Petru Romoșan

În vremuri de molimă (Covid, de exemplu), de război (Ucraina, deocamdată), de inflaţie nemaivăzută de zeci de ani, de foamete (care se anunţă peste tot, dar mai ales pentru vreo 100 de milioane de africani) şi de scumpiri galopante (mai ales la alimente şi la produse de primă necesitate – mai întâi speculă şi apoi penurie), aurul revine în forţă în prima linie a schimburilor comerciale şi a preocupărilor de masă. Adică aurul redevine ceea ce a fost atâta amar de vreme, adevărata „monedă” de referinţă. Singura monedă luată în serios de toată lumea.

Din nou, după mai bine de 50 de ani, odată cu prima mare confruntare militară din Europa de după cel de-al doilea război mondial, banii de hârtie (fiat, fiduciari) vor trebui garantaţi cu aur, gaz, petrol, metale rare şi alte materii prime, cu grâu sau cu producţie industrială reală (cazul Chinei). Enorma industrie financiară, cu băncile ei opulente şi ostentative, pare să nu se mai poată autogaranta ca până mai ieri. Dolarul e pus serios în discuţie, mai ales în lumea B. Se ştie că, pentru prima dată în istoria sa, România face parte din lumea A. Dar Ucraina face parte din lumea A sau din lumea B ? Chiar din cauza acestei întrebări avem război în Ucraina.

Semnele crizei de încredere în dolar, euro, yen, liră sterlină, franc elveţian au apărut încă de anul trecut : „Rusia şi-a sprijinit moneda mai ales pe energie, aur şi produse alimentare. A urmat astfel calea asemănătoare a Chinei. Procedând aşa, ea a compromis hegemonia dolarului, probabil, în chip fatal. Ca motor al valorii devizelor, materiile prime vor fi garanţiile care vor înlocui activele financiare. E interesant de observat forţa pesosului mexican faţă de dolar (în creştere cu 9,7 % începând din noiembrie 2021) şi cea a realului brazilian (în creştere cu 21 % într-un an). Şi chiar randul sud-african a crescut cu 11 % în ultimele cinci luni. Faptul că aceste monede, de obicei fluctuante, sunt în creştere indică realitatea că adosarea monedelor la resurse este atractivă dincolo de cazul rublei şi al renminbi-ului (yuanului)” (Alasdair Macleod – „The Commodity-currency revolution begins…”, zerohedge.com, 11.04.2022).

După 1947, în primii ani de comunsim (comunismul a fost în România o molimă, un război şi o foamete la un loc pentru aproape o jumătate de secol), mii de români au fost întemniţaţi şi mulţi au şi murit pentru că deţineau monedele de aur numite şi „cocoşei”. În 1945, 5 895 kg de aur din tezaurul Băncii Naţionale fuseseră transformate în monede identice ca dimensiuni şi greutate cu celebrii „napoleoni” pe care era reprezentat cocoşul galic, de unde numele de cocoşei. Un cocoşel de aur avea 6,55 g şi conţinea 900 la 1000 aur. Cocoşeii fuseseră concepuţi de autorităţile române de atunci ca o minimă garanţie a independenţei, autonomiei individului, o armă împotriva inflaţiei, o modalitate de a ascunde aurul de armata sovietică de ocupaţie (vezi Moneda după BNR, Wikipedia).

În ultimii ani, aurul a revenit brutal în actualitate, preţul unciei (cca 31 g) atingând şi 2 000 de dolari, iar în acest moment apar zeci de articole ale multor faimoşi experţi în monedă, în finanţe, în economie despre actualitatea şi viitorul „de aur” al aurului : Charles Gave (site-ul Institut des Libertés), Alasdair Macleod (cu site-ul Goldmoney), Alastair Crooke (fost agent MI6 şi diplomat britanic, cu site-ul english.almayadeen.net), Michael Hudson (profesor de economie), Zoltán Pozsar (inconturnabilul profet de la Crédit Suisse New York), Olivier Delamarche (site-ul Les Econoclastes), Călin Rechea (excelentul analist economic editorialist la Bursa) printre mulţi alţii.

Discuţiile în jurul aurului au luat avânt după ce Rusia a cerut plata gazului său în ruble (sprijinite pe aur) pentru „neprieteni”. Imediat s-a vorbit de „rublagaz”. Încă din 4 aprilie, Charles Gave, după ce a remarcat şi el sfârşitul lui Bretton Woods II (Richard Nixon, Arabia Saudită, petrodolarul, după 1971), a plasat aurul în centru : „În această lume nouă, ţările europene care au mult aur nu vor vrea să-l împartă cu cele care nu au, iar euro va dispărea. Există două mijloace de apărare imaginabile pentru SUA şi nici unul pentru Europa : 1. Să declanşeze al treilea război mondial, ceea ce ar fi puţin hazardat ; 2. Să-şi reevalueze masiv stocul de aur american, cel mai substanţial din lume, pentru ca datoriile sale să fie din nou, măcar parţial, acoperite prin stocul de aur local.

Ceea ce mă conduce la ultima mea întrebare : cât de mare ar trebui să fie această reevaluare ? Să vedem întâi care este raportul dintre aur şi piaţa acţiunilor – el revine mereu la o medie de 1:6. O înmulţire cu 4 ar fi suficientă, ceea ce ar duce preţul aurului la 8 000 de dolari uncia. Iar dacă mă uit la raportul dintre valoarea rezervelor de aur americane (un activ) şi valoarea rezervelor de schimb depuse la Fed în contul băncilor centrale străine (în pasivul SUA), cursul aurului va trebui înmulţit cu cca 6 pentru ca raportul să se echilibreze în jurul a 100. Asta ne-ar duce la 11 000 de dolari uncia. Să zicem că ne oprim la 10 000 de dolari, şi gata. Concluzia : cumpăraţi aur şi cumpăraţi mine de aur, care, de altfel, urcă vertiginos de când cu invazia” („Un nouveau système pour les paiements internationaux ?”, institutdeslibertes.org, 4.04.2022).

În aceste condiţii, care este situaţia aurului României ? În martie 2019, sub presiunea lui Liviu Dragnea, preşedinte atotputernic al PSD atunci, Senatul a aprobat repatrierea rezervei de aur a României de la Bank of England, Londra. Dar despre ce cantităţi de aur vorbim ? „Este în discuţie o cantitate de 61 de tone sau circa 59 % din cele 103,7 tone de aur pe care le deţine ţara noastră” (Marin Pană – „Aurul României – despre ce valoare (valori) vorbim”, cursdeguvernare.ro, 4.04.2019). Dar aurul românesc nu s-a întors de la Londra. Preşedintele Klaus Iohannis, sfătuit probabil de BNR, a retrimis legea în Parlament. Liviu Dragnea a fost arestat la 27 mai 2019, iar subiectul a fost abandonat.

Despre aurul ţărilor UE şi NATO, precum şi cel al aliaţilor lor (Japonia, Canada, Australia etc.), depozitat în mare măsură la Bank of England şi la Federal Reserve New York, faţă în faţă cu aurul deţinut de China, Rusia, India, Iran, Brazilia, Africa de Sud, Venezuela etc., merită să facem o expunere separată, cu cantităţi, mize, producţie actuală. Pentru că este vorba şi despre războiul economic mondial în curs.

Preluare din ziarul Bursa.