau scandând „Frexit ! Frexit ! Frexit !”. În România, războiul româno-român atinge în aceste zile cote maxime în precampania pentru alegerile europarlamentare… Cele două „partide”, cea progresist-globalistă şi cea naţionalist-populistă, se detestă, se execră sincer, definitiv, fără nici o rezervă. Spectacolul urii politice se autoalimentează deci la infinit.