Petru Romoşan       

Au fost sau nu au fost fraudate alegerile europarlamentare în România ? Dar referendumul controversat al lui Klaus Iohannis ? Au ieşit destule probe care acuză malversaţiunea, aranjamentele, frauda, începând cu votul masiv pentru UDMR în judeţe nelocuite de maghiari şi până la constatările confirmate şi răsconfirmate că listele electorale conţin mult mai mulţi alegători decât locuitori reali. În sens contrar, avem deja prea mulţi „filosofi”, gânditori la ceas de seară care se exprimă grobian împotriva drepturilor celor din diaspora de a vota în ţara lor de origine ai cărei cetăţeni mai sunt încă pentru o vreme. Ar trebui ca acestor nesimţiţi partinici, propagandişti tocmiţi, să li se reamintească miliardele de euro trimise acasă de diasporeni, sume mai mari decât investiţiile străine, de acest nou şi tragic exil românesc, un catastrofal exil economic.
De ce nu s-ar putea folosi votul electronic, votul prin corespondenţă din moment ce STS-ul îi numără cum vrea şi pe băştinaşii nepervertiţi care au rămas pe loc ? Să se fure alegerile ? De acord, dar măcar să poată vota toţi românii cu drept de vot. Problema nu e de unde şi cum se votează, ci cine şi cum numără ! O ştim de la „marii clasici”. La noi a început cu alegerile din 1946 şi nu s-a mai oprit până azi. A fost ales vreun preşedinte pe bune, verificat, după 1989 ? Se spune că au câştigat de fiecare dată cei care, de fapt, au pierdut.
În orice caz, marele câştigător al europarlamentarelor din 2019 e Traian Băsescu, iar marele perdant e Călin Popescu Tăriceanu. Sunt aceiaşi care se joacă împreună cu biluţele încă din 2005, de pe vremea când făceau tandem în aşa-zisa alianţă DA. Călin Popescu Tăriceanu era prim-ministru şi se spunea că ar fi avut un mult mai mare acces la afaceri, la bani, iar Traian Băsescu turba de neputinţă la Cotroceni. Până la urmă, Traian Băsescu (cu Elena Udrea, Laura Codruţa Kövesi, Alina Bica, Lucian Pahonţu, cu ANRP, Ioan Oltean şi Crinuţa Dumitrean, cu Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan zis Pinalti, Gabriel Sandu, Daniel Moldoveanu, cu George Maior etc.), ar fi restabilit cu brio balanţa „business”-ului.
Ce nevoie a avut Traian Băsescu, după două mandate prezidenţiale, de un partid-fantomă (PMP), de un loc de senator, şi apoi ce nevoie are azi să o tulească la Bruxelles ca europarlamentar ? Desigur, Bruxelles nu e departe de Anvers (Viktor Bout, Silvian Ionescu etc.), dar câţi foşti preşedinţi europeni s-au mai făcut aleşi europarlamentari ?! E limpede că Traian Băsescu a căutat şi încă mai caută o imunitate parlamentară. Pe lângă imunitatea pe care oricum i-o acordă Sistemul şi executantul său mecanic, Klaus Iohannis, cel atât de bine ales (de Traian Băsescu ?).
Klaus Iohannis pare să fie un fel de Dmitri Medvedev al lui Traian Băsescu, care el însuşi s-a instalat în rolul lui Vladimir Putin. Dar în România nu poţi să candidezi şi a treia oară. A putut doar Ion Iliescu, într-o altă epocă, nu eram în UE şi în NATO, şi l-a ajutat mult lunga lui experienţă personală. Traian Băsescu însă trebuie să joace comedia democraţiei. Asta e piesa !
Deci au fost sau nu au fost furate alegerile europarlamentare ? Răspunsul poate veni simplu printr-o altă întrebare : ce fel de democraţie avem sau, mai bine zis, ce fel de regim politic ? Suntem cumva o oligarhie a militarilor în uniformă şi în civil ? STS-ul militarizat, care numără voturile, nu face decât să confirme oligarhia.