Petru Romoșan

Cât va dura criza economică în curs şi cât va schimba lumea în care trăim ? Circulă deja previziuni şi scenarii contradictorii. De la cele mai optimiste (după o cădere masivă în 2020, economiile ţărilor din UE îşi vor reveni spectaculos în 2021, România va avea o creştere susţinută de 4,2 % – Comisia Europeană) la cele mai sumbre (criza va dura între trei şi cinci ani, cu distrugeri colosale ale unor domenii întregi ale economiei productive – Bruno Bertez, economist, patron de presă economică, Grupul La Tribune, cu peste 40 de ani de experienţă în analiza economică, pe care îl vom mai citi şi cita în timpul următor). E mai sănătos să anticipăm de la început ce e mai rău, cu speranţa secretă că previziunile catastofiste nu se vor confirma, în loc să ne tot revizuim în jos, negativ, optimismul la câteva luni, să fim deci lipsiţi de o perspectivă mai lungă.

Previziunile în ceea ce priveşte pandemia SARS-CoV-2 sunt şi ele contradictorii până la absurd. De la cele mai sumbre (politrucul sanitar american Anthony Fauci, vocea sistemului de sănătate din SUA, vocea Big Pharma, a banilor : „Nu este nici o şansă ca virusul să fie eradicat”, în aşteptarea unui vaccin salvator, care pentru cei mai mari savanţi ai domeniului nu va veni niciodată, cum s-a întâmplat cu SARS din 2002-2003) la cele mai raţionale, mai echilibrate, datorate celebrului infecţionist Didier Raoult, din Marsilia (care anunţă descreşterea certă a pandemiei, ce urmează o curbă deja foarte cunoscută în formă de clopot, cu un final destul de previzibil al răspândirii virusului, ca în cazul altor virusuri şi gripe anterioare).

Profesorul francez Didier Raoult are o lungă experienţă în domeniu, e foarte respectat de confraţii săi, nu crede într-un al doilea val al pandemiei, nici în eventualitatea producerii şi nici în utilitatea vreunui vaccin, pentru că virusul a suferit şi suferă în continuare mutaţii imprevizibile. Anthony Fauci e reprezentantul pe Pământ foarte vocal al lui Bill Gates, marele scamator recent al vaccinurilor (şi al cipurilor), al noii ordini mondiale ideologizată în exces. Bill Gates, sponsor şi, probabil, beneficiar al unor complicate interese medicale întinse şi variate, considerat de mulţi şi adevăratul patron al OMS-ului, a devenit fără voia lui un fel de vampir, un Dracula al reţelelor de socializare. Fauci reprezintă interesele financiare ale Big Pharma, pe lângă interese oculte de control al populaţiei şi chiar interese politice americane şi corporatiste globale.

O parte substanţială a establishment-ului american – familia Clinton, Bill Gates, Barack Obama, Partidul Democrat, mari familii, mari bancheri, media mainstream – pare interesată să prelungească criza coronavirusului, deşi, la prima vedere, pierd şi ei bani, şi din motive electorale (prezidenţialele din noiembrie), şi nu numai, cu ţinte economice obscure, pe termen lung, cum vom vedea mai departe. Gruparea globalistă încearcă să-i bată pe Donald Trump şi pe republicanii suveranişti (mai ales cei din Tea Party) cu criza Covid-19 şi cu criza economică deja bine amorsată. Evoluţia crizei economice, cu consecinţele ei politice inevitabile, va avea o legătură din ce în ce mai slabă cu evoluţia pandemiei. Criza economică se poate adânci însă în urma unor decizii proaste (voite sau nu) luate de politicieni şi de politrucii din Sănătate de pretutindeni. Dictatura temporară a doctorilor (politici) nu s-a încheiat, nu s-au terminat nici interesele Big Pharma, nici speculaţiile fabuloase de pe Burse sau campania electorală americană. Nu face excepţie nici campania electorală de la sfârşitul lui 2020 din România.

