O temă aflată în dezbaterea celor ce activează în câmpul ştiinţelor sociale este actualitatea clivajului stânga-dreapta şi a relevanţei sale în campaniile electorale ale momentului.
În Franţa, spre exemplu, subiectul nu este o noutate, fiind studiat încă din anii ’80. O cercetare realizată acum câţiva ani acoperă intervalul 1981-2007 (Fondation Jean Jaurès, le Nouvel Observateur, TNS Sofres – Nouveaux clivages, clivages anciens, martie 2007, http://www.tns-sofres.com/points-de-vue/2007/?p=9).
În privinţa evoluţiei noţiunilor de stânga şi dreapta în rândul celor 1 000 de francezi ce au compus eşantionul reprezentativ al cercetării amintite, majoritatea (53 %) a considerat că „termenii de stânga şi dreapta sunt depăşiţi”, în timp ce 37 % dintre cei intervievaţi s-au declarat a fi de stânga, 30 % de dreapta, iar 25 % de centru. Dacă francezii (57 % dintre ei) nu mai cred în poziţionarea pe axa stânga-dreapta, cred însă în clivajul elite-mase, considerând că „elitele conducătoare nu se situează la înălţimea responsabilităţilor ce le revin”, iar „oamenii politici nu se preocupă decât puţin sau practic deloc” de ceea ce gândesc francezii obişnuiţi.

Miezul cercetării îl reprezintă componenta conţinând rezultatele referitoare la adeziunea la anumite valori reflectând apartenenţa la conceptele de stânga şi dreapta. Valorile au fost prezentate sub forma unei liste de 26 de termeni cărora respondenţii le-au ataşat sensuri pozitive sau negative. Termenii au fost următorii: cultură, progres, muncă, solidaritate, toleranţă, merit, laicitate, iniţiativă, morală, naţiune, ordine, servicii publice, reformă, autoritate, stat, redistribuire, concurenţă, socialism, comunităţi, liberalism, protecţionism, profit, revoluţie, mondializare, capitalism, asistanat. Pentru cea mai mare parte a acestora, simpatizanţii de stânga şi dreapta au avut cam aceleaşi raportări (aproape de valoarea medie), cu excepţia celor de ordine, stat, socialism, liberalism, profit, capitalism şi revoluţie.
Concluzia studiului a fost aceea că noţiunile de stânga şi dreapta şi-au pierdut aproape complet sensul, clivajul ajutându-i mai mult pe politicieni să se diferenţieze, şi deci să-şi formuleze un discurs public menit să creeze identităţi politice şi să atragă voturi.
Într-un climat de criză mondială, clivajul stânga-dreapta îşi pierde şi mai mult relevanţa, politicile sociale şi economice privilegiind un alt gen de clivaj, majoritate-opoziţie. Cazul recent al alegerilor regionale franceze este, din acest punct de vedere, extrem de semnificativ.

O paralelă cu spaţiul public românesc poate părea artificială, mai ales că nu putem extrage concluzii din cercetări ştiinţifice concrete şi argumentate în această direcţie, precum cea finalizată în Franţa şi citată mai sus. În plus, partidele politice româneşti trăiesc de ani buni contradicţia dintre propriile programe (ce se revendică de la stânga sau dreapta) şi exprimările publice ale reprezentanţilor săi, ca şi politicile susţinute de aceştia din Parlament sau guvern. Ultimele alegeri generale din 2008 au adus o multitudine de referiri la cele două concepte, probabil pentru a fixa repere simbolice în carierele politicienilor, şi nu pentru a răspunde unor sensibilităţi de limbaj ale alegătorilor. În context, asocierile cu Internaţionala Socialistă sau cu cea Liberală par mai degrabă expresii ale vanităţii liderilor politici, obsedaţi să-şi afirme apartenenţa la asemenea organizaţii ce reunesc partide din întreaga lume.
În consecinţă, ar fi util ca electoratul să-şi declare (în caz că are) aderenţa la valorile de stânga sau dreapta, iar partidele să-şi asume răspunsul şi să-şi adapteze programul, discursul şi politicile. Altfel, riscăm să trăim într-o nefericită ficţiune terminologică.