Deja domenii majore ale economiei, cu importante funcţii civilizaţionale, cum sunt transporturile aeriene şi turismul (plus hotelurile şi restaurantele), sunt grav afectate dar, surprinzător şi nu prea, criza pandemiei a favorizat valorile tehnologice, cele cotate pe Nasdaq, de exemplu, cu o creştere de peste 4 % de la începutul anului 2020 până acum. În aceeaşi perioadă, celelalte valori bursiere au pierdut între 20 % şi 30 % din cotaţiile lor, unele până la 40-50 % şi câteva chiar mai mult. Munca şi educaţia la distanţă, videoconferinţele (Zoom şi Skype), jocurile video, consumul de divertisment, de filme (Netflix) etc. explică interesul crescut pentru valorile bursiere tehnologice. Vânzările companiilor care au răspuns la aceste nevoi şi aşteptări au explodat de la începutul crizei. Tendinţele nu vor face decât să se accentueze până la sfârşitul anului 2020, cu falimente anunţate printre marii transportatori aerieni şi cifre slabe pentru cei activi în zona de hoteluri şi restaurante, cu o creştere moderată dar continuă şi sigură a valorilor tehnologice. Falimentele din toate domeniile care se vor ţine lanţ vor afecta grav şi băncile, deja atinse. În ceea ce priveşte transporturile aeriene (e valabil şi pentru restaurante), nu e clar dacă ele pot supravieţui cu măsurile de „distanţare”, un loc din două folosit, la 1 m distanţă, măsuri deja aplicate în transportul feroviar şi în transportul în comun (autobuze).

Pe lângă munca, educaţia, reuniunile la distanţă care se instalează în durată, se anticipează o accelerare a robotizării, a automatizării, cu scăderea semnificativă a interesului pentru capitalul uman. Paradoxal, GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft) a ieşit întărită din criza coronavirus şi va fi coloana vertebrală a războiului economic în curs al SUA cu China.

La războiul economic SUA-China, declanşat de atipicul preşedinte american Donald Trump înainte de pandemie, în ultima lună se adaugă un foarte acut război diplomatic, declanşat direct de coronavirus. China a început să răspundă ochi pentru ochi, dinte pentru dinte agresiunilor Administraţiei republicane americane, în frunte cu Trump şi Mike Pompeo, şeful Departamentului de Stat. China nu mai e dispusă doar să încaseze : „Epidemia de coronavirus face ravagii şi multe vieţi sunt în pericol critic. Unii politicieni americani, reprezentaţi de secretarul de stat american, Mike Pompeo, s-au unit cu Fox News şi cu alte oficine media de dreapta din Statele Unite. Ca să se sustragă răspunderii pentru gestiunea ineficientă a epidemiei, s-au pretat la un joc mărunt, încercând să-i acuze pe alţii (pe China – n.n.) pentru propriile lor turpitudini” (presa oficială chineză).

Războiul economic americano-chinez continuă pe multiple planuri, Hong Kong-ul (luni de manifestaţii) şi Taiwanul sunt prinse la mijloc, cu riscul evident pentru SUA de a pierde definitiv Taiwanul, care pare dispus să se întoarcă la China, puterea viitorului, printr-un statut de administrare specială asemănător cu cel din Hong Kong şi Macao. Războiul se duce şi prin multinaţionale, Intel (depăşită în revoluţia tehnologică), Huawei (în plină expansiune) şi TSMC (Taiwan, între chinezi şi americani).

În ultimii ani, dolarul a fost puternic contestat de China şi de Rusia. Euro a fost contestat în Europa de Sud, în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda şi Portugalia, dar foarte prizat în Germania şi în Olanda (principalele beneficiare) şi în Europa de Nord. Ţările din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, China şi Rusia, dar şi India, Iranul şi, într-o oarecare măsură, Turcia, chiar şi Arabia Saudită, ca şi celelalte ţări din BRICS, Brazilia şi Africa de Sud, caută sau pregătesc o alternativă la dolar, urmăresc continuu decuplarea dolarului de petrol şi de energie în general.

La orizontul lui 2050, China şi India vor deveni furnizorii majoritari de bunuri manufacturate şi de servicii, iar Rusia şi Brazilia vor deveni principalii furnizori de materii prime. China şi Rusia au cumpărat masiv aur. „Cazinoul” de pe toate Bursele occidentale a atins de ceva timp cote foarte periculoase. Încă nu e limpede dacă prăbuşirea economică în curs va fi mai gravă în Europa, în UE, sau în SUA. Dacă vor fi afectate euro şi dolarul. Cele două monede pot chiar dispărea, impunându-se moneda virtuală, despre care se spune că ar fi unul dintre principalele scopuri ascunse ale crizei care va veni.

Bruno Bertez : „Sunt unul dintre puţinii care a înţeles metamorfoza funcţiei bancare tradiţionale care a transformat Piaţa în Mare Bancă […] solvabilitatea este limitată ; ea va fi întotdeauna, prin definiţie – în timp ce lichiditatea, într-un regim de monedă fiduciară, este infinită […]. Rezerva Federală a aplicat în esenţă o politică monetară nebunesc de acomodantă de-a lungul ultimilor 30 de ani pentru a îneca (în lichidităţi – n.n.), şi deci a disimula riscul. Ea a transformat riscul real de non-solvabilitate într-un risc de lichiditate […]. E nevoie de mii de miliarde… şi capitalurile proprii ale băncilor centrale sunt derizorii. E nevoie de mii de miliarde… şi capacităţile de garantare ale guvernelor supraîndatorate sunt minuscule, făcute praf. E nevoie de mii de miliarde… şi economiile productive sunt în cădere liberă, cashflow-urile sunt absorbite, inversate, transformate în pierdere […]. Singura ieşire e „nucleara” – nu că ar putea aduce vreun remediu, dar ar putea teroriza popoare şi economii, şi ar putea astfel să facă acceptabil inacceptabilul : distrugerea programată a monedelor” (la-chronique-agora.com, 11.05.2020).

Dacă ne hazardăm să facem o comparaţie între liderii majori ai lumii occidentale, Donald Trump, Emmanuel Macron, Angela Merkel, pe de o parte, şi Xi Jinping, Vladimir Putin, Narendra Modi, pe de altă parte, înţelegem repede că liderii puternici sunt cei din Asia, inclusiv Vladimir Putin al Rusiei şi asiatice, iar liderii occidentali importanţi sunt incomodaţi din interior (Trump), foarte contestaţi la ei acasă (Macron) sau pe final de carieră (Merkel). Singurul lider occidental în formă azi pare a fi britanicul Boris Johnson. Se mai adaugă la liderii asiatici liderii Arabiei Saudite, Turciei (Erdogan), Iranului, Braziliei (Bolsonaro), Africii de Sud, care înclină net balanţa spre lumea neoccidentală. Occidentul şi-a pierdut capacitatea de iradiere, de fascinare, de dominare. Occidentalocentrismul e în grea suferinţă.

Ieşim mult mai lent decât ne-am dori din criza sanitară, intrăm, am intrat deja, în criza economică, una care riscă să fie mult mai lungă, mai profundă şi mai complexă decât o prevedem, o estimăm astăzi. Criza economică va veni cu cortegiul ei predictibil de crize sociale şi politice care pot aduce efectiv o schimbare de lume, o schimbare de epocă. Şi totul a pornit de la micuţul SARS-CoV-2, dar pe fundalul unei crize generale profunde a lumii occidentale, care durează de ani buni, mascată şi ocultată, criză în care a fost angrenată şi România.

România ar fi putut evita criza care va urma dacă după 1989 ar fi ales o cale independentă, curajoasă de dezvoltare, poate urmând modelul Chinei lui Deng Xiaoping şi chiar în parteneriat cu China, care ne era prietenă : o revoluţie capitalistă totală în economie şi un oarecare conservatorism social şi politic, după puterile şi în ritmul ei. Cifrele redistribuirii din beneficiile dezvoltării au fost şi sunt încă la o cotă înaltă în China, cu liderii şi miliardarii săi aflaţi sub un control strict, ceea ce a contribuit la dezvoltarea unei clase medii consistente. Calea „românească”, impusă de vinovaţii fostului regim împreună cu ocupanţii, cu mafiile internaţionale, în schimb, ne-a livrat corupţia pe scară largă, jaful nelimitat, mulţi îmbogăţiţi fraudulos şi aproape cinci milioane de români emigraţi. Din aventura ei occidentalizantă radicală, fără distanţe, măsură şi judecată, fără grijă pentru populaţie, România poate ieşi, în următorul timp al marii crize, cu capul spart. Dar, cine ştie, miracole s-au mai văzut pe plaiurile noastre…